Mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece, ameninţată cu moartea de tatăl copiilor. Femeia a fost trimisă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Vizu a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă FOTO Captură video Tik Tok
Andreea Vizu a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă FOTO Captură video Tik Tok

Andreea Violeta Vizu, mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploieşti, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Judecătoriei Ploieşti în data de 11 aprilie 2022 şi nu a primit un prim termen de judecată.

Anterior trimiterii în judecată, femeia s-a adresat aceleiaşi instanţe şi a cerut un ordin de protecţie faţă de fostul său concubin, tatăl gemenilor. 

Andreea Vizu a reclamat faptul că bărbatul ar fi ameninţat-o cu moartea folosind un cuţit, lovind-o totodată cu pumnii. Bărbatul a negat acuzaţiile, dar a recunoscut că şi-a vizitat fosta concubină, dar doar pentru a-i ducea cafea şi ţigări.

Judecătoria Ploieşti a admis cererea tinerei şi i-a impus bărbatului să nu se mai apropie de victimă şi de locuinţa ei pe o perioadă de şase luni.

”Admite cererea având ca obiect „ordin de protecţie” formulata de petentul Parchetul de pe langă Judecătoria Ploieşti pentru victima Vizu Andreea Violeta în contradictoriu cu pârâtul Preda Ştefan Gabriel. 

Dispune pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecţie - obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 m fata de victima şi faţă de locuinţă”.

În februarie, Judecătoria Ploieşti a decis să o decadă din drepturile părinteşti pe Andreea Vizu cu privire la cel de-al treilea copil al femeii, fratele cel mare al gemenilor morţi în tragedia din august 2021.

”Admite acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Vizu Andreea-Violeta şi P. M.-C. Decade în totalitate din exerciţiul drepturilor părinteşti pe Vizu Andreea-Violeta, faţă de minorul ...., născut la data de 22.07.2016”, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Băiatul a rămas în custodia tatălui biologic.

Cei doi copii gemeni ai Andreei Vizu aveau un an şi o lună la data accidentului. Aceştia fuseseră lăsaţi nesupravegheaţi în cameră, în timp ce mama lor se afla într-o altă cameră, în live pe Tik Tok. Copiii s-au urcat pe pervazul ferestrei larg deschise şi au căzut de la etajul zece, murind pe loc.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mama gemenilor morţi, acuzată oficial de ucidere din culpă. Ce se întâmplă cu Alina, femeia care se afla în apartament la mometul tragediei

Mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece a fost decăzută din drepturile părinteşti. Femeia mai are un copil

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite