Băiatul deştept care face „profesionala“ de sărăcie. „Media îi permitea să intre la orice liceu, dar aici primeşte bursă“
0
Alexandru Dabija a fost cel mai bun elev din promoţia 2016 a Şcolii Gimnaziale Alunişu, comuna Spineni, judeţul Olt. Şi-ar fi dorit să facă Mate-Info şi să aibă şansa unei selecţii la un club sportiv, pentru că iubeşte fotbalul, dar familia a optat pentru o şcoală profesională pentru simplul motiv că îi oferă o bursă de 700 lei lunar, situaţia sa financiară fiind precară.
Începutul anului şcolar 2016-2017 e un moment de cumpănă pentru Alexandru Andrei Dabija, proaspăt absolvent al unei şcoli gimnaziale din judeţul Olt. Va pleca din satul Vineţi, comuna Spineni, unde trăieşte de peste şase ani, la Piteşti, în judeţul vecin, un oraş de la care aşteaptă multe.
Cel mai bun elev al Şcolii Alunişu, cu o medie de absolvire de peste 9,00, ar fi putut intra la aproape orice liceu teoretic, aşa cum de altfel şi-ar fi dorit. În cele din urmă, şi-a ascultat părinţii şi va urma cursurile şcolii profesionale la Liceul Tehnologic Astra din Piteşti. Pe lângă media de admitere, a promovat aici un test suplimentar şi a ieşit primul dintre cei 28 de elevi câţi va avea clasa de profesională care pregăteşte specialişti pentru petrol şi gaze.
Bursa de 700 de lei lunar, pe care i-o acordă o societate comercială, prin contract, îi dă familiei siguranţa că îşi va putea susţine fiul la şcoală, dar şi pe ceilalţi doi rămaşi acasă. Această bursă a fost, de altfel, motivul pentru care Alexandru n-a ajuns la Mate-Info, a doua sa mare dorinţă, după aceea de a avea şansa unei selecţii la o şcoală de fotbal.
„Sper să fac într-o zi facultatea, să studiez Mate-Info“
Socoteala familiei care trăieşte din creşterea animalelor a fost simplă: face şcoala profesională, învaţă o meserie, se angajează la societatea comercială care-i plăteşte bursa (această societate va face la finalul cursurilor selecţii pentru angajări), iar odată ajuns pe banii lui, poate pleca unde vrea. „A trebuit să mă gândesc şi la el, dar şi la fraţii lui, sunt toţi ai mei. Pentru ei lupt, să-i văd realizaţi, cu facultate, oricât va fi de greu. Sper ca într-o zi să facă facultatea, de fapt trebuie s-o facă, să facă Mate-Info, deşi eu aş fi vrut Dreptul. Nu mă las! Am să lupt pentru acest lucru toată viaţa!“, spune convinsă mama lui Alexandru, Anişoara Fuior (41 de ani). Mai greu în acest scenariu îşi găseşte loc partea în care Alexandru, cel mai bun la fotbal din şcoala lui şi, în urma diverselor competiţii între şcoli, declarat cel mai bun fotbalist din zonă, ar putea ajunge în faţa unui antrenor pe care să-l convingă de talentul său.
La schelă se câştigă cel mai bine
Satul Vineţi din întinsa comună Spineni e un loc idilic, dacă-l admiri la început de toamnă, când tonurile de galben şi ruginiu dau peisajului ceva de poveste. Pentru localnici, este însă locul din care, dacă nu pleci la timp, nu mai ai şansa să evadezi. Spre Slatina, municipiul reşedinţă de judeţ, există un singur mijloc de transport, dimineaţa la prima oră (6.00), iar cine se întoarce o poate face doar după-amiază, când, de asemenea, un singur microbuz ajunge în Spineni. Tinerii nu au posibilitatea de navetă, familiile sărace nu-şi permit să-i ţină la cămin, aşa că ofertele venite din judeţele vecine, Argeş şi Teleorman, sunt mană cerească. Spre aceste destinaţii, microbuzele circulă din două în două ore, salariaţii din comună lucrează în mare parte la Piteşti, iar şcolile le fac elevilor oferte aproape de nerefuzat.
Uite, frate-meu câştigă la Schelă mai mult decât mine. Ai o meserie, eşti pe picioarele tale, faci ce vrei! Dănuţ Şarpău primarul comunei Spineni
Din generaţia lui Alexandru, în Vineţi sunt cinci elevi (din 12) care merg la profesională la grupul şcolar la care s-a înscris şi Alexandru, unde li se oferă cămin, masă, echipament pentru practică. Alţi trei merg la alte şcoli, tot la profesională, cu gândul că vor avea rapid o meserie, şi doar patru au optat pentru liceu.
„Uite, frate-meu câştigă la Schelă mai mult decât mine. Ai o meserie, eşti pe picioarele tale, faci ce vrei!“, îl motivează pe tânăr primarul comunei, Dănuţ Şarpău, care ne-a însoţit la casa familiei Fuior. Petrolul i-a scos, de altfel, din multe încurcături pe săteni. Cei care o duc bine, puţini, e drept, lucrează la schelă, iar când e câte-o nevoie, tot la lucrătorii din schelă cer sprijin.
Alexandru e hotărât să meargă pe acest drum şi crede că va putea ajunge unde vrea şi pe drumul mai lung. Odată lămurită treaba cu liceul, mai are un singur „of“: cum va ajunge la un club de fotbal.
„Cel mai mult iubesc fotbalul. Dar şi matematica“
La momentul vizitei noastre, e ultima săptămână de vacanţă şi băiatul se bucură de ea. E un fel de-a spune, îşi ajută părinţii în gospodărie. Adolescentul e pe câmp, paşte caprele, câteva zeci, poate peste 100. E distracţie mare şi pentru fraţii lui, Edi şi Mihai, cel mic în grupa pregătitoare, iar mijlociul, deja în clasa I.
„Alexandru, hai, mamă, vino puţin, domnul director vrea să staţi un pic de vorbă!“, îl anunţă mama, o femeie care poartă cu demnitate pe chipul frumos urmele vieţii dure de la ţară. Are trei băieţi, nu-i e uşor. După ce, în prima tinereţe, a lucrat şi pe şantier, şi în depozit, şi-a încercat norocul şi în străinătate, în Italia, s-a convins că, cel puţin pentru această etapă, viaţa oarecum tihnită de la ţară, cu posibilitatea de a-şi hrăni copiii sănătos, i se potriveşte cel mai bine. Nu-i dau banii afară din casă, însă îi drămuieşte şi trebuie să-i ajungă. „Ţi-am spus că vreau să te ajut să-ţi îndeplineşti visul, să afle lumea de talentul tău! Poate e şansa ta!“, îi spune tânărului directorul şcolii, profesorul Ştefan Stroe.
Discuţia o purtăm în drum, în faţa gospodăriei cu aspect modest, dar atât de bine îngrijită. „Soţul e cam gelos, nu prea-i dă voie, de-aia nici nu s-a angajat, că-şi găsea de lucru, e femeie tare descurcăreaţă!“, vin lămuririle de la „ghizii“ noştri. Caprele sunt aduse de pe câmpul din apropiere spre casă, cei mici, mai ales, sunt curioşi să vadă despre ce e vorba.
Discuţia începe un pic anevoios, deşi fostul profesor al lui Alexandru are grijă să înceapă cu pasiunea lui pentru fotbal. „E extraordinar, vă spun, e extraordinar! De la un cap la altul al terenului nu-i ia nimeni mingea. Dacă l-ar vedea un antrenor, ar fi mirat să afle că nu se pregăteşte cu nimeni, se antrenează aşa, pe văi, pe dealuri. Vă spun, e magie ce face copilul ăsta! Cu el am câştigat Cupa Prieteniei la Dobroteasa, cu şcolile din toată zona, am luat locul I la Scorniceşti şi am luat locul III la o altă competiţie când el a lipsit, nu mai ştiu de ce n-a putut să vină. E păcat de talentul lui să se irosească!“, face introducerea directorul şcolii din Alunişu.
Alexandru îşi începe povestea greu, puţin jenat, rostind la început un convins „cel mai mult iubesc fotbalul, în vacanţă am jucat în fiecare zi. Dar şi matematica“. Ne spune că-i place mult, cum altfel, Leo Messi, şi că n-are o echipă preferată din România. Nu mult mai târziu se răzgândeşte şi rosteşte totuşi două nume: Alibec şi Astra.
Directorul şcolii: „În pauze îşi scotea cartea şi citea“
Cum s-a născut pasiunea lui Alexandru pentru fotbal? „Tatăl său a fost campion cu echipa la care juca, cu un an sau doi înainte să moară!“, povesteşte Anişoara, fiind unul dintre puţinele amănunte pe care le dă despre viaţa din Mangalia, judeţul Constanţa, pe care a lăsat-o în urmă. „De fapt, eu sunt din Bacău, am stat cu tatăl lui în Mangalia, iar acum am ajuns aici. E o poveste încurcată!“, spune ea fără alte detalii.
Tatăl lui Alexandru s-a stins când fiul lui nu avea mai mult de 3 ani şi jumătate. Pentru că Anişoara avea acolo şi alte rude, au rămas la Mangalia până când Alexandru a plecat la şcoală. Acolo, vreme de aproape doi ani, a făcut fotbal cu instructori, la sala de sport. În clasa a II-a, însă, s-au mutat în judeţul Olt. Au venit şi frăţiorii, pe care Alexandru nu doar că-i iubeşte, dar i-a şi îngrijit cu răbdare şi pricepere, ajutându-şi mama. „Greu mi-a fost, când ne-am mutat, că a trebuit să renunţ la fotbal, altfel, nu“, vorbeşte Alexandru rar, ascutându-i pe cei din jur ca şi cum n-ar fi vorba despre el.
Profesorii de la Şcoala Gimnazială Alunişu l-au perceput ca fiind altfel. „El a venit cu un nivel ridicat din clasa a II-a, ne spunea învăţătoarea că se descurcă mult mai bine decât ceilalţi“, îşi aminteşte directorul. La Alunişu a învăţat la simultan, laolaltă două clase, astea-s condiţiile, copii puţini. Profesorii au continuat să-l privească un pic diferit, intuind în el un potenţial deosebit.
„Şi-a văzut de treabă tot timpul. În pauze îşi scotea cartea şi citea, repeta pentru ora următoare, nu intra în hărjoană şi alte astea“, continuă fostul său profesor. Alexandru pare că se trezeşte puţin din amorţeală când îl întrebăm de prieteni, de prietene. „Aaa, nu, n-are treabă el cu fetele! Îi mai trimiteau mesaje pe telefon şi mi-a arătat că nu prea-l lasă în pace. I-am spus, «Mami, nu le răspunzi, asta-i tot!»“, vorbeşte mama în locul lui, după o pauză lungă a tânărului. Pe internet nu prea stă, Facebook-ul, boala generaţie sale, nu-i e chiar străin, dar nici nu l-a făcut dependent. „Mai rar, aşa!“, e din nou zgârcit cu amănuntele băiatul de 15 ani.
„Fără anturaj, fără băutură, fără ţigări“
La examenul de evaluare naţională din vară, Alexandru a înregistrat un oarecare eşec, notele nefiind pe măsura aşteptărilor. „Dintotdeauna am avut problema asta cu el: este foarte emotiv, se pierde, nu ştiu de ce“, ne lămureşte din nou mama.
Mare parte din vacanţa de vară n-a petrecut-o la Vineţi, ci la rudele din partea mamei. „A fost o vacanţă foarte frumoasă. Am jucat fotbal, mult, foarte mult, în fiecare zi!“, se însufleţeşte pentru prima dată Alexandru. Pentru că a fost şi ziua lui, Alexandru a primit cadouri preţioase de la rude: un laptop şi ceva bani, atât de necesari pentru pregătirile de început de an.
Cum vine vorba de bani, unul dintre fraţi şi apare cu un teanc de bancnote. „Ăştia sunt ai mei, pentru haine şi pentru rechizite. I-am strâns eu!“, spune copilul, obligându-şi mama să explice: „Am început să pun deoparte, vara asta, pentru fiecare şi le-am dat lor să-i strângă. Ştiu că sunt pentru şcoală, pentru începutul de an, trebuie să mergem la cumpărături. Asta e, pentru ei mă zbat. Le-am spus că muncesc oricât, să meargă la şcoală, să nu-şi facă probleme, că eu mă descurc, doar să-şi vadă de învăţătură. Să nu intre în anturaje, că aflu tot, am rude şi în Piteşti, voi şti în fiecare moment ce face acolo! Va trebui să-şi vadă de treabă, oricum o să facă matematică şi cu nişte băieţi olimpici, să treacă la liceu şi mai departe la facultate. Dar fără anturaj, fără băutură, fără ţigări!“, îşi avertizează mama fiul cel mare.
Alexandru zâmbeşte. Ştie că fumatul şi alcoolul i-ar distruge, oricum, orice şansă de a ajunge un mare fotbalist, aşa că fie şi doar pentru acest motiv ar sta departe. „M-am străduit să-i cresc sănătos. Mie îmi place să fac mâncarea la foc, nu-mi place la aragaz, mănâncă fructe şi legume din grădina noastră, sunt cu morcovii ca iepuraşii, preferă compotul în locul sucurilor din comerţ, avem brânză şi lapte din belşug. Mie îmi place traiul ăsta, muncesc pentru mine, nu sunt salariat. Şi-mi doresc pentru ei tot ce e mai bun, dar pentru asta trebuie să înveţe, le-am spus şi le-o repet!“, încearcă femeia din faţa noastră să se convingă, mai mult pe sine, că viaţa e frumoasă şi aşa, plină de lipsuri, lipsită de oportunităţi.
Lecţiile contra cost nu şi le permite
Alexandru şi cei care vor să-l vadă împlinindu-şi visul speră că cineva va afla de dorinţa lui şi că-i va oferi şansa unei selecţii la un club de fotbal. Lecţiile contra cost nu şi le-ar permite, asta a şi fost, din start, problema. „Cu media lui intra la orice liceu sportiv care are secţie de fotbal, la Piteşti sau la Slatina. Problema este că avea nevoie de bursă, familia nu-şi permite cheltuielile cu căminul şi masa, sau cu gazdă, de aceea au şi optat pentru această profesională, pentru că 700 de lei lunar sunt bani“, explică la final directorul Şcolii Alunişu, Ştefan Stroe. „Din zonă, de la Leleasca, se trage şi Bratu de la Dinamo. N-ar fi rău să mai dăm un mare fotbalist, nu!?“, mai spune profesorul.
Se încarcă comentariile...
