Opt cazuri de gripă confirmate în Prahova. Spitalele din judeţ au intrat în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programu de vizită în spitalele prahovene a fost redus la două ore FOTO Arhivă Adevărul
Programu de vizită în spitalele prahovene a fost redus la două ore FOTO Arhivă Adevărul

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a nunţat, marţi, într-un comunicat de presă că la nivelul judeţului au fost confirmate opt cazuri de gripă. Începând de marţi, în spitalele din Prahova a fost instituit un regim de semicarantină.

Opt cazuri de gripă, dintre care două la adulţi şi şase la copii, au fost confirmate în judeţul Prahova în perioada 5 februarie- 11 februarie. La cinci dintre cei opt pacienţi a fost identificat virusul B, anunţă DSP Prahova într-un comunicat de presă.

În plus, autorităţile sanitare anunţă că 5725 de prahoveni au fost diagnosticaţi cu infecţii ale căilor respiratorii şi alţi 1118, cu pneumonie.

Conform aceleiaşi surse, la nivelul judeţului Prahova au fost vaccinate împotriva gripei 41.481 persoane.

Din cauza numărului foarte mare a cazurilor de infecţii respiratorii, dar şi de gripă, autorităţile au decis să instituie un regim mai restrictiv în ceea ce priveşte vizita aparţinătorilor bolnavilor internaţi în spital. Astfel, atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti cât şi la Spitalul Municipal din Câmpina a fost redus programul de vizită la doar două ore pe zi. În plus, pacienţii au dreptul să primească, în acest interval de timp, doar vizita unui singur aparţinător.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite