VIDEO Subiecte Bacalaureat 2018, proba la alegere a profilului. Profesor: „S-au aşteptat la subiecte mai dificile“

VIDEO Subiecte Bacalaureat 2018, proba la alegere a profilului. Profesor: „S-au aşteptat la subiecte mai dificile“

Bacalaureatul 2018 s-a încheiat, joi, 28 iunie, cu proba la alegere, care le-a adus, au apreciat candidaţii, tot subiecte uşoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Voie bună şi la finalul ultimei probe a Bacalaureatului 2018, proba la alegere venind cu subiecte cu un grad redus de dificultate, cel puţin aşa au apreciat cei mai mulţi dintre elevi, deşi aşteaptă cu emoţie notele.

„De comparat Irlanda cu Grecia, la subiectul III, despre Franţa – trei râuri, trei oraşe, să spun doi vecini din Uniunea Europeană. Pot să spun că a fost lejer, după, mine“, a spus unul dintre primii candidaţi care a părăsit sala, din centrul de examen organizat în cadrul Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ Slatina.
Nici subiectele de la filosofie, spun cei care şi-au ales această disciplină, nu au fost foarte complicate. S-au întâlnit din nou cu Blaga, au avut de prezentat trăsăturile democraţiei, subiecte ofertante, au considerat candidaţii. La Sociologie au avut de definit eşantionarea, de prezentat relaţia dintre status şi rol social, la un alt subiect au avut de vorbit despre socializare...., au spus, în grabă, căutând rapid în memorie, elevii. La Biologie, anatomie şi fiziologie umană candidaţii au avut de răspuns la întrebări despre sistemul excretor, o întrebare legată de hipofiză şi, la subicetul III, formarea urinei, a redat destul de fidel, un alt candidat, subiectele, menţionând că i s-au părut uşoare, mai ales pentru că a rezolvat, în pregătirea examenului, şi subiecte de olimpiadă.

Absolvenţii de liceu care au ales Logica drept disciplină de examen pare să fi făcut alegerea bună. Subiectele au fost uţoare, mai uşoare chiar decât cele de la BAC 2017, şi au urmat aceeaşi structură cum se întâmplă de ani de zile. „La disciplina Logică subiectele au fost facuile, elevii nu au întâmpinat dificultăţi, s-au aşteptata la subiecte chiar mai dificile, pentru că au lucrat subiecte cu conţinut şi mai greoi decât acestea“, a declarat profesorul Marinela Spătaru, care şi-a aşteptat în faţa liceului elevii de la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din Slatina, cum face în fiecare an. Fiecare dintre ei a ţinut să se verifice, explicând ce răspunsuri a dat. Unii au fost dezamăgiţi de răspunsul ales, după ce profesoara le-a indicat un altul, altora li s-a confirmat că s-au descurcat bine, notele pe care le vor afla miercuri, 4 iulie, când se afişează rezultatele înaintea contestaţiilor, fiind hotărâtoare pentru ce au de făcut mai departe.

 

 

citeste totul despre: