Galeş, satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani

Galeş,
satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani

Moara de apă din satul sibian Galeş FOTO: Ramona Găină

Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ograda lui nea Dumitru Mănig (64 de ani) din Galeş, un sat mic din Mărginimea Sibiului situat la doar doi kilometri de Sălişte, se află o comoară nepreţuită: singura moară cu apă funcţională din România, care datează din 1884. Dincolo de poarta sibianului, se vorbeşte despre dijmă, uruială sau mălai, aşa cum se vorbea şi acum o sută de ani în gospodăriile oierilor care locuiau în Galeş.

Nea Dumitru şi soţia lui s-au obişnuit să le bată în poartă tot soiul de oameni care vor să afle povestea morii care macină pentru mămăligă şi pentru animale de exact 130 de ani. A moştenit-o de la un unchi şi i-a învăţat dichisul din bătrâni, reuşind totodată să o păstreze neschimbată. Sătenii din Galeş vin în gospodăria lui Mănig pentru a măcina un sac de mălai sau de uruială pentru animale.

Zeciuiala, moştenirea morii

„Măcinăm doar furaje pentru animale şi porumb de mămăligă şi nu le luăm bani oamenilor, oprim 10 la sută din cantitatea pe care ne-o aduc“, povesteşte Dumitru Mănig. I-au trecut pragul, de-a lungul anilor, tot felul de clienţi. Mai mulţi în anii de după Revoluţie, mai puţini acum. Râde când îşi aminteşte că a avut şi clienţi buni, dar şi „câte un sâcâit din ăla de vrea să bage el în sac, nu care cumva să-i iei făina“.

Specialiştii spun că moara ar fi şi mai veche de 1884, an care stă scris pe una dintre grinzi. „În 1884 a fost renovată, existând pe acel amplasament, fiind mult mai veche decât acea dată. Apa, adusă printr-un canal lung de 500 de metri din râul Negru, pune în mişcare o roată cu palete care, la rândul ei, acţionează cele două pietre ale morii, una pentru mălai, alta pentru uruială. Între 1965-1985, în perioada comunistă, a fost închisă. Din 1990, după reparaţii, a fost repusă în funcţiune“, spune Carmina Maior, muzeograf şi un pasionat cercetător al istoriei Galeşului.

Galeşul, văzut de pe dealurile din jur FOTO: arhiva părintelui Dan Sima

Biserica de 300 de ani

Moara lui nea Dumitru nu este singurul lucru care face din Galeş unul dintre cele mai frumoase sate româneşti. În inima aşezării se găseşte o splendidă biserică, monument istoric, datând din anul 1700.

„Biserica a fost refăcută în jurul anului 1884 şi poartă şi acum amintirea Sfântului Mărturisitor Ioan din Galeş, care a pătimit în închisorile din Transilvania, la Sibiu şi la Dever, şi din Austria, la Gratz şi apoi la Kufstein, împreună cu alţi martiri din zonă“, explică părintele Dan Sima, care slujeşte în lăcaş de câţiva ani. Biserica este făcută din piatră şi cărămidă, de meşteri saşi, în stil navă. Pictura datează tot de atunci, însă a fost acoperită de câteva straturi de zugrăveală, iar cupola din faţă a fost repictată. Preotul Sima îşi doreşte să o restaureze din nou. „În curte a fost vechea biserică din lemn, iar pe locul ei acum este cimitirul şi acolo este un monument care adăposteşte fosta sfântă masă a altarului“, mai spune părintele Dan Sima.

Biserica din Galeş FOTO: arhiva părintelui Dan Sima

„Casa Domnului“, până la Înălţare

Din Vinerea Mare până la Înălţare, în biserica din Galeş se ţine un obicei la fel de vechi ca biserica, dar unic în ţară tocmai prin faptul că acoperă toată această perioadă: „Casa Domnlui“.
„Este un obicei adus de ţăranii din localitate, se spune că de la Ierusalim. «Casa Domnului» se montează pe o structură de lemn în Vinerea Mare a Paştilor şi rămâne aşa până la sărbătoarea Înălţării Domnului. E formată din trei pereţi de brad groşi cam de 30 de centimetri în mijlocul cărora se află masa pe care prima dată este epitaful apoi, din noaptea Învierii, rămâne icoana Învierii până la Înălţare, cu lumânări. Oamenii intră acolo şi se închină. Se pune un tricolor în faţă, ca să nu intre altcineva decât preotul acolo, până când acesta aduce epitaful“, explică preotul Sima, adăugând că în cele patru colţuri ale „Casei Domnului“ sunt aşezaţi patru brăduţi care flanchează şi încadrează candelabrul din mijlocul bisericii.

Drumeţie la schitul Foltea

Din Galeş, potecile de munte urcă, într-un peisaj superb, până la Schitul Foltea (foto în dreapta, sursa: wikipedia), aflat cam la doi kilometri. Aici se poate ajunge şi cu maşina, pe un drum forestier de aproximativ patru kilometri.

Legenda schitului coboară în timp şi se spune că, acolo unde este ridicat, curgea odată un izvor tămăduitor. Pentru că a creat multă supărare şi vrajbă între oameni, Dumnezeu a hotărât ca acesta să nu mai facă minuni. La începutul secolului al XX-lea, aici a fost construită o biserică din piatră, iar în 2002, aceasta a fost transformată în schit pentru măicuţe şi au fost construite chilii şi un altar de vară. Între 1950 şi 1952, la Schitul Foltea s-a ascuns de persecuţiile regimului comunist însuşi Arsenie Boca.

Unde este Galeşul
La Galeş se ajunge uşor, din DN 1. Fie dinspre Sibiu, fie dinspre Alba, la indicatorul de Sălişte, cotiţi dreapta – dinspre Alba – sau stânga – dinspre Sibiu. Odată ajunşi în centrul Săliştei, pe drum asfaltat îngust, drumul spre Galeş mai are doar doi kilometri.

„«Casa Domnului» este un obicei adus de ţăranii din localitate, se spune că de la Ierusalim.

Se montează pe o structură de lemn în Vinerea Mare a Paştilor şi rămâne aşa până la sărbătoarea Înălţării Domnului“
Dan Sima (foto), preotul din Galeş

“Măcinăm doar furaje pentru animale şi porumb de mămăligă şi nu le luăm bani oamenilor, oprim 10 la sută din cantitatea pe care ne-o aduc“
Dumitru Mănig, localnic din Galeş

Muzeul de la ţară

O alee pietruită, pe malul unui râu, într-un decor rupt parcă din poveştile bunicilor, duce spre muzeul aflat în centrul localităţii. Funcţionează din 1968 şi este singurul din România unde se poate vedea cum se confecţionau „cheptenii de scărmănat lâna“. De muzeul vechi de la ţară se ocupă educatoarea din sat, Anca Sima, soţia preotului din Galeş, Dan Sima. Cei doi s-au stabilit în sat în urmă cu câţiva ani, iar acum îndrumă turiştii şi chiar îi găzduiesc peste noapte, dacă este nevoie, în casa parohială aflată în centrul satului, în clădirea în care se află şi magazinul sătesc.
Anca face un ghidaj excelent al Galeşului şi al muzeului, chiar dacă nu este originară din Galeş.

„Maria Costăchescu a fost cea care a organizat muzeul. Dumneaei a fost învăţătoare şi a adunat toate obiectele expuse şi le-a organizat pe ateliere meşteşugăreşti. A fost sufletul acestui loc şi al satului, pentru că aduna pe lângă ea oameni iubitori de cultură şi de folclor“, începe Anca Sima povestea muzeului.

Ateliere meşteşugăreşti

Chiar la parter, sunt expuse albume cu fotografii foarte vechi, alb-negru, imagini care vorbesc cel mai bine despre viaţa de acum un secol a oamenilor din sat. Pe scări, spre etaj, sunt aşezate dulapurile vechi pictate atent cu motive săseşti, făcute din lemn zdravăn, să ţină şi căldură în casă. Iar la etaj, în primele două încăperi, sunt organizate pe ateliere meşteşugăreşti obiecte foarte vechi, precum unelte pentru culegerea fructelor  sau „cheptenii de scărmănat lâna“.

O atracţie a muzeului este atelierul de pălării pe calapoade. Aici se află tot felul de pălării, dar şi explicaţii despre felul în care se realizează o pălărie. În alte astfel de ateliere se găsesc matriţe care se puneau pe piele şi ieşeau modelele pentru chimire, şerpare, dar şi coşuri pentru fructe, calapoade şi unelte pentru cizmărie. Nu lipsesc vechile ploşti de lemn care altădată se găseau în toate casele românilor. Cea mai veche astfel de ploscă este realizată în 1884.

Povestea gospodăriei tradiţionale

Cea mai spectaculoasă este ultima încăpere care spune pas cu pas povestea gospodăriei româneşti tradiţionale. Aici este expus un pahiol de doliu (basma specifică Mărginimii Sibiului), care nu mai există nicăieri astăzi, straie româneşti tradiţionale – inclusiv o rochie de mireasă cu un medalion ce are reminiscienţe dacice, unul dintre puţinele de acest fel din ţară –, vase folosite în bucătărie, pături, covoare, ştergare, opaiţe, o piuă în care se bătea untul, dar şi nelipsita ladă de zestre.

Şi cu adevărat impresionant este carul de nuntă în mărime naturală, foarte vechi, conservat. Acesta a fost adus aici pe bucăţi şi apoi instalat. Din car nu lipsesc lucrurile tinerei mirese: perne, haine, inclusiv haine bărbăteşti, cojoc, traistă, covoare, ii şi pături. Taxa de intrare în muzeu este simbolică, respectiv 50 de bani – elevii şi un leu – adulţii.

Casa unui fost ministru comunist

În curtea muzeului sunt amenjate o strungă pentru oi şi o casă bătrânească veche adusă aici şi montată până la cele mai mici detalii.

„Casa datează din secolul al XIX-lea. A fost adusă din Folteşti, zona dintre Galeş şi Sălişte, şi montată aici, şi a fost casa părintească a lui Dumitru Mosora, fost ministru al Industriei Construcţiilor în perioada comunistă. E casă bătrânească tradiţională, cu bucătărie, afumătoare, camera de zi şi camera în care dormeau. Sunt icoane pe sticlă extrem de valoroase şi s-au turnat aici şi foarte multe filme. Soba era funcţională acum câţiva ani, se adunau aici oamenii şi făceau gogoşi“, povesteşte Anca Sima.

50 de bani costă biletul de intrare la muzeul din Galeş pentru elevi şi un leu pentru adulţi.

Casa bătrânească din curtea muzeului din Galeş FOTO: Ramona Găină

Destinaţie turistică şi împrejurimi

Case tradiţionale din Mărginime cu zidurile parcă sprijinite de stradă, porţi din lemn sculptate, oameni molcomi gata oricând să îndrume şi să ajute, pridvoare dichisite şi multă verdeaţă sunt frumuseţile cu care Galeşul îşi ademeneşte vizitatorii.

Deloc comercial şi prea puţin promovat, sătucul aflat aproape de Sălişte – oraş considerat capitala spirituală şi culturală a Mărginimii Sibiului – poate fi pentru orăşeanul sătul de betoane încinse, de praf şi de claxoane nervoase o descoperire uimitor de frumoasă.

Aici, turiştii au senzaţia că s-a oprit timpul, zâmbesc la amintirea unui copil alergând desculţ prin curtea bunicilor.

Cei care vor ca bucuria să fie deplină trebuie să-şi închidă telefoanele mobile. Apoi pot liniştiţi să ia la pas uliţele înguste, să se bucure de peisajele de poveste, să descopere tradiţia şi povestea într-unul dintre cele mai frumoase sate ale României.

Turiştii pot trage la casele localnicilor din Galeş sau la pensiunile din zona Săliştei, cu preţuri pentru toate buzunarele. Peste tot, este obligatoriu ca vizitatorii să se înfrupte cu brânzeturile şi cu plăcintele renumite din Mărginimea Sibiului.

Ce se mai poate vizita în zonă

Odată ajunşi în Galeş, turiştii pot vizita mai multe sate renumite pentru frumuseţea lor din Mărginimea Sibiului. Sălişte, de exemplu, se află la doar doi kilometri de Galeş şi are două muzee: cel al Culturii Săliştene şi cel al Protopopiatului Ortodox, dar şi un obicei unic în România. Pe 28 decembrie, aici are loc Întâlnirea cetelor de juni, care adună sute de băieţi şi de fete din satele Mărginimii, îmbrăcaţi în costume populare, într-un spectacol splendid de cântec, joc şi voie bună.

La aproximativ şapte kilometri de Galeş se află localitatea Sibiel, cel mai vechi sat agroturistic din România. Aici se găsesc un spectaculos muzeu de icoane pe sticlă, unic în Transilvania, şi căutat an de an de foarte mulţi turişti străini, şi ateliere de meşteşugărit.

Ceva mai departe de Galeş, la circa 20 de kilometri, este satul Poiana Sibiului, considerat locul cu cei mai bogaţi oieri din România. Galeşul se află în apropiere de satele Sibiel, Poiana Sibiului şi Sălişte.

Mai puteţi citi:

FOTO Paşte medieval la Biertan

La Biertan vă aşteaptă aici o splendidă biserică fortificată, aflată în patrimoniul UNESCO, dar şi un complex medieval format din trei pensiuni de 4 margarete, toate amenajate în vechi case săseşti reabilitate cu tot confortul necesar, la care se adaugă şi un restaurant medieval. Camerele au mobilier din fier forjat, amintind de epoca Evului Mediu, iar restaurantul pare scos din poveşti, cu scaunele lui mari, asemeni celor din vechile săli de tron, dar şi spadele sau coifurile prinse pe pereţi.

Tezaurul săsesc din podul bisericii de la Brădeni. Comoara unică în România a fost reabilitată de studenţi nemţi

Brădeniul este o comună aflată la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu, cu foarte mulţi oameni săraci, case vechi şi un primar celebru în toată România după ce, proaspăt ales pe listele PP-DD, a vopsit în mov, culoarea partidului, o parte din casele din localitate. Tot în Brădeni însă, în podul bisericii fortificate din localitate, zace nepromovat un tezaur de o uriaşă valoare, unic în România: 120 de lăzi vechi, săseşti, cele mai vechi datând încă din secolul XV.

 
Inginerul sibian Alexandru Dragomir şi echipa sa s-au întors de la Geneva cu o medalie de aur şi au deja discuţii pentru comenzi importante pe piaţa internaţională.
 
 
La 40 de kilometri de Sibiu, orăşenii redescoperă liniştea şi frumuseţea unică a vieţii de la ţară. În ultimii ani, în satul Petiş şi-au cumpărat case de vacanţă sau chiar s-au mutat cu totul oameni care au trăit la asfalt, reînviind micuţa localitate săsească.
 
 
O adevărată legendă printre localnicii din Poiana Sibiului, comuna celor mai bogaţi oieri din România, Dinică a avut, pe lângă situaţia materială de invidiat, şi prieteni celebri.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: