Pasajul suprateran de pe DN 1, la ieșirea din Ploiești, testat cu camioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii de la CJ și Prefectura Prahova au fost la testele de încărcare. Foto CJ Prahova
Oficialii de la CJ și Prefectura Prahova au fost la testele de încărcare. Foto CJ Prahova

Pasarela suspendată va face legătura între DN 1 și DN 1B, prin drumul județean de centură 236, din nordul orașului

Pasajul a fost testat marți dimineață prin încărcare cu camioane. Patru mașini de mare tonaj, cu o greutate de 40 de tone, au verificat rezistența pasaralei.

Centura face parte dintr-un proiect mai amplu, de realizare a DJ 236, care va face legătura între DN 1 și DN1 B, prin spatele hypermarketurilor și a mall-ului care se construiește la ieșirea din Ploiești. Drumul are ca scop un acces rapid între DN 1 și DN 1B, prin evitarea ambuteiajelor care se produc la intrarea în Ploiești, în zona comercială.

Prin acest proiect se vor realiza 2,16 km de drum principal, pasajul suprateran peste DN 1 (104, 90 metri) şi bretelele laterale de acces (1,44 km), în valoare totală (incluzând doar construcţia şi  montajul) de 30.219.998 lei.

Lucrările sunt foarte avansate având în vedere că DJ 236 trebuia dat în folosință în 2013. Drumul va fi dat în folosință după terminarea lucrărilor la mall-ul Ploiești Shopping City. După inaugurarea acestuia, pe 15 noiembrie, DJ 236 va fi deschis mai întâi pentru traficul greu și apoi pentru toate tipurile de autovehicule.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite