VIDEO Bunicii din Slatina cer să le fie redată Pădurea Strehareţ. „În niciun oraş nu cred că se mai întâmplă aşa ceva, să n-ai unde să respiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădurea Strehareţ este astăzi o zonă aproape abandonată FOTO: Adevărul
Pădurea Strehareţ este astăzi o zonă aproape abandonată FOTO: Adevărul

Reprezentanţii persoanelor de vârsta a treia le cer autorităţilor să le înlesnească plimbările prin Pădurea Strehareţ, singura oază adevărată de verdeaţă din municipiu, abandonată, însă, de autorităţi de ani buni.

O şedinţă având drept scop prezentarea măsurilor indicate persoanelor de vârsta a treia pentru a diminua efectele zilelor caniculare asupra sănătăţii lor s-a încheiat cu o solicitare legitimă din partea reprezentanţilor vârstnicilor. Discuţia s-a purtat la Prefectura Olt, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, reprezentanţii pensionarilor punând problema redării Pădurii Strehareţ locuitorilor. La acest moment, pădurea de la marginea Slatinei, cu o istorie impresionantă, este raiul hoţilor de lemne, care şi-au croit chiar un drum pe unde transportă arborii tăiaţi, din grădina zoologică şi din restaurantul cu terasă de odinioară nemairămânând urmă.

„S-a mai lucrat acolo, e mai curat, s-a interzis circulaţia autoturismelor, dar, ce să facă oamenii? În primul rând trebuie reglementată situaţia asta, să fie un autobuz, măcar sâmbăta, să fie acolo un adăpost, vine ploaia, n-avem unde să ne adăpostim. Este o zonă pe care... Nu există oraş să nu aibă un loc în care să respiri. E păcat! Şi anul ăsta, floarea de tei a ţinut şase săptămâni, au fost mai multe specii. Şi aerul ăla, destul de rece, indiferent de anotimp, trebuie folosit. Să ştiţi că nici tinerii nu prea se duc acolo, foarte puţini o fac“, a fost intervenţia reprezentului pensionarilor, Nicolae Florica.

Imagine indisponibilă

„Cu alte cuvinte, foarte puţini îşi iau doza de romantism“, a remarcat subprefectul judeţului, Radu Ioniţă.
„Şi mai este o chestiune. Domnule subprefect, cine are, dom’ne, lacul ăla? O fi privat, dar stă degeaba. Orice tânăr sau bătrân poate să meargă acolo“, a continuat discuţia, moment în care subprefectul a şi răspuns. „Daţi pe la mine prin birou, ştiu şi cine are lacul, şi putem face şi o discuţie, şi putem lua şi iniţiativă... Eu cred că o să iasă ceva până la urmă. O să iau legătura şi cu cei care... să vedem şi de ce bani e nevoie...Chiar dacă n-o să reuşim anul ăsta, poate la anu’ vom ajunge la o variantă reuşită“, a mai spus subprefectul, participanţii comentând cu voce scăzută. „Da, la anu şi...“, a şoptit o doamnă, după ce, cu doar câteva momente înainte se auzise remarca unei alte doamne: „Acolo (la lac – n.r.) făceam plajă, ce frumoasă era zona...“.

Pădurea Strehareţ, un reper pentru municipiu în vremea comunistă şi puţini ani după, când pe timpul verii restaurantul şi terasa erau principala atracţie,  a înfierbântat imaginaţia candidaţilor la funcţia de primar al Slatinei în ultimii ani, cu toţii venind cu propuneri care s-au dovedit fanteziste, de la proiectul unei grădini zoologice de mari dimensiuni, până la pârtie de schi şi tiroliene, pentru ca în acest an să se năruiască visul multora de a mai vizita, prea curând, o nouă grădină zoologică deschisă aici, după ce viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a menţionat clar, pentru Adevărul,  că un astfel de obiectiv ar fi prea costisitor pentru municipalitate. Reprezentanţii Primăriei Slatina spuneau, tot atunci, că ar avea un proiect pentru această zonă, dar că îl vor face public la momentul, potrivit.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite