O pisicuţă a fost scoasă cu greu de un pompier dintr-un balcon în flăcări

O pisicuţă a fost scoasă cu greu de un pompier dintr-un balcon în flăcări

Pisica rămăsese captivă în balconul cuprins de flăcări. Foto ISU Argeş

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins un apartament situat la etajul trei al unui bloc din cartierul piteştean Războieni.

Ştiri pe aceeaşi temă


La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti.

"Incendiul se manifesta în interiorul apartamentului, în mai multe focare, cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. (În apartament erau depozitate foarte multe materiale combustibile: textile, cartoane etc.)", precizează ISU Argeş. 

 Un pompier aflat în concediu i-a ajutat pe locatari să iasă din bloc

Deşi flăcările vâlvătăii se vedeau lesne din afara blocului, iar incendiul a fost catalogat drept puternic, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

"Până la sosirea echipajelor, mai multe persoane s-au autoevacuat, sub îndrumarea plutonierului adjutant Niţu Ion, pompier aflat în concediu, dar care, aflându-se în zonă, a observat incendiul şi a acţionat pentru evacuarea fumului de pe casa scării", mai precizează ISU Argeş.

O singură femeie a fost evacuată, de la etajul patru, de către pompieri.

Title

 O pisică, salvată cu greu de un alt pompier
 
O pisicuţă a fost la un pas să ardă de vie. "Pe timpul acţiunii de stingere, plutonierul adjutant Anghelescu Nicolae a salvat o pisică din balconul apartamentului în care se manifesta incendiul, croindu-şi cu greu acces către aceasta din cauza materialelor depozitate în balcon", mai precizează ISU Argeş.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările