VIDEO Cum a reuşit un însoţitor de bord să capteze atenţia pasagerilor în timpul prezentării instrucţiunilor de zbor. La final, a fost aplaudat la scenă deschisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instrucţiuni de zbor prezentate într-un mod hilar de către cei de la WestJet Foto Facebook Niki Rooke
Instrucţiuni de zbor prezentate într-un mod hilar de către cei de la WestJet Foto Facebook Niki Rooke

Un clip despre modul comic în care un celebru însoţitor de zbor american îi învaţă pe pasagerii unui avion instrucţiunile de siguranţă în timpul zborului a devenit viral pe Facebook. Scopul ineditei prezentări este nu doar să amuze, ci şi să-i destreseze pe cei care au teamă de avion.

GALERIE FOTO

Nimănui nu îi place să primească informaţii despre siguranţa zborurilor. Un însoţitor de zbor al companiei aeriene WestJet reuşeşte însă de ani de zile să-şi captiveze audienţa într-un mod inedit, printr-o metodă care a devenit rapid virală pe internet.

Spre exemplu, o filmare postată pe Facebook, în urmă cu nici trei săptămâni, privind abordarea companiei aeriene menţionate de a-şi informa pasagerii a strâns peste 20 milioane de vizualizări, zeci de mii de comentarii şi sute de mii de distribuiri. Clipul este însoţit de următoarea explicaţie: „De aceea zburăm cu WestJet!  Întregul avion a privit explicaţiile în două limbi!”.

Videoclipul hilar cu inedita metodă de prezentare a instrucţiunilor privind zborul cu avionul, prezentat mai jos, a fost capturat pe un zbor de la Calgary către Arizona.

„Am zburat la Arizona din Calgary, pe 19 iunie 2019, cu WestJet. Acest tip mi-a captat atenţia, cu energia lui absolut contagioasă. Când a început instrucţiunile de zbor am fost imediat captivată! În toţi cei 61 de ani de viaţă, nu am văzut niciodată un însoţitor de zbor captivând astfel pasagerii. A fost un ropot de aplauze la final şi apoi s-a întâmplat ceva şi mai nebunesc - toată lumea a fost la fel de atentă şi la versiunea în limba franceză a instrucţiunilor de zbor”, a scris doamna care a postat imaginile pe internet.

Ropotele de aplauze însoţesc grimasele însoţitorului de bord care l-ar face invidios şi pe cel mai bun actor de comedie.

Compania aeriană WestJet nu este la prima „ispravă” de acest gen. La fel cum nici prezentarea hilară nu este singulară. În ultimii ani, tot mai multe companii aeriene au înţeles că este o metodă excelentă de a transmite informaţii preţioase într-un mod comic, care în loc să plictisească sunt capabile să captiveze audienţa.

Michael McAdam este numele însoţitorului de zbor şi este un veteran al companiei WestJet „care se bucură din plin de ceea ce face. Şi ştie că cel mai bun mod de a face pasagerii să acorde atenţie instrucţiunilor privind siguranţa în timpul zborului este să-i distreze”, după cum am aflat de pe un site dedicat zborului în siguranţă „Live and lets fly”.

Site-ul aparţine unui lucrător în industria aviatică din Los Angeles,  care zboară mai bine de 200.000 de mile pe an şi este folosit deseori pe post de „consultant de călătorii” de publicaţii prestigioase precum New York Times, Chicago Tribune, Wall Street Journal, USA Today, BBC, Fox News, CNN, ABC, CBS, NBC, Al Jazeera etc. 

Tot din aceeaşi sursă, am aflat că McAdam se ocupă cu prezentarea într-un mod ingenios şi hilar a instrucţiunilor de zbor de ani de zile, fiind ataşate pentru exemplificare şi videoclipuri mai vechi din 2015 în care se poate observa că numărul său de spectacol „nu s-a schimbat prea mult... şi nici nu trebuie”, potrivit lui Mathew, consultantul de călătorii. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite