The Rasmus şi Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, primele nume mari care vin la festivalul de la Reşiţa

The Rasmus şi

Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, primele nume mari care vin la
festivalul de la Reşiţa

Finlandezi de la The Rasmus şi sârbul Emir Kusturica sunt aşteptati la Reşiţa

Primăria Reşiţa vrea să intre în rândul oraşelor care produc mari evenimente muzicale şi pentru anul acesta a pregătit un festival de tipul “Untold”, dedicat muzicii rock.

Manifestarea poartă numele “CUSTOM” şi se va desfăşura pe timp de trei zile, la începutul lui iulie, în în locul numit Poiana Golului.  

Oficial organizatorii nu pot face publice încă numele trupelor cu care s-au înţeles până la această oră, însă surse din staful festivalului au declarat pentru Adevărul că primele formaţii cu care s-a ajuns la o înţelegere sunt The Rasmus şi Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra şi Alternosfera. “Vor mai fi şi alte nume mari din Europa şi SUA. În câteva zile, se vor afla şi numele acestora. Momentan suntem în faza de discuţii avansate cu mai multe dintre formaţii,” au spus sursele citate.

Bugetul pentru acest festival, aprobat de Consiliul Local Reşiţa, se ridică la aproape 800 de mii de euro. Banii însă nu vor fi asiguraţi toţi de la bugetul local, cea mai mare parte din ei urmând să fie aduşi de GBN Agency, agenţia cu care Primăria Reşiţa a semnat un parteneriat. “Putem să aducem câteva nume mari în oraş şi să creăm primul eveniment dintr-o serie care se poate consacra în următorii ani aşa cum a fost Untold, cum este Neversea. Agenţia care ne furnizează majoritatea artiştilor şi-a asumat să preia partea de costuri importante cu artiştii şi îşi recuperează banii din bilete. Noi nu ne asumăm nici măcar jumătate din aceste costuri pentru că şi le asumă altcineva în numele nostru”, a declarat Ioan Popa, primarul Reşiţei.

Edilul reşiţean speră ca un astfel de eveniment să aducă zeci de mii de turişti care să se cazeze şi aducă încasări comercianţilor locali.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: