Râmnicu Vâlcea: Ana Iovan este „gaiţa” cu suflet de artist, cântăreaţă de rock

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Iovan canta rock şi joaca teatru interpretand rolul de gaita
Ana Iovan canta rock şi joaca teatru interpretand rolul de gaita

A cântat într-o trupă rock şi joacă în echipa de teatru profesionişti „Ariel".

Ana a cochetat de mică cu viaţa artistică, părinţii ei având înclinaţii către artă. Tatăl ei a cântat la chitară, iar mama a absolvit Liceul de Artă. În locuinţa familiei Iovan, pianul moştenit de la bunici este la mare cinste, iar mama, din când în când îşi aminteşte de melodiile cântate odinioară. „Îmi vine acum în minte este o melodia «Mociriţa cu trifoi», pe care mi-o cânta bunica şi pe care eu o interpretam la serbări încă de pe vremea când eram la grădiniţă. Am urmat apoi Şcoala de Artă şi am activat în corul «Cipolino» cântând sub îndrumarea profesoarei Doina Gănescu. Apoi am făcut canto, cu doamna Camelia Clavac, obţinând chiar câteva premii judeţene la manifestarea intitulată «Un talent înăscut»", se destăinuie Ana. Fire activă, adolescenta s-a înscris la clubul de voluntari Interact, apoi în organizaţia „Salvaţi Copii" căutând în acelaşi timp noi metode de a-şi pune în evidenţă calităţile artistice dar şi acelea de „bun samaritean".


„Talpa iadului" ovaţionată de mulţime


În anul 2010 s-a înscris într-o trupă de rock „Utopia", restul membrilor fiind băieţi, ea devenind solistă alături de un alt membru. Au urmat multe deplasări în Horezu, Brezoi, Râmnicu Vâlcea, formaţia cântând de multe ori în deschiderea unei mult mai renumite trupe, „Prometeu". „Publicul mi-a răspuns de fiecare dată şi cred că asta a fost cea mai mare fericire a vieţii mele. Am renunţat la rock pentru că a trebuit să mă ocup mai îndeaproape de şcoală Am renunţat să mai activez alături de băieţii de la «Utopia» pentru că vroiam să mă ocup mai îndeaproape de şcoală şi să încerc să fac şi altceva", se destăinuie. Dorinţa de a-şi găsi identitatea, cum ea însăşi se exprimă, au determinat-o să se înscrie la cursurile Teatrului Ariel, unde a avut noroc de un talentat regizor, Doina Micletzi. În „Povestea lui Micu", alături de alţi elevi de la clasa de actorie, a avut primul rol, „Talpa iadului", o scorpie care la finalul spectacolului se transformă însă într-un personaj de care lumea râde în hohote. „Am avut norocul ca o actriţă din spectacolul «Gaiţele» să plece la Bucureşti şi mi-a fost dat mie, anul acesta, rolul de Gaiţă. Poate a contat şi faptul că am cântat rock, iar vocea mea s-a pliat pe un asemenea rol. Este o onoare să pot juca alături de actori consacraţi şi o bucurie fără seamăn, primele spectacole avându-le deja pe scena de la Cinematograful Flacăra, din Ostroveni", povesteşte. În timpul său liber Ana cântă la chitară, iar la sfârşit de săptămână, ori de câte ori joacă echipa de handbal a Oltchimului, nu lipseşte de la meciuri. „Jucătoarea mea preferată este Oana Manea, pe care o admir extraordinar de mult. Mi-am făcut abonament la sală şi se merită o astfel de relaxare după zilele agitate ale săptămânii", povesteşte.


Întrebări şi răspunsuri


Ai încercat să pui pe hârtie stările sufleteşti prin care treci?
A.I. Scrisul mă relaxează foarte mult, îl simt ca pe o eliberare, ca o descătuşare de energiile negative. La fel şi cititul, cartea considerând-o o „oglindă a sufletului". Pun pe hârtie ceea ce simt în momentul acela, iar când recitesc, cu altă ocazie, ceea ce am scris şi mă transpun în timpul din momentul creaţiei.
Ai câştigat deocamdată bani din artă?
A. I. Primii mei bani şi singurii, de altminteri, au fost 50 de lei primiţi în momentul în care cântam cu trupa de rock „Utopia". Faptul că joc la Teatrul „Ariel" alături de artişti consacraţi, consider o onoare şi este suficient. Pe viitor vreau să urmez fie jurnalismul, fie cariera artistică. Încă nu m-am decis!


Ce-i place
Se relaxează purtând discuţii în orice împrejurare şi cu cât mai mulţi oameni pe teme constructive despre artă, sport. Este încântată de atmosfera unui foc de tabără, unde se cântă muzică folck şi este bună dispoziţie.
Nu-i place
Dezavuează pe aceia care sunt în jurul ei şi au idei preconcepute despre un anume subiect. Este împotriva ipocriziei, a falsităţii oamenilor. Nu agrează să i se impună în termeni intempestivi să facă anumite lucruri.


profil
NĂSCUTĂ: 20 august 1983, la Râmnicu Vâlcea
STUDII: Elevă, clasa a XI-a H, profil socio-uman, la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu Vâlcea.
IDEALURI.
Să înfiinţeze o trupă rock

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite