Măsuri scandaloase după ce un copil de 8 ani a murit la Spitalul Curtea de Argeş, fiind diagnosticat greşit: 10.000 de lei amendă pentru spital, medici suspendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poza lui Andrei a împânzit zona Spitalului Municipal Curtea de Argeş, astăzi, cu ocazia mitingului organizat împotriva deficienţelor sistemului sanitar şi a medicilor acuzaţi de moartea băiatului Foto Tomi Bajan
Poza lui Andrei a împânzit zona Spitalului Municipal Curtea de Argeş, astăzi, cu ocazia mitingului organizat împotriva deficienţelor sistemului sanitar şi a medicilor acuzaţi de moartea băiatului Foto Tomi Bajan

Peste 100 persoane au protestat astăzi, 22 aprilie, în faţa Spitalului Municipal Curtea de Arges faţă de deficienţele sistemului santitar şi medicii care nu şi-au făcut datoria în cazul copilului de 8 ani, mort la o zi după ce a fost greşit diagnosticat cu enterocolită, deşi, potrivit autopsiei, băiatul avea o puternică infecţie la plămâni. Între timp, DSP Argeş a aplicat primele sancţiuni, însă ancheta continuă.

Cu fotografia lui Andrei în mâini, cei peste 100 de participanţi la mitingul iniţiat pe reţeaua de socializare Facebook şi organizat miercuri la intrarea în Spitalul Municipal Curtea de Argeş, au ţinut să atragă atenţia asupra deficienţelor sistemului sanitar şI asupra necesităţii ca astfel de nenorociri cauzate de incompetenţă, nepăsare şi iresponsabilitate să nu se mai repete.

„Copilul a murit cu zile. I s-a pus un diagnostic total greşit, dar în afară de asta, a fost omorât de ignoranţa, indiferenţa cu care a fost tratat şi nepăsarea faţă de semeni. A fost omorât de incompetenţă, de un sistem bolnav şi putred, de nepăsare”, a scris Corneliu Ion Turcu, unchiul copilului pe pagina de iniţiere a marşului organizat miercuri în faţa Spitalului Curtea de Argeş. 

Tot astăzi, Direcţia de Sănătate Publică Argeş a făcut publice primele rezultate ale anchetei desfăşurate la Spitalul Municipal Cutea de Argeş în urma căreia unitatea a fost amendată cu 10.000 de lei. Concluziile DSP argeş arată că medicii Sanda Cernat şi Tomiţă Perju au greşit când au refuzat transferul copilului. 

„Era vorba despre o boală infecţioasă, iar pacientul trebuia transferat la un spital de specialitate. Spitalul Municipal Curtea de Argeş a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor legale cu privire la managementul de caz şi nerespectarea măsurilor cu privire la transferul pacienţilor cu boli infecţioase către unităţi de specialitate, iar cei doi medici pediatri care au acordat asistenţă medicală şi au urmărit evoluţia pacientului sunt suspendaţi pe toată perioada cercetărilor. Ancheta noastră continuă, însă, în paralel a început şi o anchetă a Colegiului Medicilor Argeş, singurul care poate decide dacă cei doi vor fi sancţionaţI sau nu”, a declarat, pentru Adevărul, Sorina Honţaru, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.   

Andrei Bogdan Turcu va fi înmormântat mâine 

Reamintim că băiatul, în vârstă de nici 8 ani, a murit sâmbătă la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Copilul fusese internat în urmă cu o zi, când a ajuns la Camera de Primiri Urgenţe cu stări de vomă şi diaree. Medicii l-au consultat şi diagnosticat cu enterocolită acută, după care au decis internarea lui la secţia de pediatrie, instituindu-i tratament cu antibiotic, fără să-i facă analize, pe motiv că laboratorul funcţionează numai câteva ore dimineaţa. Când starea copilului s-a agravat, mama băiatului a cerut ca fiul său să fie transferat la Spitalul Judeţean de la Piteşti sau trimis la o unitate spitalicească din Capitală. 

Medicii au refuzat transferul, iar copilul a murit în braţele mamei, implorând-o, cu ultimele sale puteri, să-l ajute. La demararea anchetei DSP, medicul Sanda Cernat a afirmat că a pus diagnosticul în baza examenului clinic şi a explicat că, dacă ar fi existat indicii că starea copilului este gravă, ar fi decis imediat transferul la o altă unitate medicală. Numai că, din punctul său de vedere, aceste indicii n-ar fi existat.

Familia lui Andrei a depus plângere penală la Parchet împotriva cadrelor medicale pe care le acuză de omor din culpă şi neglijenţă în serviciu. Între  timp,rezultatele autopsiei au făcut un pic de lumină în acest caz: copilul, greşit diagnosticat cu enterocolită acută, suferea de o puternică infecţie la plămâni şi inimă, iar o simplă radiografie, de care însă n-a avut parte, ar fi putut face diferenţa între viaţă şi moarte.

„Au fost constatate anumite deficienţe în acordarea asistenţei medicale. Dacă ar fi fost evitate, pacientul ar fi avut şanse. Nu pot declara mai mult, fiind vorba despre un dosar penal“, a precizat doctorul Dan Manu, Şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Argeş. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite