Moşierul condamnat de comunişti că a adus în ţară soia: „O plantă inutilă şi necunoscută“

Moşierul condamnat de comunişti că a adus în ţară soia: „O plantă inutilă şi necunoscută“

Aurelian Pană a fost ministru al Agriculturii în  Guvernul Antonescu şi a deţinut o fermă în Bărăgan  FOTO Arh.pers.prof. Marius Boitan

Aurelian Pană, ministru al Agriculturii în Guvernul Antonescu, a avut marele merit de a mecaniza agricultura şi de a introduce culturi din America, precum cele de soia şi de porumb. Asta i-a adus însă sfârşitul: a fost acuzat de comunişti că a introdus în ţară o plantă de care n-aveam nevoie – soia –, dar care peste câţiva ani avea să fie alimentul care înlocuia carnea în regimul Ceauşescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aurelian Pană este unul dintre acei foşti miniştri români despre care n-a auzit nimeni, deşi ar fi meritat. A fost şcolit la Paris, unde a devenit pasionat de tehnologiile moderne în agricultură, pe care şi-a dorit să le aducă în Bărăganul românesc. Latifundiar în Bărăgan, şi-a construit o fermă-model în epocă, însă astăzi n-a mai rămas nimic din moştenirea sa. Aurelian Pană a fost torturat până la moarte de comunişti, iar vasta sa moşie a dispărut în negura istoriei.
 
Ca un iubitor veritabil al pământului românesc, dorinţa sa testamentară a fost să fie incinerat, iar cenuşa să-i fie presărată peste câmpiile Bărăganului şi pe locul respectiv să se semene grâu, povestea, peste ani, inginerul Cornel Pană, fiul cel mare al fostului ministru al Agriculturii în guvernul lui Ion Antonescu. Marele regret al familiei a fost că nu a putut să-i îndeplinească cererea.
 

Un demnitar cu demnitate

Născut pe 20 septembrie 1880, în comuna Marsilieni, judeţul Ialomiţa, unde se stabiliseră părinţii săi, originari din Satulung, Săcele, judeţul Braşov, Aurelian Pană a făcut studii superioare la Paris, unde a obţinut trei licenţe în Ştiinţe. „Absolvent al prestigioasei instituţii de învăţământ Sorbona din Paris în anul 1904, unde a obţinut licenţe în botanică, zoologie şi geologie, Aurelian Pană şi-a dedicat întreaga carieră ridicării nivelului agriculturii româneşti la standardele vremurilor.
 
Membru al Societăţii de Ştiinţe din anul 1905, acesta a ocupat funcţii importante în România, cum ar fi: preşedinte al Academiei de Agricultură, membru în Consiliul Permanent al Agriculturii din 1939, secretar de stat, iar apoi ministru al Agriculturii în guvernul mareşalului Ion Antonescu, demnitate publică pentru care a refuzat să primească vreun salariu“, explică profesorul de istorie Marius Boitan, directorul Şcolii Gimnaziale din localitatea ialomiţeană Sudiţi, acolo unde Aurelian Pană şi-a petrecut mare parte din viaţă. 
 
Foto: Moşia de la Frăţileşti era pe vremuri o fermă-model, cu un conac impunător
 
„În perioada în care a fost demnitar n-a încasat niciun salariu. Sumele care i s-ar fi cuvenit au fost donate ca ajutoare pentru funcţionarii Ministerului. După cum relevă informaţiile şi referirile cuprinse în documentaţiile consultate, precum şi din istorisirile localnicilor din Sudiţi, purtători ai memoriei colective, Aurelian Pană a fost o personalitate marcantă în epocă, persoană instruită, dornică de progres, iubitoare de oameni şi de pământ. Cu siguranţă, acţiunile sale au servit ca exemplu mobilizator pentru cei din jur şi au adus bunăstarea într-o zonă geografică multă vreme ignorată. Conjunctura politică şi economică a încurajat demersurile sale şi a oferit acele oportunităţi de dezvoltare fără de care acestea ar fi fost minimalizate“, continuă Boitan.
 
În 1911, Aurelian Pană se căsătoreşte cu Eufrosina Popa,  la Cernavodă. Tinerii soţi decid să se stabilească la Frăţileşti, unde în acea vreme el avea pământ, dar nu existau niciun fel de amenajări proprii pentru locuire, iar dotările agricole erau primitive. N-a fost aceasta o piedică. Dimpotrivă, pentru Aurelian Pană a fost o oportunitate să pună în practică toate acele învăţături primite în timpul studiilor de la Paris şi al specializării în Statele Unite ale Americii. 
 
Foto: Astăzi, conacul lui Aurelian Pană a ajuns o ruină
 

Porumbul american, în balta Ialomiţei

După ce a participat la campania balcanică din 1913 şi la Primul Război Mondial, în luptele de la Mărăşeşti, s-a preocupat mai ales de agricultura românească. Prin eforturile sale, s-a reuşit introducerea în România a culturii de soia, organizarea culturilor şi a muncii agricole pe criterii ştiinţifice şi, mai ales, mecanizarea agriculturii. Tot ca urmare a preocupărilor sale, au fost importate şi aclimatizate diverse soiuri de grâu şi porumb cu o productivitate sporită.
 
A întreprins mai multe călătorii de documentare şi de perfecţionare în străinătate. În 1934, de pildă, a plecat în SUA, cu scopul de a studia cultura de porumb. Un soi adus de pe continentul american a fost ulterior aclimatizat şi cultivat în Câmpia Bărăganului şi în Balta Ialomiţei.
 
În perioada în care a fost demnitar n-a încasat niciun salariu. Sumele care i s-ar fi cuvenit au fost donate ca ajutoare pentru funcţionarii Ministerului.
Marius Boitan, istoric
 
De-a lungul carierei, Aurelian Pană a deţinut funcţii importante în stat: printre altele, a fost preşedinte al Institutului Naţional de Export (1935), membru în Consiliul Permanent al Agriculturii (din aprilie 1939), membru al Institutului de Ştiinţe Sociale al României, preşedinte al Academiei de Agricultură şi preşedinte al Sindicatului Agricol din Ialomiţa. Preocupat de ridicarea satelor şi de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţăranilor, a urmărit să introducă tehnica modernă din Occident în exploatarea solului românesc.
 
Din ianuarie 1941 – după înăbuşirea rebeliunii legionare – a fost ministru subsecretar de stat la Agricultură şi Domenii, iar apoi ministru plin, din 14 martie 1942 până în 3 iulie 1943. „Bărăganul ialomiţean s-a identificat cu personalitatea acestui om, dar el a fost şi un reprezentant al Guvernului într-o perioadă tulbure a istoriei naţionale. Personal, m-a atras destinul tragic al acestui om şi al familiei sale“, spune profesorul Boitan.
 

Muniţie pentru comunişti

Conform istoricului, după instaurarea regimului comunist în România, în anii 1944-1947 au avut loc procesele aşa-numiţilor criminali de război, ale trădătorilor şi colaboratorilor fostului regim fascist. Astfel, într-o expunere, Teohari Georgescu, ministrul de Interne din perioada 1945-1952, spunea: „De la 6 martie 1945 până la 26 mai 1952, duşmanul a primit numeroase lovituri. În cei şapte ani, peste 100.000 de bandiţi au fost arestaţi şi condamnaţi pentru că au uneltit împotriva regimului nostru... Întregul aparat de opresiune al burgheziei fusese nimicit“. Anii respectivi au fost caracterizaţi prin aplicarea principiului luptei de clasă în eliminarea sistematică a mii de oameni, vinovaţi doar pentru faptul că existau, căci acuzaţia de complot împotriva regimului de democraţie populară era prezentă în toate condamnările.
 
După judecarea primului lot de criminali de război, în frunte cu mareşalul Antonescu, Tribunalul Poporului a dispus, în luna mai a anului 1946, arestarea şi judecarea tuturor celorlalţi membri ai guvernului antonescian, în rândul cărora s-a aflat şi Aurelian Pană. Arestat şi judecat, fostul ministru al Agriculturii a fost condamnat – aşa cum relatează manuscrisul inginerului Aurel Pană, mezinul familiei – la zece ani de închisoare, la zece ani de degradare civică şi la confiscarea averii, în baza deciziei penale nr. 123 din 19 ianuarie 1949 a Curţii Penale Bucureşti, Secţia IV.  Capul de acuzare a fost „introducerea şi încurajarea cultivării unei plante necunoscute şi inutile ţării noastre: SOIA“.  Ironia sorţii a fost că, mai târziu, această plantă cu miros de salam a stat pe mesele românilor proletari timp de zeci de ani. 
 
 
 

O fi trădător de ţară, dar el şi fiii lui au ostenit pe acest pământ“

Aurelian Pană era învinuit, prin actul de acuzare întocmit de comunişti, că a partipicat la 59 de şedinţe ale Consiliului de Miniştri şi la 43 de şedinţe ale Consiliului Economic şi că influenţase mult activitatea guvernării antonesciene, aflându-se printre miniştrii care au aprobat bugetul naţional din anul 1942-1943, care afectase finanţarea războiului. Sub aceste pretexte a fost condamnat ministrul Pană, la 68 de ani. 
„Acestor acuzaţii le-a răspuns Costică Trandafir, un ţăran fără pământ, membru al unui colectiv de expropriere, care, întrebat de ce îi lăsaseră «trădătorului de ţară» Aurelian Pană 150 de hectare, a explicat: «O fi el trădător de ţară, dar el şi fiii lui au ostenit pe acest pământ. Feciorii lui au învăţat plugăritul în America. Ei ştiu a munci pământul mai bine decât noi. De aceea, cu toţii, am hotărât să le rămână 150 de hectare, drept fermă-model»“, explică profesorul Boitan.
 

La mâna a 50 de călăi

După condamnare, Aurelian  Pană a fost încarcerat la Jilava, Cernavodă şi Gherla, unde a fost torturat şi silit să repete că „a supt sângele poporului“. La Gherla fusese mutat de la Piteşti, unde se aplica experimentul „reeducării“, care presupunea bătăi, batjocoriri, insulte şi josnicii. Conform informaţiilor deţinute de profesorul Marius Boitan, un martor al „experimentului“ declara: „Aici s-a bătut numai de dragul de a se bate. S-a bătut fără scop. Muncitori şi studenţi, intelectuali şi analfabeţi au fost chinuiţi de-a valma, chiar dacă nu aveau nimic de spus, chiar când spuseseră mai mult decât făcuseră“. 
 
Un martor ocular relata că, în 1950, în a doua zi de Paşti, comandantul închisorii Gherla a început să-i lovească pe deţinuţi cu parul, obligându-i să execute, până la epuizare şi leşin, figuri de gimnastică precum „broasca“ şi culcări. Printre ei, un bătrân, fost ministru, Aurelian Pană, este pus în genunchi şi lovit cu picioarele în cap de 50 de călăi. Nu peste mult timp, la 4 mai 1951, va fi ucis într-o celulă de reeducaţi. Un jandarm i-a scos dinţii de aur din gură. Scena de calvar nu se încheiase însă: din cauza faptului că bătrânul Pană era un om mare, iar coşciugul pregătit pentru el era mai mic, i s-au tăiat picioarele. 
 
Nici ceilalţi membri ai familiei Pană n-au avut parte de un sfârşit liniştit. La 24 aprilie 1952, soţia sa, Eufrosina, şi fiul său cel mic, Aurel, au fost arestaţi şi internaţi, fără proces sau condamnare, la doi ani de „detenţie administrativă“. Eliberată în 1954 din închisoarea Dumbrăveni, Eufrosina Pană a murit pe 1 septembrie, în acelaşi an, la Bucureşti. Unul dintre cei patru fii ai săi, Petru, fusese asasinat de soldaţii sovietici în 1944. 
 

O exploataţie agricolă de toată lauda

Moşia familiei Pană era vastă: avea 6.000 de hectare de pământ în Bărăgan şi un conac splendid lângă Sudiţi. Avea pământuri agricole în multe locuri: la Frăţileşti (150 de hectare), unde-şi construise un conac şi o fermă, la Stăncuţa (150 de hectare şi o fermă), la Popeşti (50 de hectare) şi la Pribegi (150 de hectare). Toate au fost confiscate în 1949. Satul Frăţileşti e acum parte a comunei ialomiţene Săveni.
 
Aici se afla conacul familiei Pană, pe lângă care funcţiona o vastă exploataţie agricolă, unde se practica o agricultură la standardele secolului XX. Acest fapt e demonstrat şi de mărturiile din presa vremii, apărute cu ocazia unei vizite la care au participat peste 50 de înalţi demnitari şi specialişti, interesaţi de inovaţiile tehnice implementate de Aurelian Pană pe moşia sa.
 
„Conacul propriu-zis – de dincolo de gospodăria familiei proprietarului – este împărţit în două: în dreapta, inventarul mort (ateliere, remize, maşini şi instrumente), iar în stânga inventarul viu (cu grajdurile pentru boi şi vacile de lapte, ţarcuri pentru viţei, grajduri pentru cai, crescătoria de păsări). În cercetarea inventarului mort, vizitatorii au putut vedea – după ieşirea din ateliere – zeci de pluguri pentru vite, două pluguri mari cu abur, cinci batoze şi patru locomobile, un selector Petkus şi 17 tractoare.“
 
În termeni laudativi era prezentată ferma şi în lucrarea lui A. D. Carabela, din 1942, „Marea proprietate. Exploatări şi realizări“: „Toată această întreprindere – vastă pentru România de azi – este un model de organizare. O imensă maşină economică, în care fiecare arc şi fiecare rotiţă acţionează permanent, într-un ritm uniform şi într-un acord perfect în ansamblul aparatului. Exploatarea d-lui Aurelian Pană, de la Frăţileşti – Ialomiţa este, mai ales din acest punct de vedere, al organizării şi funcţionării, demnă de toată lauda şi de luat ca exemplu“.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: