Conacul domnitorului Brâncoveanu din Urlaţi, cramă de vinuri alese şi tabără militară cu tunel secret. Deciziile luate aici i-au adus mazilirea
0Domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut, la Urlaţi, în Prahova, un conac despre care se spune că ar ascunde şi un tunel secret, dar şi hectare întinse de vie din care producea vinuri alese. Toamna, în timpul culesului, domnitorul se retrăgea pe domeniu, iar aici a luat şi decizia care îi va aduce mazilirea
Încă în picioare, conacul domnesc al lui Constantin Brâncoveanu (1654-1714) este cocoţat pe unul din dealurile Urlaţiului, printre podgorii întinse de vii. Căsătorit cu o prahoveancă, doamna Marica (1663 sau 1664 – 1729) din Popeşti, Constantin Brâncoveanu nu avea cum să nu-şi lege viaţa şi de aceste meleaguri. În „inima“ podgoriei Dealu Mare, la Urlaţi, Brâncovenii au cumpărat un domeniu pe care au ridicat o reşedinţă şi au plantat peste 20 de hectare de vii cu soiuri alese. De altfel, prima atestare a Urlaţiului ca târg apare în 1697, într-un act al domnitorului Brâncoveanu.
Despre istoria conacului de la Urlaţi, acum pe teritoriul satului Valea Crângului ce aparţine de Urlaţi, nu s-au păstrat multe mărturii scrise, însă Nicolae Iorga spune că un misionar slav, Bacsici, nota că „viile mai importante din Muntenia pe vremea lui Constantin Brancoveanu (1688-1714) erau cele de lângă Dealu Mare, de lângă Ploieşti”. În secolul al XVII-lea, în zonă erau mari suprafeţe de vii, care constituiau deja o podgorie în jurul localităţii Bucov, amplasată între Ploieşti şi Urlaţi. Prin abundenţa şi calităţile lor deosebite, vinurile din zonă erau solicitate încă de pe atunci şi în alte ţări.
Viile de la Urlaţi nu erau singurele nici din ţară şi nici din Prahova care îi aparţineau domnitorului. Radu Greceanu consemna în cronica vieţii domnului că acesta obişnuia să zăbovească toamna printre vii, câteva zile, iar în toamna anului 1705 era tot în Prahova, la „viile sale de la Scăeni“.
De asemenea, sunt informaţii că soţia domnitorului, Marica, rămânea la Urlaţi în vremea dezgropatului şi tăiatului viei şi, mai ales, în vremea culesului. „Ea rămânea la Urlaţi, în frumoasa casa domnească de pe vârful unui deal ce domina aşezarea. Viile de acolo acopereau întregul deal. Nu erau singurele vii ale lui Brâncoveanu, dar erau cele mai mari şi cu soiurile cele mai alese. De aici se umpleau imensele pivniţe ale curţilor domnesti, unde se consuma mult pentru că ospeţele se ţineau lanţ, dar se şi vindea pe preţ bun umplându-se vistieria domnească“, notează istoricul prahovean Paul D. Popescu.
Cronicile nu au consemnat ce soiuri se cultivau în viile domneşti ale lui Brâncoveanu, însă având în vedere că a fost unul dintre cei care au pus bazele tradiţiei de soiuri nobile din zonă, acestea nu puteau fi altele decât cele transmise din generaţie în generaţie: Feteasca Albă şi Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir sau Burgund.
Tunelul secret din pivniţă
Conacul a fost construit pe la 1691, în cunoscul stil brâncovenesc, iar prin poziţia sa asigura un punct de supraveghere a întregii văi a Cricovului Sărat.
Prin poziţia sa, conacul era un punct de observaţie ce domina aşezarea FOTO Parohia Valea Crângului
Construcţia este compusă din subsol şi parter înălţat, servind drept cramă şi locuinţă, cu 10 camere de locuit, holuri şi un pridvor acoperit, susţinut de stâlpi din lemn şi arcade. Grosimea pereţilor, din cărămidă tencuită, au, la parter, o grosime de 45 cm, iar la pivniţă de 80 cm. Pe faţadă, clădirea are două contraforturi masive.
Subsolul era folosit pentru tescuirea strugurilor, prepararea şi depozitarea vinurilor şi a uneltelor viticole şi este accesibil doar din exterior. Una dintre pivniţe este situată sub terasa clădirii, o parte întinzându-se şi sub pământ, iar de aici ar porni şi un tunel secret, cu înălţimea de 180 cm şi lăţimea de 70 cm. Acesta ar avea ieşire către Valea Nucetului, iar legendele locale spun că ar adăposti comori ale domnitorului Brâncoveanu. Este cert însă că în pivniţă se mai păstrează, încă, două butoaie vechi de cinci tone fiecare.
În zona conacului există şi alte relicve ale epocii domneşti de la Urlaţi, două cruci din piatră din timpul lui Brâncoveanu.
Locul în care Brâncoveanu a luat decizia care i-a adus mazilierea
Domnitorul obişnuia să se relaxeze toamna pe domeniul său din Urlaţi, să supravegheze culesul viilor şi producerea vinului. Tot aici, Brâncoveanu a luat numeroase decizii politice şi a urmărit cu atenţie războiul ruso-turc, în urma căruia s-a produs mazilirea.
Cronicile consemnează faptul că, în 1711, deşi primise poruncă din partea vizirului să se oprească la Gherghiţa, Brâncoveanu a mutat la Urlaţi tabăra militară.
Deşi reuşise să fie confirmat pe viaţă în domnie (1699) şi reconfirmat de noul sultan în 1703, Constantin a încercat în permanenţă să-şi asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conştient de precaritatea situaţiei sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, în 1714, şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa.
Familia domnitoare, cu copii, gineri, nurori şi un nepot, a fost purtată în căruţe, flacate de otomani, prin faţa românilor. Au fost închişi, din 15 mai, la Fornetta, Ediculè şi Groapa Sângelui, unde au fost supuşi la chinuri îndelungate. În ziua de Sfântă Marie Mare, pe 15 august 1714, când Marica Brâncoveanu ar fi trebuit să-şi sărbătorească onomastica şi domnitorul împlinea 60 de ani, soţul şi cei patru băieţi au fost decapitaţi.
Trupurile au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în apele Bosforului, de unde au fost scoase de pescari şi înmormântate într-o mănăstire ortodoxă, la Halki, iar capetele purtate în pari şi înfipte la poarta palatului unde au stat trei zile, după care au fost aruncate în mare. Pentru felul cum au murit, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat, în 1992, sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni.
Planuri de renovare pentru casa domnească
Frumosul conac de pe dealuri este încă în picioare şi îşi păstrează în mare parte forma originală. A fost afectat de cutremure, dar folosirea acestuia drept cămin de nefamilişti, în timpul comunismului, i-a produs cele mai mari stricăciuni. Regimul a păstrat doar pivniţele unde s-au produs în continuare vinuri de calitate.
Conacul în 1960 FOTO geografilia.blogsport.ro
În 2004, conacul a fost retrocedat moştenitorilor, o familie stabilită în Elveţia ai cărei înaintaşi l-au cumpărat la licitaţie în 1938, înainte de naţionalizare. Aceştia au refăcut plantaţia de viţă de vie, însă pentru renovarea clădirii este nevoie de câteva sute de mii de euro.
Se încarcă comentariile...
