De la coada vacii la studii în SUA: locurile copilăriei premierului Cîţu, încremenite în Evul Mediu FOTO

De la coada vacii la studii în SUA: locurile copilăriei premierului Cîţu, încremenite în Evul Mediu FOTO

Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Goleşti - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîţu Foto Adevărul credit Flori Tulei

În locul în care a copilărit premierul României, Florin Cîţu, timpul pare să se fi oprit în loc: drumurile sunt la fel ca în secolul trecut, iar apa curentă reprezintă în continuare un vis, ambulanţa, pompierii, electricienii nu pot ajunge în timp util, uneori deloc, la intervenţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre satul Tulei – Câmpeni, din comuna Goleşti, judeţul Vâlcea, localitate aflată la 20 de km depărtare de Râmnicu Vâlcea, pe drumul spre Curtea de Argeş. 

Un sat răsfirat pe dealuri, cu gospodării aflate la depărtare una de cealaltă, înconjurate de livezi şi păşuni, în care au trăit bunii materni şi unde  a copilărit Florin Cîţu alături de fratele său.  

Practic doar dealurile despart comuna de reşedinţa de judeţ.

GALERIE FOTO CU LOCURILE ÎN CARE A COPILĂRIT ŞI A PRIMIT O MOŞTENIRE PREMIERUL FLORIN CÎŢU

Premierul a moştenit, potrivit declaraţiei sale de avere, împreună cu fratele său, prin donaţie, casa bunicilor, o frumoasă gospodărie în stil românesc, care pare renovată destul de recent, amplasată în vârf de deal, precum şi un hectar de teren agricol, în Goleşti, printre altele.

De când Florin Cîţu a devenit premier al României, localnicii trag nădejdea că în sfârşit au o şansă să nu-şi mai care cumpărăturile cu cârca ori copiii, atunci când înoată prin noroaie până la genunchi, când drumurile devin impracticabile din cauza precipitaţiilor, şi nici să aducă apa în butoaie de la baza dealurilor. Şi speră că nu vor mai muri sau vor naşte aşteptând în van ambulanţa, incapabilă să ajungă la destinaţie.

Casa bunicilor în care a copilărit şi apoi a moştenit-o premierul României, Florin Câţu, Foto Adevărul 

„Venea cu vacile lu´ mă-sa mare pe islaz”

Sătenii din Tulei – Câmpeni îşi aduc aminte cu drag de copilul Florin Cîţu: „Mamă-sa este născută şi crescută aici, în casa aceea frumoasă pe care aţi văzut-o sus pe deal. Şi el (Florin Cîţu – n.r.) a copilărit tot aici, cu frate-so. Cât au fost mici, erau mai tot timpul pe aici, cu bunicii, că părinţii lucrau, aveau apartament la oraş, la Vâlcea  (Râmnicu Vâlcea – n.r.). I-am crescut pe amândoi ca pe copiii noştri... Florin era un copil cuminte, băiat crescut la ţară. Venea cu vacile lu´ mă-sa mare, pe islaz”, îşi amintesc vecinii bunicilor materni.

„Suntem amărâţi: nici apă în fântâni, nici drumuri nu avem”

Oamenii se arată tare mândri că au dat ţării un premier, de la care au însă aşteptări mari: „Acum, că e premier, sperăm să nu ne uite, să ne ajute şi pe noi, că suntem amărâţi, nici apă în fântâni nu avem, cărăm cu butoaiele. Nici drumuri, că vedeţi cum arată, la fel ca pe timpul lu´ Pazvante Chioru, a bunilor şi străbunilor noştri. Ăştia care or fost la Primărie, toţi au ridicat din umeri, că n-au cum, dar poate ne ajută dânsul”, speră localnicii. 

Tărâmul de basm din Evul Mediu, unde salvarea nu ajunge niciodată la timp

„Zona este foarte frumoasă”, recunosc sătenii despre locurile cu peisaje din basm. Un tărâm mirific care, atunci când este vremea caldă, te face repede să uiţi neajunsurile cu care oamenii se confruntă zi de zi însă, când vremea se răceşte: „Localnicii trec prin greu, pentru că, în acest anotimp rămân izolaţi, nu pot ajunge spre case ori la serviciu, decât înotând prin noroaie. În caz de forţă majoră, ambulanţa, pompierii, nu au acces. Maşinile urcă numai până într-un punct, de acolo toată lumea merge mai departe doar pe picioare. Au fost situaţii grave, nu o dată. Eu, spre exemplu, mi-am pierdut unul dintre părinţi, pentru că SMURD-ul nu a reuşit să ajungă la timp. Au fost nevoiţi să lase echipajul să vină pe picioare mai bine de jumătate de kilometru”, amintesc localnicii din Tulei - Câmpeni.

„Ne luptăm cu ierni grele şi noroi până la genunchi”, se mai plâng oamenii.  

Drumurile impracticabile din Tulei - Câmpeni, comuna Goleşti - Vâlcea Foto Adevărul

Naştere în pădure, la -18 grade, cu ajutorul sătenilor

Iar situaţia nu este singulară: în urmă cu fix trei ani de zile, mai spun aceştia, într-o dimineaţă geroasă de iarnă, „o mămică a născut aici, în pădure (ajutată de alţi consăteni – n.r.), la -18 grade, la ora 5:00 dimineaţa, aşteptând să sosească ambulanţa”. Iar de de atunci „situaţia nu s-a schimbat cu nimic”.

Copiii, nevoiţi să parcurgă 10 kilometri până la şcoală

Satul fiind pe culmea dealului, nici microbuzul şcolar nu poate ajunge să-i ia pe copii, să-i ducă la cursuri. Inclusiv, prichindeii de grădiniţă sunt nevoiţi să străbată dus - întors, până la staţia de autobuz din vale, de la asfalt, în jur de 5 kilometri dus-întors, zilnic, de multe ori prin noroi sau nămeţi. 

„În schimb, administraţia locală, anul trecut, a investit 50.000 de euro în părculeţul din faţa Primăriei! Oare mai trebuie să moară cineva, pentru că SMURD-ul nu poate ajunge? Sunt mai puţin de 25 de kilometri până la Râmnicu Vâlcea! Mai trebuie să ardă vreo casă, sau să mai nască cineva în asemenea condiţii?! Cum ar  putea ajunge un copilaş, de aici, la şcoala de la şosea, de lângă Primărie, aflată la cel puţin 10 km depărtare?”, întreabă localnicii, pe bună dreptate, şi spun că nu se mai miră că tinerii aleg să plece din comunitate, că singura şcoală din comună se plânge că nu are elevi, care preferă să meargă la şcoli din Râmnicu Vâlcea. 

Tot de la aceştia aflăm că mulţi dintre săteni au ales să se mute la oraş şi să transforme gospodăriile bătrâneşti în „case de vacanţă: „Aici, sus în deal, am mai rămas noi şi încă o familie cu patru copii, care mai stau şi la Râmnicu Vâlcea. Dar când vin, îi cară pe cei mici cu spinarea până acasă, de unde lasă maşina. Asfalt nu a fost pe aici niciodată. Unii facem faţă doar cu maşini de munte. Sunt zone în care nici cu piciorul nu se poate trece. Aşa este de când ne ştim”, mai spun localnicii. 

Sătenii din Tulei - Câmpeni, comuna Goleşti - Vâlcea, îşi cară cumpărăturile cu spinarea şi apa în butoaie până acasă când drumurile devin drumurile sunt înzăpezite sau pline de noroi Foto Radu Stăvăruş

Sătenii au băgat piatră pe drum cu fonduri proprii

Sătenii au făcut nenumărate sesizări la Primăria comunei Goleşti, de-a lungul anilor, pentru modernizarea drumurilor, dar răspunsurile au fost de fiecare dată aceleaşi: nu sunt fonduri. Până acum, nici un primar nu a fost capabil să acceseze fonduri europene, sau de la Guvern. Situaţia nu este considerată o prioritate pentru nimeni, dat fiind numărul în continuă scădere de beneficiari. Sătui, unii localnici au pus piatră pe drum cu banii din buzunarele lor sau ale rudelor. „Vecinul de peste drum a băgat el piatră, altora le-au dat copiii bani şi tot aşa”, recunosc sătenii.

Noul primar, viceprimar în mandatul anterior, Adrian Mitrache susţine că intenţia de obţinere a unor fonduri pentru modernizarea drumurilor este depusă de multă vreme. „Când primim finanţare, mergem şi facem”, promite gospodarul. Acesta susţine că a avut o întrevedere cu Florin Cîţu pe vremea când era ministru al Finanţelor şi, din păcate, ceilalţi doi nu au făcut prea multe pentru acest judeţ. „Trag nădejde că domnul prim-ministru Cîţu se va întoarce cu privirea şi spre noi. Eu am fost personal şi am vorbit cu dânsul când a preluat funcţia de ministru al Finanţelor Publice. A zis că ne ajută, dar probabil că trebuie să stai acolo să-i aduci aminte mereu. 

Comuna cu cel mai mare tezaur monetar din argint

De altfel, situaţia drumurilor din satul Tulei - Câmpeni nu este singulară în comuna Goleşti. Şi alţi localnici din alte sate ajung cu greu în gospodăriile aflate peste râuri sau dealuri. „Zona asta nu este singulară, toată comuna este într-o stare jalnică”. 

Goleşti este o comună în care de-a lungul timpului au avut loc şi o serie de alunecări de teren. În urmă cu doi ani, printre cei afectaţi de acest fenomen s-a aflat şi o bătrână octogenară care a stat două ierni la rând în şopron cu vaca în urma dispariţiei misterioase a materialelor pentru reconstrucţia gospodăriilor, date de Guvern.

Tot aici, în urmă cu opt ani s-a descoperit şi cel mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României. 

Al treilea premier dat de Vâlcea de la Revoluţie încoace

Florin Cîţu este al treilea premier pe care vâlcenii se laudă că l-au dat ţării de la Revoluţie încoace, după Radu Vasile şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Acesta s-a născut în 1972 în Râmnicu Vâlcea. A absolvit studiile universitare în America - Grinnell College - fiind licenţialt în Economie / Matematică, şi are un master şi un doctorat la Iowa State University, unde a şi predat timp de patru ani ca lector. A lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii şi la Banca Centrală a Noii Zeelande înainte de a se întoarce în ţară. 

Vă mai recomandăm şi:

Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul credit Flori Tulei

Imagini din aceeasi galerie
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul credit Flori Tulei
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul credit Flori Tulei
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul
  • Casa bunicilor materni moștenită de premierul Florin Cîțu în Tulei - Câmpeni comuna Golești - Vâlcea Foto Adevărul
  • Casa bunicilor materni moștenită de premierul Florin Cîțu în Tulei - Câmpeni comuna Golești - Vâlcea Foto Adevărul
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul credit Radu Stăvăruș
  • Casa bunicilor materni moștenită de premierul Florin Cîțu în Tulei - Câmpeni comuna Golești - Vâlcea Foto Adevărul
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul credit Flori Tulei
  • Drumurile impracticabile din satul Tulei Câmpeni - comuna Golești - Vâlcea - locul copilăriei premierului Florin Cîțu Foto Adevărul
  • Golești - Vâlcea Foto Adevărul
  • Satul Tulei - Câmpeni din comuna Golești - Vâlcea - locul unde a copilărit și a primit o moștenire premierul Florin Cîțu Foto Adevărul
  • Satul Tulei - Câmpeni din comuna Golești - Vâlcea - locul unde a copilărit și a primit o moștenire premierul Florin Cîțu Foto Adevărul
  • Satul Tulei - Câmpeni din comuna Golești - Vâlcea - locul unde a copilărit și a primit o moștenire premierul Florin Cîțu Foto Adevărul
  • Florin Cîţu / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 28 dec 2020
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările