Investigaţii medicale pe liste de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul electromiograf din judeţul Satu Mare este suprasolicitat. Din cauza numărului mare de pacienţi, medicii întocmesc liste de aşteptare. În momentul de faţă, 20 de sătmăreni şi-au făcut programare pentru examinare şi vor fi consultaţi abia săptămâna viitoare.

La electromiograful care aparţine clinicii private West Medica se fac săptămânal 30 de examinări, în zilele de luni, miercuri şi vineri. „Pacienţii sunt consultaţi în funcţie de programări. Din cauza numeroaselor solicitări, oamenii sunt nevoiţi să aştepte câteva zile până le vine rândul, însă la final primesc rezultate concrete“, susţine directorul clinicii, medicul de familie Vasile Lang.

Citiţi şi: Trei medici de familie fac de gardă la Ambulanţă

Adrian Pop, un sătmărean de 23 de ani, s-a programat la control în urmă cu o săptămână, la recomandarea medicului de familie. „Simţeam amorţeli în mâini şi picioare, senzaţii de furnicături şi arsuri, iar medicul a crezut că e vorba de o polineuropatie diabetică, însă, din fericire, rezultatul examenului a infirmat acest lucru“, susţine tânărul.
Examinările se fac numai la pacienţii care au trimitere de la un medic specialist. Aparatul de origine japoneză depistează în formă incipientă aproape orice afecţiune ce are legătură cu sistemul nervos periferic sau cu musculatura corpului uman. Electromiograful oferă medicilor informaţii exacte despre pareze, paralizii, scleroze, spongiloze, dar şi despre diabetului zaharat. Pacientul este conectat la aparat cu ajutorul unor electrozi. „Cu ajutorul acestui aparat, medicii pot diferenţia dacă o pareză sau paralizia unui membru sau a unei grupe musculare este cauzată de o boală a muşchilor sau a nervilor care conduc inpulsurile de la sistemul nervos central către periferie. Sunt o serie de afecţiuni care necesită o astfel de examinare“,  a declarat medicul primar neurolog Jolszt Bzduch.

Investigaţiile durează în jur de zece minute
Examinările sunt nedureroase şi rapide, iar rezultatele pot fi vitale pentru că permit începerea tratamentului din stadiul incipient al bolilor. Costul unei examinări este de 60 de lei şi nu este decontat de Casa de Asigurări. Aparatul a costat 14.000 de euro şi a fost cumpărat anul trecut. Până atunci, toţi pacienţii care aveau nevoie de o astfel de investigaţie erau trimişi la Cluj.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite