O mamă minoră a dispărut de acasă cu fiul său în vârstă de 3 luni. A fost găsită la sute de kilometri distanţă

O mamă minoră a dispărut de acasă cu fiul său în vârstă de 3 luni. A fost găsită la sute de kilometri distanţă

Poliţia a instituit filtre, fata fiind găsită în judeţul Timiş FOTO: arhiva Adevărul

O tânără din judeţul Olt a plecat de acasă cu fiul său de doar 3 luni. Familia acesteia a alertat poliţia, iar cei doi au fost găsiţi la sute de kilometri distanţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

O familie din Crâmpoia, judeţul Olt, a anunţat, duminică, 20 septembrie 2020, poliţia din localitate despre dispariţia fetei de 16 ani. Tânăra a dat viaţă, cu 3 luni în urmă, unui copil, iar duminică s-a hotărât să-şi părăsească familia, plecând cu fiul său de numai 3 luni fără să le spună părinţilor care este destinaţia. Cei doi au plecat însoţiţi de tatăl copilului, fiind descoperiţi, după mai mute ore de căutări, la sute de kilometri distanţă, în judeţul Timiş. Fata şi copilul au fost preluaţi într-un centru de protecţie pentru minori, de unde vor ajunge, cel mai probabil, acasă, la Crâmpoia, în familia fetei.

„La data de 20 septembrie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că o minoră, de 16 ani, din comuna Crâmpoia, ar fi plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. Aceasta ar fi plecat cu fiul său, în vârstă de 3 luni.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Perieţi a reieşit faptul că minora s-ar deplasa pe ruta Caransebeş-Lugoj Timişoara.

De îndată au fost instituite filtre formate din poliţişti de ordine publică şi de investigaţii criminale pe ruta bănuită că ar fi parcursă de minoră. Cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, minora şi fiul său, de 3 luni, au fost depistaţi pe raza oraşului Lugoj. Aceasta a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu împreună cu fiul său, însoţită de tatăl copilului şi nu a fost victima niciunei infracţiuni“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Misterul Prinţesei dispărute a Marocului. Lalla Salma nu a mai fost văzută de aproape trei ani

Ce este fenomenul „jouhatsu” şi cum au apărut în Japonia firme care-i ajută pe oameni să dispară din propriile vieţi

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările