Slatina: InterCampus face înscrieri pentru echipele de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbalişti la InterCampus
Fotbalişti la InterCampus

InterCampus Slatina este un proiect social Pirelli România realizat în parteneriat cu Primăria Slatina, F.C Internationale Milano şi organizatia non-profit Comunita Nuova Italia, început în Slatina în 2008.

InterCampus Slatina a deschis sesiunea de înscrieri (10 iunie - 10 septembrie) pentru echipele de fotbal proprii. Băieţii născuţi în anii 1999, 2000 se pot înscrie la antrenorul Viorel Calotescu (număr de contact 0764 115 279). Cei de 9 şi 10 ani se pot antrena cu Daniel Noajă (contact 0766238567), iar băieţii născuţi în anii 2003, 2004 se pot înscrie la Noajă sau la Valentin Dogaru (contact 0760272859)
InterCampus Slatina caută 15 băieţi pentru prima grupă de vârstă şi patru copii pentru cea de-a doua. Alţi 15 băieţi născuţi în anii 2003,2004 vor fi selectaţi pentru grupa antrenată de Daniel Noajă şi 20 de băieţi cu aceeaşi vârstă vor fi pregătiţi de Valentin Dogaru.
În prezent, InterCampus Slatina lucrează cu 80 de băieţi, distribuiţi în patru echipe de fotbal. Aceştia fac două antrenamente pe săptămână, pe Stadionul 1 Mai.
„Toţi băieţii înscrişi în echipele noastre au asigurat din partea InterCampus materialul şi echipamentul sportiv necesar antrenementelor, transport din oraş la stadion, şi retur, deplasări exterioare, legitimaţii. Fiind un proiect social care urmăreşte o creştere personală, sportivă şi socială echilibrată a băieţilor prin sport, organizăm de-a lungul anului evenimente şi activităţi ludice, educaţionale, sociale pentru aceştia şi pentru întreaga comunitate slătineană“, a spus Constantina Pătraşcu, coordonator InterCampus. Nu se percepe nicio taxă de înscriere sau participare la antrenamente.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite