Ploieşti: Corina Dăscălaşu face din genţi opere de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De şase generaţii, familia Corinei Dăscălaşu se ocupă de prelucrarea pieilor. Artista reinterpretează, cu multă inspiraţie, traista tradiţională, în genţile pe care le confecţionează.

A trăit în Fălticeni, a locuit o vreme în Sibiu, iar de când a urmat facultatea în Bucureşti, s-a îndrăgostit iremediabil de Capitală. Acolo locuieşte acum, dar străbate toată ţara cu genţile hand-made, la târgurile de artizani. Aşa se face că ajunge şi la Ploieşti, iar succesul creaţiilor sale, realizate cu multă migală, este incontestabil, în rândul femeilor.

În spatele poveştii de acum stă o alta, şi mai interesantă. „Stră-bunicii mei din partea tatălui aveau origini austro-ungare şi se ocupau de pielărie. La un moment, au stabilit legături comerciale cu naziştii care l-au ajutat să deschidă în Argentina o făbricuţă de unde se aprovizionau cu utilitare din piele pentru soldaţi: rucsacuri de război, curele, dar şi obiecte mult mai fine, pentru ofiţeri, precum mănuşi sau tabachere", povesteşte Corina Dăscălaşu.

În 1948, pielăria din Suceava a fost bombardată, iar de-a lungul anilor, familia a pierdut şi fabrica din Argentina. Asta nu înseamnă că au renunţat la afacerile cu piele, iar Corina încearcă să aducă acest meşteşug în secolul XXI. „Ceea ce fac eu îmi place să spun că este traista vremurilor noastre, o geantă care preia din motivele folclorice, le stilizează şi este lucrată obligatoriu manual", spune artistul plastic.

image

Punguţa cu doi bani

Provocarea genţilor de acum a pornit de la un săculeţ pentru bijuterii şi a continuat cu modele realizate în stilul „punguţei cu doi bani" pe care o ştim din cărţile cu poveşti. Genţile de acum, realizate din piele de porc sau de vită, extrem de fine, împodobite cu flori şi şnururi din pilele, sunt încheiate şi ele manual, prin cusături realizate din bumbac croşetat. La târgurile de la Ploieşti la care a participat, oamenii au putut vedea, pe viu, cum lucrează Corina genţile, iar impactul a fost puternic. „Dacă aduci un produs gata făcut, oamenii ar putea suspecta că nu l-ai făcut tu. Aşa, le este mai simplu să se convingă şi apreciază mai mult geanta", spune Corina.

Corina se caracterizează ca „cea mai modernă tocilară", pentru că a studiat teatrul, designul vestimentar şi etnografia, dar are şi studii post-universitare în diverse domenii de la cele artistice la cele economice. Lucrează în voluntariat, în proiecte culturale, a lucrat o vreme în învăţământ şi îi place să spună despre ea, în glumă, că este „viitorul Ministru al Culturii". „Chiar aş şti ce să fac pentru ca oamenii să se întoarcă la artă. Din păcate, noi aplicăm concepţii învechite fără să ţinem cont că totul, inclusiv cultura, evoluează", spune Corina.

Ai o piesă de suflet?

C.D: Nu am avut electricitate într-o seară şi trebuia să termin câteva gentuţe pentru un târg. Am făcut una pentru copii, la lumina lumânării, aşa cum lucrau ţărăncile noastre. A doua zi dimineaţa, am vândut-o imediat unei fetiţe care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. După ce i-am povestit cum am lucrat-o, mi-a zis că „o va păstra mereu".

Cum ai dori să perceapă clienţii genţile tale?

C.D: Mi-aş dori ca o creaţie de a mea să completeze, să adauge ceva stilului unei persoane şi, totodată, să fie atemporală, adică să o poarte ani de zile, nu doar o vreme pentru că i se pare la modă. Consider că genţile mele, dacă sunt bine îngrijite, pot fi purtate o viaţă.

Ce-i place

Dansul, muzica, concertele şi piesele de teatru se numără prin modalităţile preferate de relaxare ale Corinei. „Pentru mine, dansul înseamnă libertatea absolută", precizează artista.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac cei care sunt între şi între, adică nu au opinii categorice în legătură cu ceva. Dacă îmi spune cineva că genţile mele sunt drăguţe, mai bine îmi spune în faţă că nu-i plac, nu mă supără", spune Corina.

Profil

Născută. 14 martie 1983, Fălticeni

Familie. Logodită, o soră mai mare

Studii. Facultatea de design vestimentar Bucureşti

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite