O învăţătoare cu inimă mare: de 20 de ani le oferă haine, rechizite şi mâncare copiilor romi, doar pentru a-i face să iubească şcoala

Geluţa Nicola predă de 20 de ani la Şcoala gimnazială nr. 1 din Slatina, unitate cu elevi în majoritate de etnie romă. A ajuns în şcoală spunându-şi că acceptă orice post în oraş, doar să scape de naveta la ţară, dar când vede că datorită ei copiii au o masă caldă, sprijin la teme, rechizite pe care părinţii nu şi le permit, cadouri de Crăciun şi planuri mari de viitor, n-ar mai face altceva.

Au trecut nu mai multe de două-trei zile de când învăţătoarea Geluţa Nicola le-a aşternut din nou zâmbetul pe buze copiilor din Şcoala gimnazială nr. 1 din Slatina. Alături de colegii de cancelarie a reuşit, apelând la sponsori, să pregătească 400 de pachete pentru toţi copiii care frecventează cursurile (alţi 80 ajung, din păcate, la şcoală, doar ocazional).

Dacă acţiunea prin care s-au oferit dulciuri şi răcoritoare de Crăciun a fost a întregului colectiv didactic, acţiune coordonată de directorul Georgeta Szilagyi şi directorul adjunct Denisa Neacşu, de patru ani Geluţa Nicola face, constant, chiar mai mult. Lucuri care tuturor ne stau în putinţă, dar nu ne găsim timp, motivaţie.

„De câţiva ani închei parteneriate cu diverse şcoli şi grădiniţe. Părinţii aduc haine şi jucării în stare bună şi foarte bună, noi aici le sortăm, le facem pachete conform datelor culese dinainte, când avem grijă să ne notăm fiecare copil ce măsuri are, ce nevoi are, iar pe la mijlocul lunii decembrie începem să le distribuim. În acest an am avut surprize foarte-foarte plăcute. Am avut parte de un sprijin extraordinar din partea Grădiniţei cu Program Prelungit „Ion Creangă“ Slatina, unde părinţii s-au mobilizat foarte bine, reuşind să strângem foarte multe hăinuţe, şi chiar şi haine pentru adulţi, rechizite, jucării de foarte bună calitate, maşinuţe cu telecomandă sau baterii funcţionale... Nu pot să vă spun ce bucurie a fost pe faţa acestor copii. Nu vorbesc neapărat de cei de la clasa mea, pentru că ei s-au obişnuit şi, chiar mai mult de atât, fiind şi în clasa a IV-a, le-am spus că este timpul să ofere la rândul lor, având în vedere că ei au primit în anii anteriori. Bineînţeles că au primit şi ei pachete, dar bucuria mare a fost la grădiniţa de pe strada Tudor Vladimirescu, spre exemplu, unde sunt tot copii din comunitatea de romi, fraţi de-ai lor, rude. Bucuria de pe faţa acestor copii, care, mulţi dintre ei, nu ştiu ce-i Crăciunul în familia de unde provin, pentru motivul simplu că familiile sunt foarte sărace, îmi şterge gândurile triste care mă mai încearcă uneori, când văd că unii părinţi parcă orice le-ai face nu sunt mulţumiţi. Îmi spun în fiecare an că nu mai fac asta anul viitor, dar toamna deja  începe neastâmpărul. Ei contează, ăsta e adevărul, iar un început bun face totul!“, ne spune învăţătoarea, în timp ce elevii săi, cărora le-am răpit minute bune din timpul orei de istorie, se prefac bine că-şi văd liniştiţi de lecţie, dar zâmbesc aprobator la unele replici ale Doamnei.

Să mă conving, îmi arată un mesaj strecurat în unul dintre pachete: „La mulţi ani, dragă colegă! Mă numesc Anaid, am 11 ani şi sper că aceste cadouri îţi vor încălzi zilele de iarnă. Să mergi la şcoală mereu cu zâmbetul pe buze şi într-o zi cu siguranţă vei vedea că tot efortul a meritat. «Toţi cei născuţi din Dumnezeu biruie lumea!» Crăciun Fericit!“

„Ochii ăia care se uită la tine sunt la fel peste tot, cineva, undeva, are nevoie să te uiţi mai mult în jur!“

La Şcoala nr. 1 din Slatina a ajuns în 1995. Mai ocupase posturi, cu detaşare, la o şcoală din Drăgăneşti şi la alte două, bine cotate, din Satina. În cele din urmă, pentru a putea rămâne în oraş singura posibilitate a fost un post la această şcoală.

„Recunosc, am rămas pentru că am vrut să scap de navetă, dar nu aşa, cu inima plină. Până când mi-am dat seama că ochii ăia care se uită la tine sunt la fel peste tot, că cineva, undeva, are nevoie să te uiţi mai mult în jur. Am şi eu regretele mele, în principal mi-aş dori să pot să am cu ei performanţe la concursurile şcolare, dar când unul, după ani de zile, ajunge la facultate, cum s-a întâmplat de curând, satisfacţia este enormă“, spune învăţătoarea, evitând să intre în discuţia în care încerc să o atrag, despre performanţele colegilor din oraş care lucrează cu altă „materie primă“, care au parte de copii susţinuţi puternic financiar de părinţi şi meditaţi în particular încă de la grădiniţă.

În şcoala unde gradaţiile de merit sunt poveste - pentru că dosarul în nu ştiu câte volume depus la Inspectoratul Şcolar este, de ani buni, oglinda goanei după diplome de tot felul şi de aproape oriunde, doar diplome să fie – performanţă este să-ţi aduci elevul la şcoală zi de zi, atunci când micuţul nu este nevoit să-şi aştepte fratele mai mare să-i împrumute ghetele, ca să poată ieşi din casă. Să-l înveţi să folosească lucrurile din baie, pentru că în cartierul de unde provin cei mai mulţi,Grădişte, veceul este tot în fundu’ curţii, au autorităţile grijă de asta. Să reuşeşti, poate, să-i faci să privească încrezători înainte, nu cu ochii veşnic plecaţi şi cu căciula-n mâini, ca părinţii lor fără de carte.

„Vreau să-i duc la cinema, n-au văzut niciodată un film 3D“

Elevii Geluţei Nicola sunt privilegiaţi, pentru al doilea an, cu sprijinul fundaţiei Pestalozzi, în şcoală rulând ZEFIR, un program care are în componenţă „after school“, la care participă două clase. Numărul de elevi pentru care se oferă sprijin este, de fapt, pentru o clasă, însă au hotărât ca elevii să se rânduiască, astfel încât să profite cu toţii de mâncarea caldă şi sprijinul învăţătoarei la teme, în cele patru ore pe care le petrec după încheierea programului obişnuit. Părinţii acestor elevi sunt invitaţi periodic la şedinţe, un soi de mici şuete, cu biscuiţi, cafea şi suc, tot pentru a-i face sensibili la viitorul copilului lor. „În acest program dăm socoteală până la ultimul leuţ cheltuit, însă totodată ni s-a spus clar ca tot ce cumpărăm să fie de calitate“, ne lămureşte doamna învăţătoare.
Şi pentru că tot sunt răsfăţaţii şcolii, elevii clasei a IV-a au biblioteca lor la clasă, merg în excursii plătite de fundaţie şi visează, în general, la mai mult decât colegii lor din şcoală. „Cele mai multe cărţi le avem tot din donaţii. Poveştile scurte le citesc în pauze, iar pentru celelalte pot să le ia acasă, le mai citesc şi fraţii... E o bucurie nespusă pentru ei“, ne povesteşte Doamna, cu ochii râzând de bucuria lor.

În fiecare an, de 1 Iunie, merg la cofetărie. „Mergem la alta de fiecare dată, pentru că vreau să le arăt cât mai mult, să încerce cât mai multe. Mă întreabă de fiecare dată vânzătoarele de la ce şcoală sunt, pentru că sunt foarte cuminţi, nu fac multă gălăgie, sunt respectuoşi. Acum, până la vacanţă, aş vrea să-i duc la film, poate găsim şi noi o ofertă sau vreun film gratuit, aş vrea mult să vadă un film 3D“, încheie învăţătoarea care ţine foarte mult la meseria pe care şi-a ales-o, dar şi mai mult la ce poate face pe lângă cele patru ore de program obligatoriu.