Şeful Poliţiei Sibiu, despre cazul preotului din Copşa Mică acuzat că s-a masturbat în faţa clasei: „Se pare că nu se confirmă”
0Şeful IPJ Sibiu a declarat că din primele verificări acuzaţiile aduse preotului Adrian Circa nu s-au confirmat. Acesta a fost filmat şi acuzat că s-ar fi masturbat la catedră, în faţa clasei.
Ancheta în cazul preotului care preda la un liceu din Copşa Mică şi acuzat că s-a masturbat la catedră, în faţa elevelor sale, este în plină desfăşurare. Poliţiştii au audiat pe toţi cei implicaţi în acest caz şi au tras o primă concluzie: ”Din primele verificări şi audieri, din ce m-au spus colegii de la Copşa, se pare că nu se confirmă ceea ce s-a spus iniţial. Nu ştium dacă Parchetul va dispune audieri noi sau alte măsuri, dar asta s-a constatat până acum”, a declarat comisar şef Tiberiu Ivancea, şeful IPJ Sibiu.
La deschiderea cercetărilor acestea s-au făcut într-un dosar in rem, ca mai apoi şi preotul Adrian Circa să fie cercetat într-un dosar penal pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.
Apărat de avocat
Ovidiu Jeflea, avocatul preotului, spune că asupra preotului s-au lansat acuzaţii nefondate care i-au făcut foarte mult rău. ”Acuzaţia este nefondată, are la bază o imagine video neconcludentă, iar profesorul nu este vinovat de acuzaţiile care i se aduc. Fapta de ultraj contra bunelor moravuri este clar că nu există. Vorbim despre o interpretare greşită a imaginilor şi un verdict transmis înainte de orice cercetare. Profesorul a făcut un gest instinctiv de a se scărpina pe piciorul stâng. Este adevărat, s-a scărpinat în urma unei mâncărimi, dar fără a avea vreo intenţie de a face vreun gest obscen sau de altă natură”, a declarat avocatul.
Citeşte şi: