Fabuloasa operă a inginerului Nicolae Pissiota, aromânul bogat care a deţinut şi Hotel Cişmigiu

Fabuloasa operă a inginerului Nicolae Pissiota, aromânul bogat care a deţinut şi Hotel Cişmigiu

Mănăstirea Pissiota este în localitatea Poienarii Burchii din Prahova. FOTO manastireapissiota.ro

Inginer şcolit la Paris, aromânul Nicolae Pissiota şi-a legat numele de Atelierele Griviţa, podul de cale ferată peste râul Buzău, Hotel Cişmigiu, dar şi de Mănăstirea Pissiota, ridicată în Prahova cu cele mai scumpe materiale ale vremii şi concursul celor mai mari specialişti ai epocii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut în anul 1860 la Hrupiste, lângă Lacul Kastoria, pe teritoriul Greciei de azi, aromânul Nicolae Nacu Pissiota a fost fiul unui crescător de oi şi a avut o poveste de viaţă impresionantă.

Astfel, în ciuda originilor modeste, tânărul Pissiota a fost un elev bun, care termină liceul în oraşul Bitolia, obţinând diploma de bacalaureat. Pleacă apoi la Paris, ca bursier, unde, după un an preparator special pentru studenţii străini, la celebrul liceu parizian „Louis le Grand“ se îmbolnăveşte de tuberculoză, fiind astfel obligat să se întoarcă acasă, în Munţii Pindului, unde se îngrijeşte cu mijloacele vremii: aer curat, odihnă, lapte de oaie şi de capră. Vindecat, se reîntoarce la Paris şi îşi continuă studiile la Şcoala de Drumuri şi Poduri (Ecole Nationale des Ponts et Chausssées) între anii 1888-1892.

Cu diploma de inginer obţinută, îndemnat de prietenul său, viitorul general şi diplomat român Burghele, decide să părăsească Imperiul otoman şi să se stabilească în România, aflată în plină dezvoltare economică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se angajează la Căile Ferate Române, unde lucrează în specialitatea sa, drumuri şi poduri.

Cariera din Regatul României

După o perioadă de lucru la CFR, Nicolae Pissiota îşi creează propria antrepriză de construcţii civile şi industriale care a realizat mari lucrări ale epocii. Printre acestea, se numără Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău. Tot de numele său se leagă şi Hotel Cişmigiu, numit iniţial Palace Hotel, construit în 1912 pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti. 

Arhitectul clădirii a fost Arghir Culina, dar structura de rezistenţă a fost concepută chiar de Nicolae Nacu Pissiota, care a fost şi proprietarul construcţiei. Hotelul vea 200 de camere, fiind considerat hotel de categoria a doua pentru că avea şi camere cu patru paturi. Familia Pissiota a deţinut hotelul până în 1948, când a fost naţionalizat de regimul comunist. Atunci i-a şi fost schimbat numele în Hotel Cişmigiu, de la parcul situat în apropiere.

Inginerul aromân Nicolae Nacu Pissiota FOTO manastireapissiota.ro

Tânărul inginer devine prosper şi apoi unul dintre cei mai bogaţi afacerişti ai epocii. A primit cetăţenia română prin decret de naturalizare semnat de Regele Carol I, şi s-a căsătorit, în 1894, cu Zoe Eustaţiu, fiica unui diplomat de carieră. Nicolae Pissiota şi soţia sa au avut trei fete, Elena, Maria şi Ioana.

O mănăstire impresionantă

În ciuda averii, inginerul a rămas un om modest şi foarte credincios, pe lista construcţiilor ridicate de el adăugându-se şi mănăstirea care poartă numele familiei, Pissiota. Aceasta a fost construită pe proprietatea acestora din comuna prahoveană Poienarii Burchi, cumpărată în 1919 de la Generalul Angelescu, fost ministru de război. Localitatea este la aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti şi 20 de km de Ploieşti.

Mănăstirea a fost gata în anul 1928 şi are hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Potrivit istoriei lăcaşului de cult, cu gândul la enoriaşi, inginerul a construit şi a asigurat funcţionarea, lângă complexul monahal şi până în cel de-Al Doilea Război Mondial, a unui dispensar sătesc şi a unui atelier de covoare. De asemenea, mănăstirea a fost înzestrată şi cu chilii pentru călugări.

Nicolae Pissiota a fost un inginer atipic, cu o fire din răzbatea deopotrivă pragmatismul matematic şi dragostea pentru frumos. Toate construcţiile proprii sunt influenţate de amintirile din tinereţe de pe meleagurile macedonene: împodobite ca impunătoarele biserici ale aromânilor, cu trăsături ale renaşterii italiene şi o anumită preferinţă pentru romantismul secolului al XIX-lea.

Operă a arhitectului Ioan Giurgea, văr al lui Zoe Eustaţiu, biserica mănăstirii Pissiota îmbină armonios stilul renaşterii italiene cu elementele bizantine specifice bisericilor româneşti, o armonie perfectă între Orient şi Occident.

La exterior, construcţia se remarcă prin silueta romantică a campanilei, turnul cu ceas, înaltă de 20 de metri, care domină împrejurimile, iar la interior, a beneficiat de cele mai scumpe materiale ale vremii şi de concursul celor mai mari specialişti ai epocii.

Frescele, impresionante prin seninătatea chipurilor şi prin prospeţimea culorilor, au fost pictate de Costin Petrescu (acelaşi artist care a realizat şi frescele Ateneului Român Catedrala din Alba Iulia) şi de ucenicul său, Gheorghe Eftimiu.

Frescă votivă din interiorul mănăstirii care îi reprezintă pe Zoe şi Nicolae Pissiota FOTO manastireapissiota.ro

Catapeteasma este făcută din lemn de trandafir şi de cireş adus din Grecia, iar mobilierul a fost sculptat de Anghel Dima, cel care a realizat şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului. Pardoseala bisericii este din marmură roşie de Carrara.

În pronaos se află portretele ctitorilor, precum şi cele ale patriarhilor Miron Cristea şi Justinian Marina, realizări excepţionale semnate de Vasile Rudeanu în 1956. Interiorul bisericii este dominat de icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Icoana a fost pictată de Gheorghe Eftimiu şi este de o frumuseţe tulburătoare.

Decenii de declin

Inginerul a murit în 1940, iar soţia sa un an mai târziu, amândoi fiind înmormântaţi în cripta mânăstirii.

Din nefericire, la scurt timp a început şi declinul Mănăstirii Pissiota. În primele două decenii ale existenţei sale a fost mănăstire de călugări. În 1948, Patriarhul Justinian Marina a transformat-o în mănăstire de maici, iar în 1962, mănăstirea a fost desfiinţată. Lăsat în paragină, afectat de cutremurele din 1940 şi 1977 şi de prigoana comunistă, lăcaşul a avut mult de suferit. Biserica s-a degradat, iar clădirile din jur s-au năruit.

Activitatea mănăstirească a fost reluată, cu maici de la Mănăstirea Ghighiu, abia în 1993, iar în câţiva ani de muncă intensă, complexul a revenit foarte aproape de strălucirea de altădată.

Vă mai recomandăm

Ciudăţenii regale: Carol I ţinea audienţe doar în picioare, Elisabeta îl trezea pe rege să-i citească poezii şi îşi împodobea pisicile cu funde

Originea interlopă a expresiei „a călca pe bec“. Care este legătura dintre iluminatul stradal şi caraliii de altădată

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: