Incendiu în comuna Jilavele, provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost promovat de o lumânare lăsate nesupravegheată FOTO ISU Ialomiţa
Incendiul a fost promovat de o lumânare lăsate nesupravegheată FOTO ISU Ialomiţa

Locuinţa unei bătrâne a fost cuprinsă, ieri, de flăcări, de la o lumânare uitate aprinsă. Doar mobilizarea rapidă a vecinilor a făcut ca femeia să nu moară arsă de vie.

Alarma s-a dat ieri, în jurul orei 13.50, când militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au fost solicitaţi să intervină în localitatea Jilavele pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.

Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD, s-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului. În sprijinul salvatorilor au fost alertaţi şi membri Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Jilavele.

Proprietara, o femeie de aproape 89 de ani, locuia singură, a fost salvată în ultimul moment din incendiul izbucnit la locuinţa sa de vecinii săi. Intervenţia promptă a salvatorilor a condus la localizarea rapidă a incendiului şi lichidarea acestuia după mai bine de o oră, aceştia reuşind să stingă focarele şi să îndepărteze elementele distruse de foc. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, care a suferit un atac de panică, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.

Au ars aproximativ 20 de mp din acoperişul casei, elemente de mobilier, electrocasnice  şi materiale textile.

Conform ISU Ialomiţa, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un foc deschis provocat de o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată.

Vă mai recomandăm şi:

Şoşoacă, ziua şi scandalul. A venit la Institutul „Marius Nasta” şi i-a cerut demisia lui Vlad Voiculescu: „Alo, sunt senator! Ia mâna de pe mine!” VIDEO

Bebeluşul din Vâlcea, abandonat de fosta profesoară după un scandal monstru în familie: „Avea o viaţă de câine“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite