Povestea impresionantă a generalului-erou care a împlinit 106 ani. S-a vaccinat în această primăvară

Povestea impresionantă a generalului-erou care a împlinit 106
ani. S-a vaccinat în această primăvară

Generalul Constantin Năstase, într-o discuţie cu ministrul Apărării FOTO: Ion Georgescu

Supravieţuitor al teribilei încercuiri de la Cotul Donului, generalul Constantin Năstase a făcut împlinit joi 3 iunie 106 ani, iar acum trei luni s-a vaccinat anti-COVID-19. Printre cei care l-au omagiat pe generalul erou la Mioveni s-a numărat şi Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

Ştiri pe aceeaşi temă

În semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea comunităţii, pentru promovarea identităţii şi unităţii poporului român, punând la loc de cinste istoria şi cultura naţională, administraţia locală şi Centrul Cultural Mioveni l-au aniversat joi 3 iunie pe generalul Constantin Năstase.

Cu această ocazie, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării i-a înmânat personal venerabilului sărbătorit, Emblema de Onoare a Armatei Române - cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare ale ţării, pentru fapte deosebite, care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.

Născut pe 3 iunie 1915, în Mioveni, Constantin Năstase este absolvent al Şcolii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. În 1938 a obţinut diploma de învăţător în Piteşti. A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, şi până la întoarcerea în ţară, în anul 1944.

A luptat, ca ofiţer al Armatei Române, în bătălia pentru Odesa şi în confruntarea de la Cotul Donului. A scăpat cu viaţă din cumplita încercuire de la Cotul Donului şi a mărşăluit cale de mii de kilometri prin nesfârşita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius.

După atacul de la Odessa, a izbutit să strângă încă şapte camarazi din pluton pentru a se întoarce acasă. 75 de zile a durat drumul de întoarcere spre casă. După 75 de zile de marş a ajuns în ţară. A fost internat de urgenţă la Spitalul Militar din Craiova, într-o stare de epuizare extremă şi bolnav.

Ulterior, după ce a absolvit Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, Constantin Năstase a devenit profesor de matematică şi fizică. În 1977, ca titular al catedrei la Şcoala din Racoviţa, a ieşit la pensie.

Vă mai recomandăm şi:

Un general cât un Centenar, celebrat cu două zile înainte de 1 Decembrie: "Dacă am dezarma toţi, s-ar pierde şi ţara"

 

Povestea tulburătoare a generalului-erou care s-a vaccinat la 105 ani. Este bunicul profesorului care a murit după vaccin

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările