Un copac a căzut peste firele electrice şi un acoperiş din Curtea de Argeş. Nouă maşini au fost avariate de elementele desprinse
0Nouă proprietari şi-au găsit, duminică dimineaţă, maşinile avariate. Ploaia şi vântul din timpul nopţii au doborât un copac, care a afectat firele electrice şi un acoperiş a cărui învelitoare a "zburat" peste autoturisme.
S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică.
"Pompierii intervin în două cazuri pe raza municipiului Curtea de Argeş pentru degajarea unui copac căzut peste firele electrice şi a învelitorii (plăci azbociment) unui acoperiş, care a afectat patru autoturisme parcate", anunţa, iniţial, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Bilanţul însă nu s-a oprit la cele patru maşini.
În total nouă autoturisme au fost afectate de căderea învelitorii acoperişului.
Precipitaţiile abundente şi vântul puternic au făcut pagube însemnate în mai multe localităţi din Argeş. Pompierii încă mai scot apă din subsoluri.