Cetăţeni pakistanezi, angajaţi de patronul unei firme din Satu Mare sătul de refuzurile românilor: „Sunt mai serioşi şi cu dorinţă mai mare de a se integra“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi anhajaţi din Pakistan s-au acomodat bine la locul de muncă FOTO Adrian Caraba
Cei doi anhajaţi din Pakistan s-au acomodat bine la locul de muncă FOTO Adrian Caraba

Doi cetăţeni pakistanezi au fost angajaţi într-o fabrică de produse de fibră de sticlă din Satu Mare, iar mai mulţi rezidenţi din Vietnam muncesc pe şantierele stradale din acelaşi oraş ale unei firme de construcţii.

În ciuda cifrelor oficial încurajatoare cu privire la piaţa muncii din România, mulţi angajatori autohtoni se plâng că găsesc cu din ce în ce mai mare dificultate oameni dispuşi să accepte să muncească, chiar şi atunci când li se oferă salarii decente. 

George Filip conduce de cinci ani o firmă din Satu Mare care se ocupă de fabricarea produselor din fibră de sticlă. Spune că, încă de la înfiinţare, a avut constant probleme cu personalul. Recent, întreprinzătorul a angajat la firma sa doi cetăţeni pakistanezi, despre care spune că este foarte mulţumit şi că l-au ajutat să se stabilizeze din punct de vedere al fluctuaţiei personalului. 

„Problema forţei de muncă în Satu Mare are doi factori. Primul este dislocarea unei importante forţe de muncă în occident, după intrarea în UE. Cel de-al doilea este nivelul redus al salarizării, determinat de salariul minim pe economie şi lipsa unor factori de protecţie socială de tip sindicate, mai ales în multinaţionalele care activează în Satu Mare.

În oarecare masură este o criză falsă, datorită faptului că marii angajatorii, respectiv multinaţionalele, se raporteaza strict la salariul minim pe economie şi bonurile de masă, care sunt, de fapt, după cum se ştie, o reducere a impozitului pe profit prin contravaloarea acestora. La un anumit nivel de salarizare există resursă de muncă necalificată în Satu Mare, suficientă pentru desfăşurarea oricăror activităţi. Recrutarea personalului este dificilă în cazurile în care salariul oferit de marii angajatori este salariul minim pe economie. Problemele mari de recrutare intervin la muncitorii calificaţi şi la diferitele profesii care, din păcate, au dispărut din rândul tinerilor, din lipsa şcolilor profesionale şi al lipsei de interes al tinerilor de a se specializa în anumite profesii şi a completa piaţa forţei de muncă. O altă problemă foarte importantă este birocraţia în susţinerea firmelor în angajarea tinerilor: proceduri greoaie şi condiţii aproape imposibil de realizat în subvenţionarea unei anumite părţi a salariului.”, explică problema George Filip. 

De-a lungul anilor, Filip spune că s-a lovit de aceleaşi probleme când a căutat să angajeze persoane pentru firma sa. Astfel că, în urmă cu câteva luni, a decis să apeleze la o firmă internaţională de recrutări, care după ce a studiat cerinţele angajatorului, i-a făcut propunerile aferente. Acum, George Filip plăteşte salarii pentru doi muncitori din Pakistan, interesaţi să strângă bani pentru a-şi susţine familiile din ţara lor.

„Recrutarea personalului din spaţiile extracomunitare s-a făcut prin metodele normale de recrutare, respectiv a rezultat angajarea a doi muncitori pakistanezi, ca muncitori necalificaţi, care s-au adaptat foarte bine şi rapid în meseria în care au fost angajaţi, datorită faptului că au muncit cu seriozitate şi perseverenţă în alte domenii şi au un bagaj de cunoştinţe foarte vast. Există o falsă idee că angajaţii străini sunt plătiţi cu salarii mai mici decât cei români, dimpotrivă, orice angajator îşi plăteşte angajaţii după competenţele şi productivitatea muncitorilor. Nu există nici o diferenţă între muncitorii români şi muncitorii pakistanezi în cazul de faţă. Doar că, într-o anumită măsură, fiind din culturi şi medii diferite, aceştia sunt mai serioşi şi cu dorinţă mare de a se integra în ţara noastră, de a se afirma şi de a evolua”, explică angajatorul.

George Filip afirmă că este mulţumit de munca prestată de cei doi pakistanezi pe care-i are ca angajaţi, aceştia fiind harnici şi atenţi la calitatea produselor pe care le furnizează, iar colegii lor români i-au primit bine în echipă. 

Cazul firmei lui George Filip nu este singular. O firmă de construcţii drumuri, Tehnic Asist, tocmai a anunţat că, din această săptămână, are în rândul angajaţilor 33 de persoane din Vietnam, ceea ce reprezintă 10% din totalul angajaţilor firmei, urmând ca procentul să se dubleze în curând. 

„Începem cu un număr de 33 de muncitori vietnamezi. Aceştia reprezintă în acest moment 10% din efectivul de muncitori angrenaţi pe şantierele deschise de TAS în Botoşani, Maramureş, Satu Mare şi Bucureşti, urmând ca procentul să crească în perioada imediat următoare la 20%, când numărul lor va ajunge la 60”, a declarat un reprezentant al societăţii Tehnic Asist.

Aceştia sunt angajaţi necalificaţi, posturi pe care românii refuză să le mai ocupe în ultima perioadă, firmele văzându-se cu activitatea îngreutată din lipsă de personal. 

Pe aceeaşi temă:

Cum au fost „adoptaţi“ de localnici vietnamezii aduşi să muncească la Flămânzi. „Sunt mai harnici ca românii. Îi chem la masă şi le fac borş şi friptură“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite