Român împuşcat în cap de poliţiştii din Indonezia. „L-au ucis ca pe un câine!“

Român împuşcat în cap de poliţiştii din Indonezia. „L-au ucis ca pe un câine!“

Poliţia din Indonezia prezintă fotografia românului ucis FOTO: detik.com

Un bărbat originar din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, a fost ucis de poliţiştii din Indonezia în timpul unei proceduri de arestare. Vasile Solomeş a fost împuşcat în cap de agenţii care încercau să-l reţină, alături de încă un român.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţia din Indonezia a arestat doi suspecţi de fraudă bancară şi furt de pe carduri prin metoda skimming, ambii cetăţeni români. Este vorba despre Vasilea Solomeş, cetăţean român originar din Negreşti-Oaş şi un prieten de-al său din Craiova.  Sătmăreanul a fost împuşcat în cap pentru că s-ar fi opus în momentul în care oamenii legii au încercat să-l încătuşeze şi a decedat mai apoi în drum spre spital.
 
„L-au împuşcat ca pe un câine!” 
 
Potrivit publicaţiei En Tempo, cei doi români au fost arestaţi sâmbătă, 9 noiembrie, după ce poliţiştii aveau informaţii provenite de la 17 clienţi ai băncii care au raportat eventuale furturi şi taxe bancare pentru articolele pe care nu le-au cumpărat niciodată. În momentul în care a fost arestat, oamenii legii susţin că sătmăreanul a încercat să îi sustragă arma poliţistului, astfel că a fost împuşcat. 
 
Conform publicaţiei Cancan.ro, datele poliţiştilor sunt contrazise de românul alături de care sătmăreanul a fost prins. Fiind surprins în flagrant în faţa bancomatului, nu s-a opus arestării, susţine Cristea. „Doar a vociferat”, spune apropiatul acestuia, iar poliţiştii au tras în el şi l-au ucis „ca pe un câine”.
 
Cel de-al doilea român arestat. FOTO: detik.com
 
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută de poliţiştii care i-au arestat pe cei doi români, oamenii legii au declarat că sătmăreanul a avut o atitudine ostilă în momentul în care a fost arestat.
 
„Suspectul a pus mâna pe o armă. Am luat măsuri ferme. Apoi a fost transportat la Spitalul Fatmawati, unde a murit”, au arătat reprezentanţii poliţiei. 
 
Poliţiştii susţin că frauda comisă de cei doi români se ridică la 3 milioane de Rupi. Sătmăreanul şi craioveanul au fost suprinşi de poliţişti exact când intenţionau să instaleze o cameră-spion la un ATM, precum şi un device pentru a înregistra parola clientului băncii care foloseşte ATM-ul. Conform datelor din anchetă, cei doi români au acţionat în mai multe zone din Indonezia. 
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: