Ciudatul caz al morţii unei femei din Ploieşti: „A fost găsită într-un şanţ, cu hainele uscate, deşi ninsese toată noaptea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iuliana Radu (49 de ani) din Ploieşti a fost găsită moartă în data de 9 ianuarie pe un câmp dintr-o zonă industrială aflată la ieşire din oraş. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă, femeia nu fusese jefuită, dar hainele erau uscate şi curate, în condiţiile în care în ziua respectivă în Ploieşti a nins abundent.

Soţul femeii este în stare de şoc şi crede că soţia sa ar fi putut fi victima unui agresor.

Iuliana Radu lucra la o societate din apropierea comunei Bucov, situată la ieşire din Ploieşti spre Buzău. Ultima dată a fost văzută în viaţă în data de 8 ianuarie, ora 14.10, atunci când a ieşit pe poarta societăţii unde era angajată. De aici, traseul său era unul singur. Ar fi trebuit să ajungă în zona magazinului Dedeman şi de aici în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti, unde locuia împreună cu soţul şi fiica sa. Femeia a fost însă găsită moartă pe Centura Ploieştiului, într-un şanţ, a doua zi de la semnalarea dispariţiei.

”Nu avea ce să caute acolo. Nu era traseul ei pe acolo. S-a abătut cu doi kilometri de la drum. Acolo este doar o zonă industrială, sunt benzinării, reprezentanţe auto, nu sunt locuinţe, nu sunt case. Ea trebuia să ajungă la Afi Mall şi de acolo în Mihai Bravu, dar cumva a făcut stânga şi a ajuns pe Centura de Est, pe la combinatul Teleajen, la mai bine de doi kilometri depătare. Aia este o centură care merge spre Ghighiu şi de acolo se iese spre Bucureşti. Ce să caute ea pe acolo şi pe jos? Mai ales că ningea şi era frig”, spune Ion Dafinescu, soţul femeii.

Bărbatul spune că în ziua dispariţiei, pe data de 8 ianuarie, a vorbit la telefon cu soiţia lui la ora 12.08 minute. Femeia trebuia să iasă de la serviciu în jurul orelor 14.00 şi cel mai târziu să ajungă acasă la ora 15.00. Nu obişnuia să întârzie, iar dacă avea alt drum de făcut suna şi anunţa.

”Când am văzut că întârzie am sunat-o din nou, dar avea telefonul închis. Atunci am decis să mă urc într-un taxi şi să mă duc la serviciul ei. Am vorbit cu patronul şi mi-a spus că în ziua aceea fusese la serviciu şi că plecase ca de obicei. Ne-am uitat pe camera şi se vede cum iese pe poartă la ora 14.10”, a mai spus bărbatul.

Cadavrul, descoperit de un poliţist aflat în timpul liber

Iuliana Radu a fost găsită decedată într-un şanţ aflat pe marginea Centurii de Est a Ploieştiului, în apropiere de benzinăria Lukoil. Descoperirea a fost făcută, spune Ion Dafinescu, de către un poliţist aflat în timplul liber. Cauza decesului, stabilită după necropsie, a fost stop cardio-respirator acut. Misterul morţii femeii din Ploieşti ţine de felul în care a fost găsită pe stradă. Deşi a stat teoretic o zi şi o noapte pe drum, în condiţiile în care la Ploieşti a nins abundent în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, hainele Iulianei au fost găsite curate şi uscate şi nu era acoperită cu zăpadă. Misterul este cu atât mai greu de elucidat pentru că în geanta victimei au fost găsiţi banii şi actele, iar pe corp nu au fost identificate urme de violenţă.

Iuliana Radu (dreapta), împreună cu fiica ei. FOTO Arhiva persoanală

Imagine indisponibilă

Ion Dafinescu susţine că soţia lui nu era bolnavă, nu urma un tratament şi exclude posibilitatea unei relaţii extraconjugale. Ba mai mult, spune că soţia lui ”era o femeie de casă şi eram tot timpul împreună”.

Cazul dispariţiei nu a fost făcut public de Poliţie, deşi în astfel de situaţii oamenii legi cer ajutorul jurnaliştilor pentru ca persoana căutată să fie găsită cât mai repede. ”Nu ştiu de ce a spus Poliţia că noi nu am fi vrut să mediatizăm cazul şi să dăm fotografii. De unde? Noi am alergat toată noaptea. Am făcut noi investigaţii înaintea poliţiei. Cum să nu fim de acord, când noi ne-am zbătut şi alergam noaptea de la Blejoi (Postul de Poliţie din comuna Blejoin.r) la Secţia 4. Am şi dat poze la Poliţie”, spune soţul femeii.

În prezent anchetatorii verifică imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zona Centurii de Est a Ploieştiului, în speranţa că vor putea să refacă traseul Iulianei Radu şi să stabilească exact ce s-a întâmplat cu ea din momentul în care a plecat de la serviciu şi până a fost găsită moartă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite