FOTO TIR răsturnat pe DN 7, pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea pe DN 7 - E 81 Foto Adevărul

Marţi în jurul orelor prânzului, şoferul unui TIR care circula pe DN 7 / E 81 a pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a răsturnat pe carosabil, pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, blocând traficul ore întregi. Imaginile arată un vehicul care a intrat într-un şanţ lateral şi apoi s-a oprit în gardul unei case, poziţionându-se de-a curmezişul drumului.

GALERIE FOTO

În jurul orelor prânzulului zilei de marţi, 11 decembrie, traficul pe DN 7 / E 81, care leagă Sibiul de Piteşti, pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost complet paralizat după ce un TIR s-a răsturnat pe carosabil, potrivit anunţului făcut de Poliţia Vâlcea. Imaginile de la faţa locului arată un vehicul care a ajuns de-a curmezişul şoselei iar în zona de lângă tractor un praf alb care se scurgea din remorcă.

Potrivit poliţiştilor TIR-ul transporta praf PVC, iar la testarea cu etilotestul a reieşit că şoferul nu consumase alcool. Nu au existat victime. 

 Nu se ştie deocamdată ce anume a determinat accidentul. Deşi Poliţia Vâlcea a anunţat deblocarea unuia dintre sensuri după mai bine de 45 de minute de la eveniment, şi la această oră se circulă cu dificultate în zonă. 

Vom reveni cu amănunte.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite