VIDEO Reglare de conturi în stil mafiot: „Tati, ne omoară!“ Ce a păţit salvatorul unei fete forţate să se prostitueze

VIDEO Reglare de conturi în stil mafiot: „Tati, ne omoară!“ Ce a păţit salvatorul unei fete forţate să se prostitueze

Mercedesul unei familii din Berbeşti  - Vâlcea incendiat de rudele unui proxenet, din clanul de romi „Senatorul”, care au vrut să se răzbune; au fost arestaţi preventiv; Foto voceavâlcii ro

Familia unui bărbat din localitatea vâlceană Berbeşti, care a salvat o fată din mâinile unui proxenet, a fost terorizată de acesta. Ca să să răzbune, proxenetul a incendiat maşina  acestora. Făptaşii au fost prinşi după o urmărire ca-n filme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Berbeşti, judeţul Vâlcea, este poreclit „oraşul Vestului Sălbatic”, din cauza agresiunilor care se comit aici în ultimii ani. Este o localitate minieră, în care această activitate s-a restrâns extrem de mult, cu oameni care au fost nevoiţi să se reprofileze şi în care infracţiunile cu violenţă par să fie pe un teren fertil. 

Ultima acţiune de acest gen a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, 11 / 12 august, când o maşină a fost incendiată. Proprietarii abia reveniseră din concediu când maşina parcată în faţa casei a fost cuprinsă de flăcări. Fetiţa cuplului, care încă nu adormise, a fost cea care a văzut scenele şocante şi şi-a alarmat părinţii. 

Ulterior, s-a stabilit că au fost ţinta răzbunării unei familii de romi, cunoscută în zonă drept „Clanul Senatorul”. Doi dintre membrii acestuia au fost cei care au incendiat maşina cu un cocktail Molotov. 

Reglarea de conturi în stil mafiot a fost pusă la cale de acum două luni, când proprietarul maşinii s-a dovedit singurul localnic care a avut curajul să se pună cu „Clanul Senatorul” salvând din mâinile acestora o fată forţată să se prostitueze în Occident.

Cei doi incendiatori: Călin Vasile zis „Amar” şi Grigore Ion Gabriel sunt acum după gratii, în urma unui mandat de arestare preventivă emis între timp de Judecătoria Horezu - Vâlcea. 

Reglare de conturi în stil mafiot - maşină incendiată drept răzbunare, de familia unui proxenet din Vâlcea: 

„Treziţi-vă, că vă dădură foc!” 

În noaptea de 11/12 august, cei doi bărbaţi de etnie romă au ajuns la locuinţa familiei M.C. cu o maşină. Au aruncat într-unul din autoturismele parcate în faţa curţii, un Mercedes, cu un cocktail Molotov, apoi au fugit. Fiica familiei, care încă nu adormise şi avea dormitorul chiar lângă stradă, a asistat neputincioasă la întreaga scenă. Totul s-a petrecut după miezul nopţii, la mai puţin de o oră după întoarcerea familiei acasă. Fetiţia şi-a trezit familia tremurând de spaimă: „Tati, tati, e cineva lângă maşină! Ne-a dat foc şi a vrut să intre şi în curte” E cineva... Tati, ne omoară!”, le-a spus fata, după cum avea să declare ulterior părintele, unui reporter al postului TV Antena3Vâlcea

Când a ieşit în curte, proprietarul şi-a auzit o vecină ţipând disperată: „Treziţi-vă, că vă dădură foc!”. Imediat a sunat la 112 şi a încercat să mai salveze ce avea prin portbagaj. Cu ajutorul imaginilor surprinse de o cameră de luat vederi, a fost identificată maşina cu care infractorii au ajuns la locul faptei şi s-a plecat în urmărirea acesteia. 

Beţi fiind, s-au dus să se răzbune

La aproximativ 20 de kilometri, în localitatea Livezi, făptaşii care au încercat să se îndepărteze cât mai mult de locul faptei, au fost implicaţi într-un incident rutier. Şoferul a pierdut controlul maşinii, iar aceasta a ieşit în decor. Au abandonat autoturismul şi au fugit pe jos, dar au fost prinşi, imobilizaţi şi încătuşaţi de poliţiştii plecaţi pe urmele lor. Iniţial, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. În timpul audierilor, anchetatorii şi-au dat seama că este vorba despre o răzbunare în stil mafiot, pusă la cale cu două luni în urmă, când un membru al „Clanului Senatorului” a fost arestat în urma unei mărturii depuse chiar de către victima incendiului. 

Ambii erau băuţi când s-au urcat la volan, potrivit testării cu aparatul etilotest şi nici unul nu deţinea permis de conducere. 

Captivă timp de trei ani

Călin Eris, de 22 de ani, din Berbeşti, a fost arestat preventiv după ce iubita sa, Mădălina, de 21 de ani, l-a acuzat că o ţine captivă şi a forţat-o timp de trei ani să se prostitueze în Franţa. Cei doi au ajuns la Lyon imediat ce tânăra a împlinit 18 ani, aceasta fiind ferm convinsă că băiatul i-a găsit de lucru într-o fabrică şi că vor reuşi să-şi întemeieze o familie. Doar că în Franţa a fost bătută crunt şi sistematic ca să se prostitueze într-o dubiţă parcată în Lyon. 

Băiatul a profitat de faptul că părinţii fetei erau divorţaţi, aceasta fiind crescută de bunici, iar mama se afla şi ea la muncă în străinătate. De câte ori reveneau în ţară, fata nu avea voie să ia legătura cu familia decât în prezenţa lui. Pandemia i-a forţat însă să revină acasă, la finele lunii mai. Într-o seară, fata a reuşit să fugă din garsoniera unde era ţinută cu forţa, să facă rost de un telefon şi să-şi sune disperată cunoscuţii şi rudele, şi să ceară ajutor.

„M-au ameninţat că-mi mutilează pe viaţă copiii”

Printre cei care i-au răspuns s-a aflat şi bărbatul căruia i-a fost incendiată maşina, M.C.. Iniţial, n-a vrut să se bage, cunoscând faima familiei proxenetului. „Este un grup, «Clanul Senatorilor» se numesc, care se ocupă cu tot felul de infracţiuni. Au avut probleme dintotdeauna cu justiţia. Se ocupă cu proxenetism, trafic de persoane, urmăresc în general fetele din familii dezorganizate, minore, cu probleme, le încântă cu bani şi maşini, le promit o altă viaţă, le duc în străinătate şi le obligă să se prostitueze”, a povestit victima despre familia celor care i-au incendiat maşina. 

„Vă rog, veniţi, luaţi-mă, că mă omoară ţiganii!”, au fost cuvintele prin care tânăra traficată şi-a convins cunoştinţele să o salveze. M.C. s-a dus cu maşina după ea şi au plecat spre Horezu, unde urmau să o întâlnească pe mama fetei, însă proxenetul a plecat în urmărirea lor. Ca să-i convingă să oprească, a provocat un accident, intrând cu maşina lui în cea a fugarilor. N-a reuşit decât să-şi strice autoturismul, iar aici urmărirea s-a oprit. După acest incident, familia tinerei a anunţat Poliţia şi pe fir a intrat DIICOT. Aşa a scăpat Mădălina de cel pe care-l crezuse „dragostea vieţii sale”, Călin Eris, şi de coşmarul pe care-l îndurase timp de trei ani.

Dar nu şi salvatorul ei, care a depus mărturie şi a intrat astfel în vizorul „Clanului Senatorilor”. Acesta a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori de atunci. „Pe mine m-au ameninţat că mă taie, că îmi vor lua nevasta şi o vor duce în locul fetei, că i-am lăsat fără bani, fără bancă. Iar de copii (un băieţel de doi ani şi o fată de opt ani)  mi-au spus că-i mutilează pe viaţă, că le aruncă acid de baterie pe faţă”, a mai povestit bărbatul celor de la Antena3Vâlcea

După gratii, alături de amicul răzbunat

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu au fost ceji care au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Călin Vasile zis Amar şi Grigore Ion Gabriel, de 26 şi respectiv 39 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei.

Un judecător de drepturi şi libertăţi, de la Judecătoria Horezu, a fost emis ulterior pe numele celor doi un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
 
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
La data de 02.06.2020, persoana vătămată, M.C., a acordat ajutor unei victime a infracţiunii de trafic de persoane, să fugă de la domiciliul membrilor familiei inculpatului Călin Vasile, care o obliga să practice prostituţia în favoarea lor, folosind autoturismul personal, iar ulterior, a sprijinit victima infracţiunii de trafic de persoane să denunţe această faptă şi a participat în calitate de martor în dosarul respectiv.
 
Ajutorul dat de persoana vătămată şi participarea sa ca martor în cauza ce a culminat cu arestarea şi trimiterea în judecată a unui membru al familiei Călin, a creat o vădită nemulţumire între membrii acestei familii.
 
În a cest context, la data de 12.08.2020, la orele 01:38, inculpaţii Călin Vasile, zis Amar şi Grigore Ion Gabriel s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate M.C., unde au incendiat autoturismul acesteia, ce se afla parcat în faţa locuinţei, provocând distrugerea în totalitate a bunului. 
 
După distrugerea provocată, inculpaţii au fugit cu autoturismul cu care s-au deplasat spre direcţia Bălceşti, iar pe raza localităţii Livezi au produs un eveniment rutier, părăsind locul accidentului, fiind identificaţi ulterior de către organele de poliţie. 
 
La realizarea acestei conduite, inculpaţii au urmărit a se răzbuna pe persoana vătămată pentru contribuţia oferită de aceasta în calitate de martor într-o cauză penală aflată în prezent pe rolul Tribunalului Vâlcea. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, au precizat procurorii vâlceni. 
 
Ultimii doi arestaţi: Călin Vasile zis Amar şi Grigore Ion Gabriel sunt în acelaşi arest al Poliţiei vâlcene, cu cel pe care au vrut să-l răzbune, Călin Eris.  
 

Vă recomandăm să mai citiţi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: