Cinci persoane rănite într-un accident rutier în care a fost implicat şi un microbuz plin cu pasageri

Cinci persoane rănite într-un accident rutier în care a fost
implicat şi un microbuz plin cu pasageri

Trei pasageri din microbuz au fost răniţi FOTO IJP Prahova

Cinci persoane au fost rănite, miercuri 26 iunie, într-un accident produs în comuna prahoveană Floreşti, pe un drum judeţean. În accident a fost implicat un microbuz în care se aflau 11 persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Potrivit Biroului de Presă al IJP Prahova, accientul s-a petrecut la intersecţia a două drumuri judeţene, în satul Călineşti din comuna Floreşti. În impact au fost implicate un microbuz şi un autoturism pe fondul neacordării de prioritate în intersecţie.

Trei pasageri care se aflau în microbuz au fost răniţi, iar alte două persoane, din autoturism au suferit şi ele răni. Una dintre acestea este mai grav, anunţă ISU Prahova.

La faţa locului este o adevărată mobilizare de forţe de intervenţie, inclusive o ambulanţă pentru victime multiple.

Şoferii celor două maşini implicate au fost testaţi, dar niciunul dintre ei nu a consumat băuturi alcoolice.

Din primele verificări se pare că şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Ploieşti, ar fi cel care nu a acordat prioritate microbuzului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările