Câte „bombe“ au fost retrase de pe rafturile marilor magazine în ultimii ani. De la contaminarea cu Salmonella la bucăţi de plastic sau pesticide peste limită

Câte „bombe“ au fost retrase de pe rafturile marilor magazine în ultimii ani. De la contaminarea cu Salmonella la bucăţi de plastic sau pesticide peste limită

FOTO Arhiva

O procedură standard impusă de autorităţile sanitar-veterinare presupune retragerea acelor produse care prezintă risc de îmbolnăvire pentru populaţie, aproape toate marile lanţuri de magazine confruntându-se cu astfel de situaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi pe rafturile marilor magazine te aştepţi să găseşti cele mai sigure produse, şi aceşti retaileri se confruntă ocazional cu loturi de produse cu probleme, pe care le pun la raft şi acestea ajung în consum. Este vorba de acele produse care sunt o ameninţare pentru sănătate, existând proceduri standard de retragere/rechemare.

Problemele sunt descoperite fie ca urmare a programului intern de control pe care fiecare lanţ îl are, fie ca urmare a altor controale ale autorităţilor sau după reclamaţiile clienţilor. Cert este că pe site-ul Agenţiei Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au apărut, numai în acest an, care nici el nu s-a încheiat, 17 anunţuri de retragere. În 2017, în schimb, au fost doar două, fiind vorba de un sortiment de calamar bucăţi, comercializat de Lidl, şi de o îngheţată produsă de Nestle.

În 2016, în schimb, s-au înregistrat 11 retrageri, de la condimente şi îngheţată, până la cârnaţi, covrigei, biscuiţi, ciocolată şi bomboane.

Salmonella din cereale, primul pericol în 2018

Primul produs pentru care s-a făcut notificarea de retragere/rechemare a fost în acest an, la mijlocul lunii martie, un sortiment de cereale comercializat de Lidl. Este vorba de Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g, despre care producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH a menţionat că „în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată Salmonella. Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza). Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această rechemare şi să nu consume produsul în cauză“.

La începutul lunii aprilie s-a emis o altă notificare, fiind retras un lot de cereale Vital Grana – Choco balls, comercializat de Profi, fără a se mai specifica problema care a generat retragerea. Cerealele din respectivul lot au valabilitate până în 10.02.2019.

Tot în aprilie, însă în data de 24, s-a emis o notificare privind un sortiment de suc de mere şi sfeclă roşie produs sub marca Cămara Noastră  (producător român SC Mărul Argintiu SRL)şi comercializat de Lidl, în care „în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată toxina Patulină. Patulina poate avea efecte toxice asupra organismului uman“.

A urmat, în 17 mai, un sortiment de brânză produsă în Franţa de Société Fromagerie CHABERT, REBLOCHON AOP DE SAVOIE AU LAIT CRU 450g, despre care reţeaua Mega Image care îl comercializa a informat că „în urma unei informari primite de la furnizorul Societe Fromagerie Chabert exista o suspiciune de contaminare cu E Coli O26 a produsului REBLOCHON DE SAVOIE AU LAI CRU, 450gr. Loturile suspecte sunt toate loturile care incep cu 8CR. Lista magazinelor la care a fost distribuit acest produs cu aceste loturi: Mega Image Ion Mihalache, Mega Image Cobalcescu, Mega Image Baneasa, Mega Image Tomis Constanta“.

Listeria monocytogenes, „vedetă“ în iulie

După o lună de acalmie, în iulie a apărut vestea că anumite produs congelate sunt contaminate cu microbul Listeria, care provoacă afecţiune stomacale grave, cei mai expuşi fiind cei cu sistemul imunitar scăzutnotificarea a venit din partea Grupului belgian Greenyard N.V. , acesta hotărând să retragă preventiv următoarele produse, indiferent de termenul de valabilitate: "Greengrocer / Freshona" Spanac preparat cu smantana, 450 g“ "Freshona" Fasole galbena taiata, 450 g“. Notificarea a fost însoţită de avertismentul: „Listeria monocytogenes poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (Listerioza), cu simptome similare gripei. La anumite grupe de persoane (gravide, copii, persoane în vârstă sau cu un sistem imunitar scăzut) pot apărea simptome severe. Având în vedere riscul asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această retragere şi să nu consume produsele în cauză. Produsele mai sus menţionate ale grupului belgian Greenyard N.V. au fost vândute de către Lidl România. Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a retras produsele respective de la vânzare. Produsele pot fi returnate în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal“.

O acţiune similară a venit din partea retailer-ului  Metro, care a avertizat asupra produsului Chef Amestec de legume Mexican congelat 2,5 kg şi Chef porumb dulce congelat 2,5 kg.

Tot în iulie, de data aceasta de la Penny, a venit avertismentul privind două sortimente de legume congelate: Fasole verde păstăi tăiată şi congelată – produs în Ungaria şi Mazăre verde congelată – produs în Belgia tot din cauza suspiciunii de contaminare cu Listeria monocytogenes.

În aceeaşi lună, iulie, a lovit din nou şi Mega Image, cu mai multe produse: Mazare verde congelata 400g, Cod mega 91451 365, Amestec legume congelate pentru supa 400g, cod mega 91455 365, Fasole verde taiata 400g, cod mega 91452 365, Amestec Mexican 450g, cod mega 91454.

Carrefour s-a alăturat, în aceeaşi lună de vară, listei cu opt produse, legume congelate, toate, şi acestea suspecte de contaminare cu Listeria. Suspiciunile de Listeria în produsele congelate au continuat, iar Profi a venit cu o listă de asemenea lungă: Fruit Stawberries (Capsuni congelate FELCO) - Fruit Cherries Pitted (Visine congelate FELCO) - Mix Mexican Nº3 HG (GRADENA Amestec Mexican) - Risotto PL GRADENA (GRADENA Amestec Mexican cu Orez) - Risotto PL GRADENA New (GRADENA Amestec Mexican cu Orez).

Mere poloneze cu pesticide peste limită

Deşi ni se spune constant că produsele pentru care s poate verifica trasabilitatea sunt cele mai sigure, s-a întâmplat ca în acelaşi iulie 2018 să fie retrase de la Lidl mere golden delicious cu o concentraţie de pesticide peste limită, produse în Polonia. „În cadrul controalelor de rutină s-a descoperit în produsul „Mere verzi”, Sortimentul GOLDEN DELICIOUS, o cantitate de pesticid Clorpirifos peste limita admisă de lege. Clorpirifos poate provoca simptome precum lăcrimare, salivaţie, secreţii bronşice, contractarea pupilelor (mioza), erupţii, diaree sau spasme musculare. La anumite grupe de persoane (gravide, copii, persoane în vârstă sau cu un sistem imunitar scăzut) pot apărea simptome severe. Merele verzi, Sortimentul GOLDEN DELICIOUS, au fost vândute de Lidl România de la 24.06.2018 până la 02.07.2018“. merele nevândute au fost retrase, iar cumpărătorii au fost avertizaţi să le returneze pe cele achiziţionate şi neconsumate.

Retailer-ul Cora a retras de asemenea, tot în iulie, 17 sortimente de legume congelate produse în UNGARIA de către Greenyard N.V., in perioada 13 august 2016 - 20 iunie 2018. Auchan a avut fix aceeaşi problem, retrpgând, al rândul său, 18 produse, de asemenea legume congelate.

Roşii tocate, cu bucăţi de plastic

În august a venit o avertizare de la Lidl, cu privire la sortimentul „Roşii tocate în sos de roşii cu busuioc“, produ sub marca Italiamo, dspre care s-a făcut menţiunea că este posibil să conţină bucăţi de plastic. „Nu este exclus ca în produsul respective să existe bucăţele de plastic“, a sunat avertismentul, consumatorii fiind sfătuiţi să returneze conservele.

În octombrie a venit rândul, la Carrefour, salatei humus 250 gr., brand-ul Carrefour, suspect de contaminarea cu aceeaşi Listeria. Şi tot Carreforu Romania, şi tot în octombrie, a retras salata cu icre de crap şi ceapă, brand-ul propriu, tot din cauza Listeriei.

Ultima retragere anunţată chiar zilele trecute (20 noiembrie) vizează produsele:  DLL ANSOA BORCAN 100G , cod mega 43453 ( Filets d’anchois roulés aux câpres à l’huile d’olive); DLL FILE ANCHOIS CU CAPERE 50G, cod mega 70193 (Filets d’anchois roulés aux câpres à l’huile d’olive); DLL ANSOA BORCAN 100G , nr. lot 8095, termen de valabilitate 15/07/2019 2. DLL FILE ANCHOIS CU CAPERE 50G, nr lot 8059, termen de valabilitate 15/06/2019.

Despre aceste produse s-a făcut menţiunea că  „informarea de retragere de la vanzare a celor doua produse provine de la Delhaize Belgia. În cadrul programului de autocontrol, producatorul acestor produse, Charlier Brabo Group, a depistat prezenta substanţei Ftalat (esteri ai acidului ftalic)“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările