Povestea celei mai mari monoxile găsite în România. Barca sculptate dintr-un singur trunchi de copac era folosită pentru a transporta sarea uscată

Monoxila are 13 metri lungime şi putea suporta sare în echivalentul unei căruţe FOTO: Adrian Caraba

Zona actualului judeţ Satu Mare a fost cândva un târg de sare, locul unde românii şi maghiarii făceau schimb de produse. Sarea era adusă de la Dej cu monoxile, bărci sculptate dintr-un singur trunchi de copac, cea mai mare dintre ele fiind descoperită în Satu Mare.

Istoria oferă multe lecţii celor din ziua de astăzi, lecţii de îndemânare, dar şi lecţii despre cum înaintaşii ştiau să se descurce şi să îşi creeze cele necesare traiului şi confortului de zi cu zi.

O dovadă în acest sens sunt monoxilele, bărcile sculptate dintr-un singur trunchi de copac, care erau folosite în urmă cu 200-300 de ani pentru transportul produselor pe apă. Cu aceste bărci nu exista riscul ca sarea, grânele sau alte produse să se umezească pe fundul bărcii ca urmare a infiltraţiilor de apă printre scânduri, pentru că ele nu aveau nici o parte mobilă sau detaşabilă.

Cea mai mare monoxilă descoperită până acum în România este depozitată în curtea Muzeului de Artă din Satu Mare, fiind în patrimonul muzeului din 1963, când a fost descoperită în localitatea Berindani, din comuna Odoreu, înfiptă în mal. Atunci a fost scoasă, dar primul tratament i s-a aplicat mult mai târziu şi atunci în limitele ştiinţei de la acel moment. De atunci şi până în prezent aceasta a fost ţinută în aer liber, sub un acoperiş.

„Bărcile astea care se găsesc în malurile apelor se păstrează foarte bine acolo, în mal. Acolo ele stau într-un mediu anaerob, în mâlul ăla ele se conservă bine. În momentul în care se scot, fiind şi umede, crapă imediat. Monoxila a fost descoperită în 1963, atunci nu ştiu dacă există date de cine şi cum a scos-o, dacă s-a aplicat vreun tratament. Laboratoare de restaurare în acel moment nu existau, în Satu Mare primul laborator fiind înfiinţat în 1994”, afirmă Gheorghina Olariu, şefa laboratorului de restaurare din carul Muzeului Judeţean Satu Mare.

Ulterior, monoxilei i-a fost aplicat un tratament prin pensulare şi impregnare cu ceară caldă, ca să protejeze lemnul, căci altfel s-ar fi rupt foarte uşor. Acesta este mult învechit faţă de tratamentul de acum, care presupune o scufundare a lemnului într-o soluţie care elimină apa din el şi o înlocuieşte cu o soluţie care nu permite degradarea lemnului. Acest tratament poate dura chiar ani de zile până este finalizat.

Prezenţa acestei monoxile se explică prin faptul că zona actulului judeţ Satu Mare era una de tranzit pentru produse, fiind graniţa dintre două state, unde locuitorii făceau schimb de produse, în funcţie de specificul zonei fiecăruia. Sarea era un produs des tranzacţionat.

„Monoxila aceasta este cea mai mare din ţară care a fost descoperită vreodată, în Berindani, în 1963, în mal. De fapt ceea ce se făcea cu ea era comerţul cu sare. Şi cum drumurile erau cum erau, cea mai simplă metodă de a ajunge până la Satu Mare, înspre Ungaria şi Austria era pe Someş. Şi era un adevărat comerţ cu sare. În localitatea Apa este profesorul Radu Viorel care şi acum poate să arate unde a fost debarcaderul sărarilor. A fost o adevărată civilizaţie, ca şi plutaşii pe Bistriţa. Şi Satu Mare era târgul de sare, pentru că aici se termina Transilvania şi începea Ungaria şi era un fel de vamă.Şi comerţul cu sare era foarte important pentru că în Ungaria nu este sare, de aici se aducea, de la Ocna Dej”, explică Felician Pop.

Monoxila din curtea muzeului are 13 metri lungime şi putea transporta echivalentului unei căruţe cu sare. Cantităţile transportate nu erau mari, dar erau însemnate valoric, sarea fiind foart scumpă la aceat dată.

„Eu când am copii în vizită şi le prezint aici în muzeu monoxilele astea mai mici, le zic la toţi că astea sunt bunicii caiacului din ziua de astăzi. Că au formă aerodinamică, au fost sculptate dintr-un singur trunchi şi că oamenii se plimbau cu ele ele pe Someş. Când am deja copii mai mari în vizită atunci lor deja trebuie să le mai spun că au 200 de ani, în urma probelor de carbon făcute, şi explicaţiile sunt mult mai complexe”, explică Toth Zoltan, muzeograf.

Până acum, aceasta este cea mai mare monoxilă descoperită şi conservată de către un muzeu din România. Conform informaţiilor pe care le deţin cei de la Muzeul Judeţean Satu Mare, ar mai exista o astfel de ambarcaţiune la Constanţa, care ar avea 15 metri, dar barca nu este întreagă, iar arheologii locali au decis să n-o scoată din mâl.

„Am auzit că ar mai fi una, mai mare, în râul Mureş, în judeţul Arad, dar nu au curaj să o scoată din mal. Atunci asta rămâne cea mai mare descoperită şi conservată. Le e frică să o scoată pentru a o nu distruge, deci mai bine o lasă acolo”, a declarat Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.

În acest moment monoxila din Satu Mare este în proces de restaurare, fiindu-I aplicat un nou tratament care să o ajute să reziste mai bine condiţiilor meteo, depozitarea ei în curtea muzeului fiind în momentul actual singura soluţie, dată fiind mărimea ei. Ideal ar fi ca aceasta să stea în interior, într-un meniu anaerob, dar acest lucru nu este posibil.