Alcoolul, patima mortală a lui Nichita Stănescu. Elena Ceauşescu i-a trimis ministrul Sănătăţii la uşă, pentru consult

Alcoolul, patima mortală a lui Nichita Stănescu. Elena Ceauşescu i-a trimis ministrul Sănătăţii la uşă, pentru consult

Dora, ultima soţie a lui Nichita Stănescu, a convins prietenii poetului să facă o "conjuraţie antiacool". FOTO Traian Coşovei

Nichita Stănescu a avut o “relaţie” de notorietate cu alcoolul, un drog care îi menţinea starea permanentă de inspiraţie, “o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul”. Recunoaşterea internaţională a lui Nichita a determinat-o pe Elena Ceauşescu să facă un gest mai puţin obişnuit, să-i trimită la uşă ministrul Sănătăţii pentru o consultaţie

Ştiri pe aceeaşi temă

Nichita a rămas în amintirile celor care l-au cunoscut şi cu patima ucigătoare pentru alcool. Cunoscuţi şi prieteni apropiaţi ai poetului au povestit despre consumul impresionant din garsoniera poetului, despre admiratorii care veneau în vizită cu sticle de votcă şi palincă, dar şi despre sumele cheltuite pe băutură de Nichita, până la 2.500 de lei pentru câteva zile, în condiţiile în care un salariu era de aproximativ 1.000 de lei.

Dar, în cazul lui Nichita, până şi beţiile erau fermecătoare. Alcoolul era pentru Nichita un „drog“, îi menţinea starea permanentă de inspiraţie, îl stimula să creeze şi, cu cât îl consuma mai mult „cu atât părea mai lucid“. „În vara lui 1977, atunci când m-am împrietenit cât de cât cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Mai bine zis de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul“, povesteşte despre Nichita prozatorul Ştefan Agopian.

Ultima soţie a poetului, Dora, i-a convins chiar prietenii să alcătuiască un fel de „conjuraţie antialcool“, oficializată printr-un act pe care toţi şi-au pus semnăturile, angajându-se să lupte alături de ei împotriva acestui viciu care pusese stăpânire pe Nichita.

Poetul avea deja ciroză în acea perioadă, iar oaspeţii care intrau în casa lor şi care veneau, aproape invariabil, cu o sticlă de votcă, erau percheziţionaţi de Dora. Nichita reuşea să înşele mereu vigilenţa soţiei şi îşi pitea sticlele în pendulă sau în cutia televizorului.

Elena Ceauşescu i-a trimis doctorul la uşă 

Din aceeaşi perioadă datează şi un episod interesant, povestit de un alt prieten al poetului, Mircea Gociman.

Nu a făcut analfabeta numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă, dar şi cu multe altele mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui“, a scris Mircea Gociman pe site-ul personal, în care un capitol important este dedicat amintirilor cu Nichita.

Nichita a primit în perioada imediat următoare mai multe invitaţii de la diverşi medici să facă un consult serios, dar nu le-a dat curs, chiar dacă ultimele două au venit din partea celebrului profesor Eugeniu Proca, ministrul Sănătăţii din vremea aceea.

Într-o dimineaţă, Nichita s-a trezit cu Eugeniu Proca la uşă care i-a spus că a venit să-i facă un tratament pentru ficat, fiind trimis personal de tovarăşa, care nu poate fi refuzată.

A încercat Nichita să-i spună că nu era cazul să se deplaseze personal, la care ministrul cu o amabilitate părintească i-a mărturisit că a venit, fiindcă cele două apeluri ale lui fuseseră ignorate de Nichita şi în plus era o plăcere să discute cu marele poet la el acasă. La promisiunile lui Nichita că în două trei zile o să se prezinte oriunde va dori profesorul, acesta a replicat destul de sec: «Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni, prieteni sau supăraţi unul pe altul!»“, povesteşte Mircea Gociman.

Tratament de 2 milioane de lei, cu cele mai noi medicamente existente la nivel mondial

Tratamentul s-a desfăşurat la Mangalia Nord tocmai pentru a-l rupe pe Nichita de anturajul lui şi în această perioadă vizitele i-au fost supravegheate cu mare stricteţe pentru a nu fi deranjat.

Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) vreo două milioane, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie făcută aproape pe nesimţite prin care a fost convins să bea alcool mai rar şi mai puţin. „Părerea mea bazată numai pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani“, mai spune Mircea Gociman.

Johnny Răducanu îi turna votcă pe mormânt

Cu toate acestea, crizele hepatice ale poetului s-au înrăutăţit în 1981. Doi ani mai târziu, întors în Bucureşti după nunta unor prieteni din provincie, a început să simtă dureri atroce de ficat şi a fost dus la spital, unde s-a stins din viaţă în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

Diagnosticul oficial a fost stop cardiorespirator. Realitatea a fost alta, după cum îşi aminteşte un alt prieten, poetul Cezar Ivănescu. „La autopsie, s-a constat că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Şi-l băuse pe tot“, a povestit poetul.

Maestrul Johnny Răducanu, legat de o prietenie strânsă cu Nichita, avea un mod neobişnuit de a-l comemora. Meargea la mormântul poetului şi îi vărsa o sticlă de votcă pe pământ. „Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici“.

Mai puteţi citi

Risipitorul Nichita. Poetul cheltuia lunar mii de lei pe alcool şi obiecte de artă. Mare risipitor, Nichita Stănescu a cheltuit în timpul vieţii o mică avere la întâlnirile cu prietenii, stropite din belşug cu alcool, sau pe obiecte de artă, de multe ori falsuri pe care le cumpăra din „delicateţe“ pentru amicii săi.

„Nu puneţi mâna pe poet!“. Sergiu Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita Stănescu: „L-am plesnit peste ceafă şi i-am făcut două băşici zdravene“. Sergiu Utză-Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita, l-a plesnit peste ceafă şi i-a făcut două băşici zdravene. „Dar asta nu însemna forţa loviturii mele, ci sensibilitatea lui organică, prin corpul lui, prin tegumentul lui“, povesteşte Utză-Băicoianu care, peste timp, s-a simţit mustrat de Nichita pentru această întâmplare copilărească în poezia „Poetul ca şi soldatul“: „Dar mai ales vă conjur, nu puneţi mâna pe poet“!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: