Medic român întors din Italia: „COVID-19 nu ţine cont de vârstă. Se poate întâmpla oricui, oricât de tânăr“

Medic român întors din Italia: „COVID-19 nu ţine cont de vârstă. Se poate întâmpla oricui, oricât de tânăr“

Medicul Ema Pascal

Timişoreanca Ema Pascal, medic la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Reşiţa, a fost pentru mai bine de două săptămâni, împreună cu mai mulţi colegi, în Italia, unde au dat o mână de ajutor medicilor de acolo.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ema Pascal spune că experienţa din Italia este extrem de importantă pentru ea în lupta cu pandemia. Acum se află în izolare, însă după cele 14 zile va reveni la spitalul reşiţean, unde va pune în practică tot ce a învăţat la spitalul din Merate, localitate din provincia Lecco. Ema povesteşte că a fost impresionat de modul de organizare al italienilor.

"Am stat cu vreo trei, patru zile în plus faţă de termenul iniţial, de două săptămâni. Aş putea spune că a fost o experienţă unică, pozitivă din care am avut de învăţat, inclusiv în terapie intensivă şi în medicina de vârf pe care italienii o practică. Pot să spun că am făcut faţă cu bine cerinţelor, toţi medicii din România. Ei sunt foarte foarte bine organizaţi, diferit faţă de ce am văzut eu la Reşiţa şi Timişoara. De exemplu, au saloanele foarte bine organizate, pereţii sunt din sticlă şi pacienţii pot fi monitorizati şi din afară, fără sa stai in salon. Toate circuitele sunt foarte bine gândite. Medicii, chiar dacă pacientul este comatos, explică toate procedurile, pentru că ei aşa consideră că este uman. A existat un pacient care, la un moment dat a devenit depresiv, şi s-a adus chiar un televizor care să-i ridice moralul. Au un psiholog care stă mereu de vorbă cu pacienţii", spune medicul bănăţean.

Ema Pascal povesteşte că în Italia se pune foarte mult accentul şi pe comunicare cu familiile pacienţilor.
"Aparţinatorii nu au voi să vină în spital, dar în fiecare zi, la o anumită oră, medicii îi sună pe aparţinători. Le explică, stau de vorbă şi le oferă oarecum şi un sprijin psihologic şi aparţinătorilor", spune Ema.

Medicii timişoreni s-au întors după mai mult de două săptămâni în care şi-au ajutat colegii din Italia

"Noi lucram în Merate, în ture de 12 ore pe zi, incluzând şi ture de noapte. La spital erau foarte bine organizaţi, aveau pe lângă terapie intensivă o secţie de pneumologie, un fel de terapie subacută, unde pacienţii cu COVID-19 erau internaţi şi dacă se agravau erau aduşi pe terapie intensivă. Acolo erau foarte bine monitorizaţi de kinetoterapeuţi specializaţi şi mulţi pacienţi se vindecau acolo şi nu mai ajungeau pe terapie intensivă. Kinetoterapeuţii erau foarte bine pregătiţi, era o colaborarea extraordinară între ei şi medicii şi îi ajutau foarte mult pe pacienţi. Pe terapie intensivă, majoritatea bolnavilor erau erau între 65-70 de ani, dar la pneumologie erau si tineri. COVID-19 nu ţine cont de vârstă, şi se poate întâmpla oricui, oricât de tânăr ai fi. Nu poti să-ţi dai seama cum evoluează boala. Corpul poate să se lupte cu virusul sau nu. Este adevărat că la pacienţii mai în vârstă şi la cei care au patologie asociată este mai gravă", spune Ema Pascal.

Medicul timişorean spune că din punctul ei de vedere ceea ce a văzut în Italia este o formă mai agresivă de coronavirus. Ema Pascal spune că pentru a evita îmbolnăvirea sunt foarte importante trei reguli: purtarea măştilor, păstrarea distanţei de 1,5-2 metri şi spălarea mânilor cât mai des.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: