VIDEO FOTO Cine sunt romii care i-au desfigurat pe poliţiştii din Vâlcea. Detalii din anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au stabilit până la acest moment că, în cazul celor doi poliţişti din Vâlcea, desfiguraţi şi deposedaţi de arme, de un clan de romi, se confirmă suspiciunile, agresorii fiind cercetaţi penal pentru ultraj, lipsire de libertate şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

GALERIE FOTO

Doi poliţişti vâlceni au fost la un pas să fie linşaţi după ce au încercat să oprească în trafic, în noaptea de marţi spre miercuri, 19/20 noiembrie, o autoutilitară suspectă. Şoferul a ignorat semnalele poliţiştilor, iar oamenii legii plecaţi în urmărire au încercat să-l oprească somându-l cu nouă focuri de armă. 

În pofida informaţiilor vehiculate în spaţiul public, poliţiştii nu au tras cu arma doar în plan vertical. Urmele din caroseria dubiţei demonstrează că agenţii de poliţie, din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Prundeni, au încercat să nimerească de fapt cauciucurile maşinii suspecte că transporta ilegal mai mulţi porci.

Dat fiind faptul că s-a înregistrat pestă porcină în judeţul vecin, Argeş, s-au înăsprit măsurile de securitate şi în Vâlcea. Cei doi poliţişti erau de la posturile de poliţie din Olanu şi Ioneşti, arondate Secţiei 4 de Poliţie Rurală Prundeni care are în administrare 15 localităţi.

În dubă erau doi fraţi de etnie romă, din satul Călina, comuna Prundeni: Marin şi Constantin Bursă, de 28 şi respectiv 31 de ani. Ei fac parte din Clanul Bursă, fiind cunoscuţi în zonă ca samsari de porci. 

image

În momentul în care i-au văzut pe agenţii de poliţie, au realizat că vor rămâne fără porcii pe care-i aveau în dubiţă, motiv pentru care au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. Nu erau prinşi pentru prima dată transportând ilegal animale, ultima dată fiind descoperiţi cu un transport adus din Bihor, judeţ în care există pestă porcină. Cu acel prilej au fost amendaţi şi au rămas şi fără porci. 

Şi-au alertat neamurile că sunt urmăriţi, iar când poliţiştii au ajuns la casa suspecţilor s-au trezit aşteptaţi de întregul clan de romi, după o urmărire în trafic ca-n filme, pe o distanţă de mai bine de 10 kilometri. 

Agenţii de poliţie au fost bătuţi crunt, sechestraţi şi, potrivit informaţiilor furnizate de Sindicatul Europol pe reţeaua de socializare, la un pas să fie executaţi cu pistoalele din dotare. Din fericire pentru ei, în timpul acţiunii de urmărire a romilor, poliţiştii îşi goliseră încărcătoarele. 

După altercaţia nocturnă, incidentul petrecându-se în jurul orei 01:00, cei doi fraţi au fugit, dar au fost prinşi, în cursul zilei, în municipiul Slatina - Olt şi aduşi la audieri cu mandat, încătuşaţi.

Tot miercuri, 20 noiembrie, în gospodăria acestora au mers în control inspectorii Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (DSVSA), implicaţi în anchetă, împreună cu zeci de poliţişti şi jandarmi. 

Aici au fost găsiţi peste 100 de porci, aduşi din diverse zone ale ţării: Dolj, Arad, Bihor, din „judeţe cu pestă porcină”, după cum au precizat inspectorii DSVSA, care au menţionat că şi anul trecut au crotaliat în aceeaşi curte peste 50 de porci, dintre care nu au mai regăsit nimic de această dată. 

„Azi - noapte, au adus foarte mulţi porci. Nu ştim de unde, n-au acte, dar există riscul să fie aduşi porci cu pestă”, au spus inspectorii DSVSA Vâlcea. Animalele au fost confiscate şi eutanasiate, de teama pestei porcine.  

I

Părinţii celor doi samsari de porci pretind că, de fapt, cresc animalele pentru consum propriu, fiind şase familii în gospodărie. 

Liderul sindicatului Europol a declarat însă că cei doi fraţi fac parte dintr-o grupare de recidivişti care se ocupă cu furtul de porci. „Vin cu maşina şi îi ridică, pur şi simplu, din curţile oamenilor. Au instaurat panica în zeci de sate. Au între 50 şi 70 de furturi la activ”, a menţionat Cosmin Andreica. 

Victimele sunt atât de terorizate de această grupare că nu au curajul să se opună hoţilor şi asistă neputincioase uitându-se pe geam la ce se întâmplă în ograda lor, iar cei care au încercat să depună plângeri s-au trezit că sunt ameninţaţi şi intimidaţi. „Nu se ocupă, exclusiv, cu furtul de animale. Mai trimit şi tinere să se prostitueze în Spania”, a mai spus liderul Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL.

Cei doi fraţi - Marin şi Constantin Bursă - au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi, 21 noiembrie, vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii agresaţi sunt în continuare internaţi: unul la Spitalul Drăgăşani, iar celălalt la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Ei au fost diagnosticaţi cu fracturi de piramidă nazală, fracturi de arcadă şi traumatisme cranio-cerebrale.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite