S-a inagurat investiţia de 2 milioane de euro a Guvernului Ungariei, din Satu Mare

S-a inagurat investiţia de 2 milioane de euro a Guvernului Ungariei, din Satu Mare

Colegiul Kolcsey Ferenc are peste 1100 de elevi  - foto: Adrian Caraba

Clădirea Colegiul Kolcsey Ferenc a fost retrocedată după 1990, către Biserica Catolică. Clădirea a servit de-a lungul timpului desfăşurării actului educaţional, de câţiva ani fiind mutat aici liceul maghiar din oraş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu doar o zi înainte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sub supravegherea vicepremierului Ungariei, la Satu Mare a avut loc inagurarea clădirii, proaspăt renovate, Colegiului Naţional Kolcsey Ferenc. Clădirea a primit o nouă înfăţişare, geamuri şi uşi noi şi a fost recompartimentată, totul din fondurile Guvernului Ungariei, care a finanţat cu peste 2 milioane de euro lucrările pentru acest obiectiv
 
„ Ca şi primar pot să spun că mă bucur, am o bucurie dublă, ca unu la mână s-a reabilitat o instituţie de învăţământ şi noi ca municipiul avem obligaţia să asigurăm toate condiţiile pentru funcţionarea educaţiei sătmărene. Pe de altă parte s-a reabilitat o clădire care este monument istoric, este patrimoniu cultural, mă bucur de acest lucru, mai ales că s-a realizat din fonduri guvernamentale din Ungaria. Este vorba de peste 2 milioane de euro din care s-a modernizat în totalitate faţata acestei clădiri imense şi s-au schimbat geamurile şi uşile. Este o clădire foarte mare în care îşi desfăşoară activitatea 1100 de copii şi ăn jur de 10 de cadre didactice. ”, a afirmat primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi.
 
Clădirea a fost construită cu scop de instituţie de învăţământ în anii 1900, iar mai apoi, în comunism a fost naţionalizată, ca după 1990 să ajungă înapoi în proprietatea bisericii catolice. Investiţii nu s-au făcut în această şcoală, renovarea de acum fiind cea mai de amploare. 
 
„E un moment important în condiţiile în care una dintre cele mai mari şcoli s-a reînoit cu sprijin din partea Guvernului Maghiar. Clădirea e în proprietatea bisericii dar e utilizată  în scopuri publice, adică e învăţământul asigurat de Colegiul Kolcsey Ferenc. E o iniţiativă de lăudat. E o clădire construită pentru şcoală şi indiferent de schimbările istorice a fost folosită ca şcoală. Fiind reabilitată din toate punctele de vedere cred că multe secole va servi scopului pentru care a fost construită. 
 
Mulţumim finanţatorilor, e de lăuat că ei sprijină astfel de iniţiative şi găsesc resursele ca să ajute comunităţile maghiare şi de dincolo de graniţă. Tot planul era în simbioză cu instituţiile române, a fost de la proiectare până la execuţie şi recompartimentare a fost în colaborare cu instituţiile româneşti. ”, a afirmat şi Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean. 
 
Se pare că Guvernul Ungariei are în plan şi alte investiţii în comunitatea maghiară din Satu Mare, existând în acest sens promisiuni pentru reabilitarea clădirii Liceului Reformat. 
 
citeste totul despre: