Procurorul din cazul Lukoil, spaima evazioniştilor. Ce alte nume mari s-au ales cu dosare penale ca urmare a cercetărilor lui Mircea Negulescu

Procurorul din cazul Lukoil, spaima evazioniştilor. Ce alte nume mari s-au ales cu dosare penale ca urmare a cercetărilor lui Mircea Negulescu

Dosarul Lukoil, instrumentat de unul dintre cei mai buni procurori ai Prahovei. FOTO Dana Mihai

Controversatul dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro de la Lukoil România este instrumentat de Mircea Negulescu, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, devenit, în ultimul an, spaima evazioniştilor.

Şi nu degeaba, pentru că acelaşi procuror s-a ocupat de cercetările în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro “Alexe-Păvăleanu”, care au culminat, după preluarea acestuia de către Direcţia Naţională Anticorupţie, cu deschiderea unui dosar penal pentru corupţie pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma (PSD).

Dosarul, cu largi încrengături, a dus şi la arestarea mai multor patroni din Prahova în domeniul construcţiilor şi asfaltărilor, abonaţi de ani buni la lucrări pe bani publici.

Mircea Negulescu s-a ocupat, recent, şi de dosarul lui Theodor Berna, proprietarul Tehnologica Radion, unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din România. Acesta a fost arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 100 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte dosarul Lukoil, anchetatorii din Ploieşti sunt în silenzio stampa. În tăvălugul zvonurilor privind presiuni politice şi economice, procurorii PCA Ploieşti s-au rezumat la informări oficiale privind percheziţiile şi cercetările care se desfăşoară în dosar.

Singura comunicare mai "subiectivă" poate fi considerată o precizare de presă, de miercuri, în care procurorii PCA au spus că ridicarea parţială a sechestrului de la Lukoil a avut la bază “dorinţa de a nu afecta salariaţii”, şi nu „declaraţiile venite din zona politicului sau din presă”.


Procurorii au făcut joia trecută percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, procurorii au instituit sechestru pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil. Măsurile asiguratorii au fost ridicate parţial de procurori, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au venit cu o precizare publică în care au spus că măsura de ridicare parţială a sechestrului a avut la bază “dorinţa de a nu afecta salariaţii” şi nu „declaraţiile venite din zona politicului sau din presă”.

Precizările au venit în contextul în care Victor Ponta a afirmat despre dosarul Lukoil că procurorul este „suveran şi independent în cercetarea cazului”, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Lukoil anunţa că va reporni rafinăria Petrotel de lângă Ploieşti după ridicarea parţială a sechestrului asigurător de către procurori, dar, miercuri, gigantul rus s-a răzgândit şi ameninţă cu închiderea definitivă a unităţii şi pierderea taxelor colectate de către stat.

Pe aceeaşi temă

Ruşii de la Lukoil ameninţă cu închiderea rafinăriei Petrotel. Procurorii au blocat stocurile strategice

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti: “Ridicarea sechestrului la Lukoil a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii”

Directorul general al Lukoil Ploieşti, cercetat sub control judiciar

CSM s-a sesizat în cazul declaraţiilor lui Victor Ponta despre dosarul Lukoil

Procurorii au ridicat parţial sechestrul în cazul Lukoil pentru a putea fi reluată producţia

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările