Rezultate Evaluare Naţională 2013 Olt / Elevii olteni află notele de la Capacitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două zile de încordare şi emoţii, absolvenţii clasei a VIII-a vor afla, astăzi, rezultatele la examenul de Evaluare Naţională din acest an. Potrivit regulamentului autorităţilor, acestea trebuie afişate până cel mai târziu la ora 16.00 pentru ca eventualii elevi nemulţumiţi să poată depune contestaţii tot în cursul zilei de astăzi, până la orele 20.00.

Elevii clasei a VIII-a din judeţul Olt care au trecut prin examenul de Capacitate au susţinut probele în cadrul a 19 centre de examinare amenajate pe raza întregului judeţ. De asemenea, pe raza judeţului au fost organizate şi trei centre de corectare, la: Slatina, Caracal şi Balş. Dintre cei 4.350 candidaţi, au absentat 214 elevi: 104 la Limba şi literature română, iar restul de 110 la Matematică. Toate unităţile şcolare unde s-au desfăşurat probele examenului au fost supravegheate cu camere video.

Evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a ba¬remului unic de evaluare şi de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din o¬ficiu. După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev - fără rotunjire, şi o trece pe lucrare. Când diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează şi se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică - având două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori.

Ce urmează ?

Afişarea rezultatelor trebuie să se facă obligatoriu astăzi până la ora 16.00 astfel încât eventualii candidaţi nemulţumiţi de notele obţinute să aibă posibilitatea de a depune contestaţii tot astăzi, până la ora 20.00. Soluţionarea contestaţiilor se va desfăşura în perioada 30 iunie – 2 iulie, astfel încât, miercuri – 3 iulie, să fie afişate rezultatele finale.

În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a care au promovat Capacitatea şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi, totodată, vor fi verificate fişele editate de calculator pentru corectarea eventualelor greşeli. După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrisi în prima etapă (16 iulie). Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.

Reamintim că, anul trecut, procentul notelor peste 5 (cinci) în judeţul Olt a fost de 54,30%, iar în anul anterior 2011 de 93,32%.

Rezultatele finale se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite