S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

Iasmina Gabriela Lupu, câştigătoarea Bursei Generaţia lui John 2018    FOTO John Cristea

Bursa Generaţia lui John are deja trei câştigători, anul acesta urmând a fi ales cel de-al patrulea. Bursa Generaţia lui John 2020 constă în 4 ani de educaţie în sistem privat, anii de gimnaziu, pentru un singur copil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, 17 noiembrie, au început înscrierile pentru Bursa Generaţia lui John, aflată deja la cea de-a IV-a ediţie. Câştigătorul va beneficia de o bursă educaţională estimată la 10.000 de euro.  

Procedura este cât se poate de simplă. În perioada 17-29 noiembrie, părinţii îşi pot înscrie copilul în concurs realizând un filmuleţ în care cel mic să se prezinte (nume şi vârstă) şi să răspundă la întrebarea „Cum arată o lume ideală pentru tine?”. 
 
Filmuleţul trebuie să aibă cel puţin 30 de secunde şi cel mult 3 minute.
 
Potrivit organizatorilor, în filmuleţ trebuie să apară doar copilul, să se vadă clar şi să se audă bine. Filmuleţul poate fi realizat cu orice dispozitiv, atât vertical cât şi orizontal, în orice format care se poate trimite şi vizualiza pe WhatsApp.
 
Singura condiţie de participare este reprezentată de faptul că minorul trebuie să fie cel puţin în clasa a IV-a şi cel mult în clasa a VII-a.

Materialul video trebuie să fie trimis pe numărul de WhatsApp (0736.234.235). Imediat după trimitere, părintele/tutorele va trebui să îşi exprime acordul cu privire la expunerea minorului şi înscrierea acestuia pentru participare la „Bursa Generaţia lui John 2020”. 

Pot participa copii din toată ţara, doar că organizatorii subliniază faptul că Bursa Generaţia lui John 2020 constă în 4 ani de educaţie în sistem privat, anii de gimnaziu, pentru un singur copil. Astfel, prin câstigarea bursei, copilul poate beneficia de cel mult 4 ani de studiu, anii de gimnaziu, la Şcoala Gimanzială Internaţională Spectrum Ploieşti. 
 
„Iniţiativa a plecat de la ideea de a oferi comunităţii locale ploieştene, implicit tinerilor, oportunitatea de a beneficia de educaţie de calitate. Încă din anul 2017 am stabilit o colaborare pe termen lung cu o şcoală privată care ne este alături în cel de-al patrulea an. Datorită acestei colaborări reuşim şi anul acesta să punem educaţia în evidenţă cu ajutorul bursei Generaţia lui John”, a declarat John Cristea, realizator al emisiunii Generaţia lui John şi organizator al concursului. 
 

Cum va fi ales câştigătorul

Câştigătorul Bursei Generaţia lui John va fi ales în urma voturilor de pe pagina generatialuijohn.ro. Utilizatorii care votează sunt rugaţi să aleagă cel mai creativ răspuns, în fiecare zi, timp de 13 zile, în perioada 3 decembrie 2020 – 16 decembrie 2020.
 
Pe data de 16 decembrie 2020, la ora 22:00, platforma, în funcţie de voturi, va afişa ca fiind câştigător materialul video cu cele mai multe voturi.
 
În cazul în care în cel mult 48 de ore de la anunţarea câştigătorului părintele/tutorele nu poate fi contactat telefonic sau prin e-mail, bursa va fi acordată următorului câstigător, mai exact locul 2 la numărul de voturi.
 
Această procedură va fi aplicată, în ordine descrescătoare a numărului de voturi, până când unul dintre părinţi/tutori va răspunde şi revendica premiul.
 
„Voturile vin din partea utilizatorilor de internet care sunt rugaţi să voteze cel mai creativ răspuns la întrebarea «Cum arată o lume ideală pentru tine?». Utilizatorii trebuie să se logheze prin aplicaţia Facebook pentru a vota”, a adăugat John Cristea. 
 
Bursa Generaţia lui John are deja trei câştigători. Fabiana Vuţă este unul dintre ei: „În anul 2017 am câştigat Bursa Generaţia lui John. Această bursă m-a ajutat să ajung aici, la Şcoala Internaţională Spectrum Ploieşti. Datorită acestei şcoli am reuşit să ies în evidenţă.”
 
Iasmina Gabriela Lupu a câştigat şi ea, cu ajutorul voturilor internauţilor, oportunitatea de a învăţa într-o şcoală privată. Votul din 2019 s-a dus către Anastasia Vizireanu. 
 
 
Câştigătorul de anul acesta va fi anunţat în cadrul Galei Generaţia lui John, eveniment care va avea loc pe data de 17 decembrie. În fiecare an, începând cu anul 2014, cei mai relevanţi invitaţi care au trecut pragul emisiunii Generaţia lui John sunt nominalizaţi în topul anului, iar publicul este provocat să voteze.

 În cadrul campaniei sunt premiaţi atât invitaţii, cât şi utilizatorii care votează.
 
Anul acesta gala va fi exclusiv online, printr-o soluţie tehnică profesională, pentru a respecta normele impuse de către guvern pe fondul pandemiei.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările