Jandarmul şi fiica acestuia au murit nevinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmul şi fiica acestuia, decedaţi aseară în urma unui accident petrecut aproape de intrarea pe autostrada Piteşti-Bucureşti, şi-au pierdut vieţile din cauza inconştienţei unui şofer vitezoman.

Ancheta poliţiştilor a scos la iveală faptul că Ion Stana, în vârstă de 45 de ani, jandarm în cadru Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Argeş, conducea regulamentar un Volkswagen dinspre Carrefour spre Piteşti. Un alt şofer, Nicolae Octavian Vlad, în vârstă de 28 de ani, din Piteşti, a apăsat acceleraţiei maşinii pe care o conducea, un Ford, în blană. A pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de maşina şofată de jandarm. La viteza excesivă au contribuit şi ceaţa densă şi carosabilul umed. Din cauza traumatismelor suferite, Nicolae Octavian Vlad nu a putut fi testat aseară cu etilotestul. ”Nu a fost testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor corporale suferite, însă i-a fost recoltată o proba biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a spus comisar şef Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Atât şoferul vinovat de producerea accidentului, cât şi soţia jandarmului sunt internaţi, starea lor de sănătate fiind delicată.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite