Povestea ieromonahului care a organizat o revoltă religioasă în Transilvania

Sfântul Sofronie de la Cioara FOTO: Magda Buftea

Unul dintre cei mai mari şi activi apărători ai credinţei ortodoxe din Transilvania în secolul al XVIII-lea, cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, canonizat în 1955, a condus o răscoală religioasă în 1759, fiind susţinut de foarte mulţi români.

În documentele vremii apar puţine informaţii despre viaţa sa. Se ştie că s-a născut în satul Cioara (azi Săliştea-judeţul Alba) în familia unui preot. După cum precizează profesorul de istorie Constantin Vasilescu, "cuviosul Sofronie a fost la un moment dat hirotonit preot chiar în satul natal. Rămas văduv de timpuriu, s-a călugărit, cel mai probabil la Cozia, după care s-a întors la Cioara, acolo unde şi-a făcut un schit. În primăvara lui 1757, primarul ungur din zonă, însoţit de mai multe persoane, i-au distrus schitul şi chiliile din jur".

Sofronie a scăpat cu fuga, pribegind după aceea prin câteva sate. În acea perioadă, acţiunile de represiune împotriva preoţilor şi credincioşilor ortodocşi crescuseră extrem de mult. Într-un tulburător memoriu scris în 1757, credincioşii ortodocşi spuneau: "A venit vremea că ne-am dus la mormintele morţilor şi am zis: Ieşiţi morţi din gropi, să intrăm noi de vii, că nu mai putem răbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţi şi de la domnii ţării. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei săseşti, nici pe domnii cei nemţeşti, nici pe cei ungureşti. Că toate temniţele le-au umplut de noi pentru legea cea grecească (ortodoxă, n.n.) şi atâta ne-au prădat, venind cu catane (soldaţi, n.n.) pe capul nostru, cât nu ştim cu ce o să plătim porţia împăratului".

Treptat, starea de nemulţumire generală s-a transformat într-o adevărată răscoală religioasă, urmărind înlăturarea uniaţiei. În toamna anului 1759, în fruntea acestei mişcări populare antiuniate se găsea cuviosul Sofronie de la Cioara, cutreierând numeroase sate din judeţul Hunedoara, cerând credincioşilor ssă rămână statornici în credinţa ortodoxă. Din cauza acestor acţiuni, în jurul praznicului Crăciunului din anul 1759, a fost arestat şi închis în satul Bobâlna, lângă Orăştie. Vestea arestării lui s-a răspândit curând. Urmarea? Pe 13 februarie 1760, Sofronie a fost eliberat de câteva sute de credincioşi, conduşi de preotul Ioan din Sălişte, unul din colaboratorii săi apropiaţi.

După eliberare, Sofronie va merge spre Munţii Apuseni, unde apărarea era mai uşor de organizat. Peste tot unde mergea în satele din jurul Abrudului şi Campenilor, ţinea predici oamenilor prin care ii îndemna să ţină "legea Ierusalimului", declarându-se ortodocşi. Au fost alarmate până şi autorităţile centrale, încât, la 3 iunie 1760, în "Conferinţa ministerială" de la Viena, se cere arestarea şi întemniţarea lui Sofronie, urmând ca apoi să fie ucis. Şi la un moment dat a fost arestat de un locotenent maghiar în biserica din Abrud, dar atunci când tebuia să intre cu el în Zlatna, a fost atacat de câteva mii de români, fiind nevoit să îi dea drumul.

Această victorie l-a făcut pe Sofronie să convoace, la 10-11 august 1760, o adunare de preoţi şi credincioşi, în cadrul căreia s-au redactat memorii către împărăteasa Maria Tereza şi către Guvernul transilvan, prin care cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor şi a sesiilor parohiale luate de preoţîi uniţi, eliberarea celor închişi pentru credinţa ortodoxă şi respectarea liber­taţii religioase.

Din cauza acestei mişcări generale româneşti, împărăteasa Maria Tereza şi autorităţile din Transilvania au fost constrânse să dea o nouă orientare politicii lor religioase. Pe 20 octombrie 1760, împărăteasa anunţa, pentru prima oară, că va desemna o comisie care să cerceteze plângerile românilor transilvăneni, iar cei arestaţi pentru credinţă vor fi eliberaţi.

"Aceasta reprezenta o adevărată capitulare, de care Sofronie a ştiut să profite, începând o acţiune energică de organizare a Bisericii Ortodoxe, ajutat de câţiva preoţi de mir şi călugări. Peste tot convoca adunări de preoţi şi credincioşi, îndemnându-i să rămână statornici în credinţă ortodoxă. Cel mai important dintre ele a fost sinodul de la Alba lulia din 14-18 februarie 1761. Hotărârile sinodului au fost fixate în 19 puncte şi înaintate Guvernului. Sinodul de la Alba Iulia este considerat punctul culminant al răscoalei lui Sofronie", precizează Constantin Vasilescu.

Ca reacţie, împărăteasa Maria Tereza a trimis în Transilvania pe generalul Nicolae Adolf von Bucow, drept comandant al forţelor militare de aici, alături de mai multe unităţi de cavalerie şi infanterie. Sofronie a fost nevoit în cele din urmă să ajungă la o înţelegere cu Bukow, semnând chiar şi o proclamaţie către credinciosii ortodocşi.

Silit să părăsească Ardealul, întrucât iniţiase mişcări pentru păstrarea credinţei strămoşeşti a românilor transilvăneni, Sfântul Sofronie de la Cioara şi-a găsit vremelnic popas în Argeş, la mănăstirea Robaia, între anii 1764-1766. Nu se ştie când şi unde s-a stins din viaţă.

În şedinţa sinodală din 28 februarie 1950 a fost trecut în sfinţilor, alături de Visarion Sarai şi Oprea Miclăuş, canonizarea având loc la Alba Iulia pe 21 octombrie 1955.