Peste 58 000 de tineri au trecut în acest an pe la Agenţia de Şomaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AJOFM Vâlcea organizează la sfârşitul acestei luni o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Foto Adevărul. Arhivă
AJOFM Vâlcea organizează la sfârşitul acestei luni o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Foto Adevărul. Arhivă

În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) au fost înregistraţi în acest an peste 58 000 de tineri. Cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv 39 083 de absolvenţi, au trecut pe la  agenţiile de şomaj în luna iulie.

Dintre aceştia, 1 776 de tineri au depus actele pentru a primi indemnizaţie de şomaj. 

În luna august, au fost luaţi în evidenţă 11 738 de tineri. 4 233 dintre aceştia au studii universitare, iar 7344 au studii liceale şi post liceale.

Având în vedere numărul mare de tineri care nu au un loc de muncă, AJOFM Vâlcea organizează, în data de 27 septembrie, o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. 

“Datele locaţiilor vor fi anunţate în timp util la sediile agenţiilor de ocupare şi pe site-urile oficiale ale instituţiilor. Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu reuşesc să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale, beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinta , pe o perioadă de 6 luni”, prfecizează Gabriel Albinaru, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vâlcea.

La data de 25 august, în Vâlcea se înregistra o rată a şomajului de aproximativ 5, 6 %. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite