FOTO Îndemnuri pe WhatsApp pentru a merge la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de susţinere a referendumului s-a mutat şi pe telefon. Tot mai multe persoane au început să primească, de pe numere necunoscute, îndemnuri de a merge să voteze la Referendum.

În mesajul trimis pe WhatsApp se accentuează faptul că votul nu este pentru un partid politic, ci pentru schimbarea „unui articol din Constituţie”, dar şi că în acest mod se va creea un precedent în Europa, iar exemplul va fi urmat şi de alţii. 

Iată cum sună mesajul:

„Dragi creştini, pe 6-7 octombrie avem un referendum foarte important nu doar pentru România, ci pentru toată Europa, dacă vom reuşi, căci vom crea un precedent care va fi imitat şi de alte ţări. Noi nu mergem la vot în favoarea unui partid sau a unui program politic, ci in favoarea unor valori în care credem. Sistemele politice, nedrepte şi imperfecte cum sunt, vin şi pleacă, dar valorile ramân. În asta avem ceva de spus, dacă valorile ne mai reprezintă. Familia noastră de origine înseamnă în primul rând tatăl şi mama noastră şi nu putem să ne renegăm originea.

Mergem la vot pentru că vrem ca aşa să rămână familia. În numele acestui adevăr mergem la referendum. E vorba de a schimba un articol din Constituţie într-unul care să afirme o realitate din care ne tragem cu toţii: „căsătoria se întemeiază pe unirea dintre un bărbat şi o femeie”, aşa cum spun bunul simţ şi credinţa noastră creştină. Cu greu am reuşit să ajungem la acest referendum, dar acum trebuie şi să învingem în acest demers. Ne trebuie 7 milioane de voturi ca să fie validat. Vă rugăm să mergeţi la vot pe 6 sau 7 octombrie la secţiile voastre de votare din ţară sau din ţările unde sunteţi. E vorba de viitorul sănătos al generaţiei noastre şi a celor care vor veni. Răspândiţi acest îndemn printre toţi ai voştri şi mergeţi la vot”.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite