FOTO  Bursa de Cereale din Corabia, gata de inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa de Cereale de la Corabia este gata de inaugurare
Bursa de Cereale de la Corabia este gata de inaugurare

Autorităţile judeţene au încheiat ultima fază înainte de inaugurarea oficială a Bursa de Cereale din oraşul Corabia. Este vorba despre înregistrarea acesteia ca firmă la Registrul Comerţului, asociaţi fiind Consiliul Judeţean Olt, cu un aport 25% din acţiuni, Primăria Corabia – 25%, şi, respectiv, Bursa Română de Mărfuri, cu 50% din acţiuni. Inaugurarea a fost stabilită pentru ultima decadă a acestei luni.

Bursa de Cereale din oraşul Corabia, amenajată direct pe malul Dunării, este unul dintre cele mai importante proiecte derulate până acum în această localitate din sudul judeţului Olt. Zilele trecute, respectiv marţi – 12 august, firma sub numele căreia îşi va desfăşura activitatea – SC Bursa de Cereale Corabia SRL - a fost înscrisă la Registrul Comerţului, acest lucru marcând, practic, finalizarea demersurilor pentru inaugurarea acestui obiectiv vital pentru oraşul în cauză, dar şi pentru întreg judeţul Olt. Activitatea principală a firmei menţionate va consta în intermedieri în comerţul cu materii prime agricole, vegetale şi animale vii, materii prime textile şi cu semifabricate. Însă la Bursa de Cereale de la Corabia se vor putea derula şi alte activităţi conexe.

“Am terminat demersurile legate de documentaţia de înregistrare a Bursei de Cereale de la Corabia. Activitatea acestui obiectiv va fi coordonată direct de Bursa Română de Mărfuri de la Bucureşti, care ne-a promis tot sprijinul în acest sens, inclusiv în ce priveşte obţinerea tuturor licenţierilor şi autorizaţiilor pentru funcţionarea ca Bursă. Demn de menţionat este că Bursa de Cereale de Corabia nu va tranzacţiona doar cereale, ci şi alte produse: de la energie, la combustibili, produse industriale etc. Mai pe scurt, obiectul de activitate al Bursei de la Corabia cuprinde tot spectrul de activităţi care se regăseşte şi în cazul Bursei Române de Mărfuri, cu diferenţa că noi ne vom axa în special pe tranzacţionarea produselor şi materiilor prime agricole”, a declarat Nicolae Paraschiv, administratorul Bursei de Cereale Corabia.

Oficialul citat a precizat că Bursa de Cereale de la Corabia va acorda inclusiv consultanţă în managementul proiectelor, dar şi consultanţă financiară etc. Un număr de 13 persoane urmează a fi angajate în cadrul firmei menţionate.

Corabia, “resuscitată” de Bursa de Cereale

Proiectul Bursei de Cereale de la Corabia, în valoare de 5,8 milioane lei, a fost dus la bun sfârşit şi cu fonduri europene, Consiliul Judeţean Olt participând cu jumătate din sumă. Mai exact, derularea proiectului cu pricina s-a făcut pe fonduri europene în baza Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară nr. 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local. Grupul ţintă vizat de Bursa de Cereale de la Corabia este reprezentat de producătorii agricoli-persoane fizice sau juridice ce au ca activitate de bază cultura cerealelor şi a plantelor tehnologice, angrosiştii de cereale, depozitarii-proprietari de silozuri şi consumatorii persoane fizice sau juridice.

Proiectul a cuprins construirea unui sediu administrativ în suprafaţă de 1.019 mp pe malul Dunării şi dotarea acestuia cu standarde europene adecvate specificului activităţii ce va fi derulată aici: echipamente IT şi aplicaţia informatică ERP specifică Bursei, mobilier, echipamente de laborator, centrală termică, rezervor propriu combustibil, hidrofor, chiller, ventilo-convectoare etc. Nu în ultimul rând, tot în cadrul acestui sediu al Bursei de Cereale de la Corabia a fost amenajat şi un laborator dotat modern unde se vor efectua analize ale cerealelor ce vor fi tranzacţionate aici, laborator care, speră autorităţile, va asigura încredere tuturor participanţilor vizavi de calitatea produselor derulării afacerilor cu cereale.

bursa cereale corabia

Bursa de la Corabia va avea un caracter regional şi va încerca să încorporeze tranzacţii ale producătorilor de cereale din zona Muntenia-Sud, respectiv Teleorman, Giurgiu, Olt, Dolj. BRM a luat legătura şi cu bursele din Sofia (Bulgaria), Budapesta (Ungaria) şi Viena (Austria) în vederea realizării unui proiect comun de investiţii de-a lungul Dunării. Bursa de la Corabia va lucra doar cu silozurile agreate de Comisia Naţională de Gradare a Seminţelor de Consum (CNGSC), însă atragerea producătorilor şi a femierilor va intra în atribuţiile autorităţilor locale. BRM, împreună cu Ministerul Agriculturii şi CNGSC, vor pune la dispoziţie expertiza de tranzacţionare, emiterea cotaţiilor şi a certificatelor de gradare.

Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia, planificată a avea loc pe 20 august, va transforma oraşul, cred autorităţile judeţene şi locale, în cea mai importantă zonă comercială din sudul ţării. La acest moment, Corabia este unul dintre cele mai sărace din judeţul Olt.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO-VIDEO  Bursă de Cereale de la Corabia, operaţională din toamnă 

Bursa de Cereale de la Corabia, terminată cu bani din excedentul de bănet din 2012 de la Consiliul Judeţean

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite