Un tânăr din Argeş s-a urcat beat şi fără permis la volan şi a accidentat grav un  biciclist. Victima a fost preluată de SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Costeşti - judeţul Argeş a accidentat marţi dimineaţă un biciclist care circula regulamentar. Poliţiştii au constatat că nici măcar nu avea permis. Mai mult, tânărul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Accidentul a avut loc în jurul orei 04.00. Tânărul în vârstă de 22 de ani, conducea un autoturism pe rază localităţii de domiciliu, din direcţia  Zorilor către Stârci, când a acroşat un biciclist de 33 de ani, din Stârci, care circulă din sens opus.

“În urmă accidentului, biciclistul a fost rănit, diagnosticul fiind de politraumatism hemitorace drept, traumatism toraco-abdominal şi traumatism membru inferior drept, fiind transportat la spital (nr. de un echipaj SMURD)", precizează IPJ Argeş.

Şi conducătorul autoturismului a suferit un traumatism cranio-cerebral, însă a refuzat transportul la spital.

Când i-au pus etilotestul, oamenii legii au constatat că tânărul aflat la volan era ameţit nu doar de la impact.

"În urmă verificărilor efectuate de către poliţiştii Formaţiunii Rutiere Coatesti, s-a stabilit faptul că şoferul autoturismului nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţă alcoolului”, precizează IPJ Argeş.

În cauza a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără drept, sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite