Prefectura Argeş atacă documentele privind reabilitarea unui bulevard din Câmpulung Muscel. Primăriţa Elena Lasconi acuză şicane: „Dar nu mă las“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitarea Bulevardului Pardon ar fi trebuit încheiată în vara acestui an FOTO: ziarexclusiv.info
Reabilitarea Bulevardului Pardon ar fi trebuit încheiată în vara acestui an FOTO: ziarexclusiv.info

Prefectura Argeş a atacat în contencios administrativ autorizaţia de construire ce stă la baza reabilitării Bulevardului Pardon din Câmpulung Muscel. Demersul a fost făcut după ce controale ale Inspectoratului de Stat în Construcţii au arătat nereguli în documentaţia întocmită în mandatul fostului primar Liviu Ţâroiu (PSD). Primarul Elena Lasconi reclamă că acţiunea ar fi una politică, după ce timp de trei ani autorităţile nu au avut reacţie.

Actualul edil al Câmpulungului, Elena Lasconi, transmite că lucrările la bulevard erau programate a fi finalizate în următoarele două luni. 

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a anunţat miercuri, 18 mai, că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a făcut în luna martie a acestui an mai multe verificări privind autorizaţia de construire eliberată în decembrie 2019 pentru renovarea principalului bulevard din Câmpulung, iar documentele arată că aceasta ”a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale”.

Printre altele, conform datelor furnizare de prefectul Radu Perianu, certificatul de urbanism, emis în martie 2019, în timpul fostului primar Liviu Ţâroiu, conţine date eronate şi incomplete, nu au fost solicitate avize/acorduri ”necesare şi obligatorii pentru acest tip de lucrări” din partea Ministerului Culturii prin Direcţiile Judeţene de Cultură, fiind zonă protejată, sau a Poliţiei - Biroul rutier, sau acestea au fost obţinute ulterior emiterii autorizaţiei. 

În plus, printre neregulile constatate se numără faptul că certificatul de urbanism a fost emis ”cu date incomplete”, iar ”documentaţia tehnică DTAC nu conţine documentaţia cadastrală, extrasele de carte funciară de informare şi extrase de plan cadastral la data emiterii.

”S-a cerut anularea ca nelegală a autorizaţiei de construire. Indiferent de unde vine sau despre cine sau ce este vorba, orice act administrativ nelegal va fi atacat în instanţă. Contestaţia făcută nu este nici o dorinţă personală, nici o chestiune politică, este o cerinţă legală! Legea trebuie respectată indiferent de culoarea politică a primarului. Legea trebuia respectată şi de fostul primar Ţâroiu şi de actualul primar, Elena Lasconi. Când eşti indiferent, când nu te interesează ce spune legea, ajungi în situaţii dificile de pe urma cărora are de suferit o comunitate întreagă”, precizează prefectul Radu Perianu.

Vor să pună marionete la butoane, care să le finanţeze partidele şi firmele de casă prin parandărături”

Actualul primar Elena Lasconi a reacţionat la acţiunea în instanţă declanşată de către Prefectura Argeş. ”De aproape doi ani sunt unul dintre cei mai “vânaţi” primari din România. Sute de plângeri, zeci de procese, petiţii, campanie de denigrare plătită în presă, campanie de denigrare online prin sute de conturi false, urmăriri, sabotaj şi multe mizerii. În spatele acestor mercenari, care au ca scop distrugerea Câmpulungului, se află personaje din vechea clasă politică, disperate să pună mâna pe putere. De ce se întâmplă asta? Pentru că nu sunt ca ei. Sunt pusă pe treabă, sunt cinstită, am charismă, nu sunt şantajabilă şi nici nu mă las intimidată de nimeni. Scopul lor este să nu îmi duc mandatul până la capăt. Să pună mâna pe putere. Să pună marionete la butoane, care să le finanţeze partidele şi firmele de casă prin parandărături”, spune Elena Lasconi.

Primăriţa de la Câmpulung Muscel acuză faptul că autorităţile judeţului nu au avut reacţie timp de trei ani legat de neregulile privind proiectul.

”Am reparat din mers tot ce s-a putut legal. Când am terminat de făcut toată documentaţia ca la carte (cea care ar fi trebuit să fie făcută înainte de autorizaţie), când bulevardul a început să prindă contur, au început plângerile. Nu am să le enumăr. Cert este că în urma ultimului control de la ISC, concluzia a fost că autorizaţia dată de fostul primar Ţâroiu are mari probleme de legalitate doar că atunci nu l-a reclamat nimeni. A ajuns concluzia la Prefectura Argeş. Sincer, puteau să analizeze câteva luni bune, dar s-au mişcat super rapid şi ne-au dat în judecată”, adaugă Elena Lasconi.

Vă mai recomandăm şi:

Elena Lasconi: „Cele 1.600 de tone de deşeuri periculoase abandonate pe fosta platformă ARO pot produce o catastrofă ecologică”

Cum a economisit o primărie 1,5 milioane lei la gaze şi curent: „Aşa se face dacă eşti responsabil de bani publici“

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite