VIDEO Contratenorul Cezar Ouatu s-a înscris în PSD Prahova. „Nu este o mişcare strategică, interesată sau oportunistică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Ouatu s-a înscris miercuri în PSD Prahova. FOTO Dana Mihai
Cezar Ouatu s-a înscris miercuri în PSD Prahova. FOTO Dana Mihai

Cezar Ouatu, reprezentantul din 2013 al României la concursul Eurovision, a semnat miercuri adeziunea la PSD Prahova. Contratenorul a motivat gestul spunând că el crede efectiv în spiritul social-democrat, intrarea în partid nefiind „o mişcare strategică, interesată sau oportunistică“.

„Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme. Această decizie nu a fost peste noapte, şi nici dintr-un punct de vedere strategic, interesat sau oportunistic. Principiile social-democrate, pe care le-am observat de-a lungul timpului, m-au făcut să mă asociez şi să aduc un aport cultural, pentru că eu sunt muzician în primul rând. Important este să existe o disociere între artisul Cezar Ouatu şi membrul de partid al mişcării social-democrate. Eu vreau aceste două roluri să le îmbin şi să aduc un beneficiu atât din punct de vedere naţional cât şi internaţional. Nu este o alegere pripită. Şi, repet, este o mişcare dezinteresată, cred efectiv în spiritul social-democrat“, a spus Cezar Ouatu după semnarea adeziunii la PSD Prahova.

Ploieştean, contratenorul în vârstă de 34 de ani a fost numit de fani Cezar The Voice, pentru vocea sa inconfundabilă, iar în 2013 a reprezentat România la concursul Eurovision cu piesa „It’s my life“. A studiat Liceul de Artă din Ploieşti, după care a plecat în Italia, pentru a-şi continua studiile de specialitate.

A absolvit Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, una dintre cele mai importanţe şcoli de muzică din lume şi a primit, de-a lungul timpului, peste zece premii internaţionale, de la competiţii de canto la Barcelona, Dresden, Milano, Monaco şi San Marino. A cântat în marile săli de spectacol ale lumii.

În prezent este şi solist al Filarmonicii din Ploieşti, unde tatăl său, flautistul Florin Ouatu a făcut o prodigioasă carieră.

În ceea ce priveşte intrarea în politică, chiar dacă recunoaşte faptul că aceasta ar putea să-i aducă deservicii în cariera muzicală, Cezar Ouatu spune că „dacă îţi place muzica mea, îţi place indiferent de gruparea politică care este în spatele meu sau nu“.

„Alchimia umană care s-a creat între mine şi PSD Prahova este una foarte importantă şi sper că voi beneficia de susţinere pentru proiectele mele şi pentru proiectele împreună. Deocamdată, proiectele pe care le am împreună cu PSD trebuie să le maturizez“, a mai spus Cezar Ouatu la Ploieşti.

Vă mai recomandăm

FOTO Cezar Ouatu: „Nu ştiu care este reţeta Eurovisionului, dar poate Eurovisionul avea nevoie de mine“

Concert de muzică barocă şi pop opera, susţinut de Cezar Ouatu în Ploieştiul natal
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite