Actorul ploieştean Andi Vasluianu va juca într-un film american

Actorul ploieştean Andi Vasluianu va juca într-un film american

Andi Vasluianu

Pelicula "The Gambler" care va fi turnată la începutul anului următor în Statele Unite ale Americii îl are ca actor principal pe actorul ploieştean Andi Vasluianu.

Ştiri pe aceeaşi temă

"California Dreaming", "Hârtia va fi albastră" sau "Marilena de la P6", precum şi câteva reclame de pe micul ecran sunt doar câteva dintre proiectele în care a fost implicat Andi Vasluianu, pe lângă activitatea intensă de la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Este unul dintre cei mai prolifici şi talentaţi actori din tânăra generaţie, foarte apreciat şi folosit de regizori, în special de cei tineri atât pentru scurtmetraje cât şi pentru filmele de lungmetraj.

Citiţi aici şi de ce actorul ar putea fi nominalizat la Oscar

Expresivitatea şi capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un rol la altul l-au făcut un candidat ideal pentru noua interpretare din producţia "The Gambler" turnată de un regizor american de origine maghiară. Cei doi au mai colaborat împreună şi în trecut. Pelicula va fi realizată în ianuarie şi februarie 2011.

O logodnică sexy

Andi Vasluianu are 36 de ani. Şi-a făcut debutul, direct de pe băncile facultăţii, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, iar în cei 11 ani de activitate a avut roluri principale în multe piese, printre care „Don Juan sau dragostea pentru geometrie", „Miriam W", „Frumos" şi „Furtuna". Colegii actorului ploieştean şi directorul teatrului Lucian Sabados, care îl consideră pe Andi Vasluianu unul dintre cei mai talentaţi tineri actori din ţară, nu-şi mai încap în piele de bucurie.

Andi Vasluianu este logodit cu nu mai puţin celebra actriţă şi manechin Raluca Aprodu, considerată una dintre cele mai sexy femei din România.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările