Ruben Hanţ, copilul minune de la „Românii au talent“ care a învăţat să cânte singur la chitară. Vrea să câştige concursul pentru a-şi ajuta sora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felul în care ţine chitara, culcată în braţe, dar şi modul absolut emoţinant în care a interpretat la chitară şi apoi şi vocal melodia celor de la Voltaj, ”Lumea-i a mea” i-au adus lui Ruben la Românii au talent nu doar aprecierea juriului, care l-a trimis în etapa următoare cu 4 de DA, ci mai ales admiraţia spectatorilor, care l-au aplaudat minute în şir.

În culise, mama lui şi-a şters, discret, câteva lacrimi, în momentul în care sala plină a izbucnit în aplauze. ”Merg cu el de regulă peste tot, la concursuri, suntem obişnuiţi, dar reacţia publicului acum m-a şocat, pur şi simplu m-a lăsat fără cuvinte”, povesteşte Margareta Hanţ, mama lui Ruben. 

Dragostea pentru muzică vine din familie, unde atât părinţii cât şi cinci din cei şase copii cântă, fiecare, cel puţin la câte un instrument. Ruben mai are un frate şi patru surori, cea mai mică, Sara, de doar 7 luni. Părinţii au învăţat să cânte singuri, apoi şi-au format copiii, care merg, toţi, la cursuri de specialitate al Palatul Copiilor din Sibiu. Povestea e cu atât mai emoţionantă cu cât tatăl micuţului este nevăzător, însă a învăţat de la soţia sa şi cântă extrem de frumos la chitară şi la pian. ”Cântăm şi noi şi copiii, şi voce, şi instrumente, percuţii, pian, violoncel, vioară”, povesteşte mama lui Ruben.   

image


 

Ruben alaturi de una din surorile sale - Foto Arhiva personala

Pe lângă cursurile de la Palatul Copiilor, Ruben şi fraţii lui exersează şi cu profesorul de muzică de la Şcoala Generală nr. 10 din Sibiu, unde majoritatea sunt elevi. Cel mai mult însă acumulează în orele de muncă acasă, 3-4 ore de exerciţii în fiecare zi. ”Au învăţat şi unii de la alţii, Ruben e un băiat isteţ, şi diferit faţă de ceilalţi în sensul că a învăţat singur şi a ţinut chitara în braţe, cântând notele invers. Cântă de la 5 ani şi are până acum zeci de diplome, la concursuri naţionale şi internaţionale, doar cu locul I”, adaugă mama micuţului. 

Visează să îşi ajute surioara

Pe lângă dragostea pentru chitară, Ruben a mai avut un motiv special pentru care a urcat pe scenă. Visează să câştige marele premiu pentru a-şi putea ajuta surioara de doar 7 luni, pe micuţa Sara, care nu-şi poate mişca mânuţa. ”Sara are o pareză de la naştere, iar Ruben pentru ea cântă, o iubeşte foarte mult, stă cu ea în braţe, are grijă de ea. A spus că merge la concurs pentru că vrea să-şi ”repare” surioara”, spune mama micului artist.

image

Ruben cu mama si fratele sau cel mai mare, Sami

Ruben spune că nu simte niciun moment ca pe un efort ceea ce face, tocmai pentru că este absolut îndrăgostit de chitara lui şi de muzică în general. Reacţia publicului de la Românii au talent l-a bucurat foarte tare, şi spune că îi apreciază pe toţi membrii juriului, însă are o simpatie aparte pentru Andi Moisescu. ”A fost fain, am avut multe emoţii. Am fost bucuros când am văzut reacţia publicului. Juriul, din câte am văzut eu, e bun, şi de Andi îmi place cel mai mult”, spune Ruben. Micuţul povesteşte zâmbind cum a învăţat, singur, să cânte la chitară. ”M-am uitat la fratele meu cum cânta apoi am exersat şi eu, am văzut că e ok”, povesteşte Ruben care visează, atunci când va creşte mare, să devină profesor de chitară. 

Mândria şcolii   

Vineri seara, nu doar părinţii şi fraţii l-au urmărit cu emoţie pe Ruben. Directoarea şcolii unde învaţă micuţul, Maria Marcu, povesteşte zâmbind cum şi-a sunat toate cunoştinţele să se uite la televizor, pentru că Ruben este mândria şcolii din cartierul sibian Turnişor. ”Mă bucur că este elevul nostru, şi mama lui a fost eleva noastră şi i-a adus cu drag şi pe copii la noi. De sărbătorile de iarnă e o adevărată plăcere să-i asculţi, ne cântă şi ne încântă”, spune directoarea şcolii.

Iar Mihaela Paştiu, învăţătoarea micuţului, spune că nu ştia cum să poziţioneze mai bine aparatul de fotografiat. ”Am simţit o mândrie nespusă, ”El este Ruben al meu”, eram în faţa televizorului cu aparatul, mi-am umplut cardul de memorie. Este un copil cuminte, îi place să citească foarte mult, ne cântă şi îi încântă pe colegii lui”, spune învăţătoarea lui Ruben. 

Vă mai recomandăm: 

FOTO Lecţia tinerilor din diaspora care chiar fac România bine. 50 de români şi cea mai frumoasă poveste de viaţă: aduc tone de ajutoare sărmanilor din ţară

Un grup de tineri români împrăştiaţi prin toată lumea, dar uniţi de dorinţa de a face bine, adună tone de ajutoare pentru familiile sărace din România, pe care le distribuie personal. Uniţi de un sibian plecat în Germania, tinerii au înfiinţat, până acum, peste 30 de puncte de colectare şi au ajutat deja aproximativ 200 de familii.

FOTO Un bunic desprins din poveştile triste româneşti. Moş Nicolae creşte singur trei nepoţele, dintr-o pensie de 350 de lei

Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.

Povestea impresionantă a unei premiante: abandonată de mamă, cu tatăl răpus de cancer, e crescută de bunică

Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi.     

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite